Românii - vizibilii/ invizibilii/ frumoşii/ blestemaţii

M-am trezit că e de-ajuns să pierd jurnalele de ştiri o singură seară şi deja lumea în care mă trezesc a doua zi îmi e complet străină. Sâmbătă România îşi număra morţii de la Madrid. Duminică la prânz am deschis ochii în plină zi de doliu naţional, care fusese instaurat în vreme ce eu nu mă uitam la televizor şi nici nu ascultam radioul. Abia pe la ora 13.00, când mă aşezasem precum cuţul lui Pavlov pe canapea, să mă uit la "Friends", am aflat că toate posturile de radio şi tv primiseră recomandări de la Guvern să îşi adecveze programele la circumstanţe. Au fost suspendate spectacolele de teatru şi meciurile de fotbal, au fost coborâte drapelele în bernă, Big Brother a început, dar în versiunea de doliu ... Atunci când bombele explodează, vedeţi dumneavoastră, şi oglinzile trebuie acoperite, să nu ne privească moartea în ochi, în caz că avem vanitatea de a ne privi.
Am încercat să înţeleg mecanismul ăsta al terorismului internaţional şi zău dacă pricep. Bine, un anume prim-ministru a trimis trupe în Irak. Dar oamenii care erau în trenul care circulă pe ruta Atocha-Madrid nu sunt primi-ministri. Nici cei care erau in World Trade Center la 11 septembrie nu erau decât simpli funcţionari. Dacă guvernul unei ţări are probleme cu guvernul altei ţări, de ce nu se duelează primii-miniştrii? De ce sar în aer trenurile şi clădirile în care prim-miniştrii nu calcă prea des?

Am petrecut ieri câteva ore bune, citind ziarele scrise de confraţii mei, m-am uitat la televizor – am încercat sa aflu ce se întâmplă cu lumea în care trăim. Şi iată câteva concluzii la care am ajuns: Am răsfoit 10 ziare diferite: toate scriau acelaşi lucru. Spania în lacrimi. Românii care au murit la Madrid plecaseră din ţară pentru că nu găseau de lucru, pentru că voiau să îşi cumpere o casă, pentru că aici nu vedeau cum ar face asta în mod cinstit. Cine sunt frăţiorii de la Big Brother. Fata de la pagina x. Vreo două crime şi un viol. O singură ştire cu adevărat importantă, într-un singur ziar: aproape toate fabricile de mezeluri din România urmează să fie închise. Asta înseamnă mai mulţi şomeri, mezeluri mai scumpe, bani mai puţini. A! Şi se scumpesc şi gazele. La televizor am văzut multe fete goale sau aproape goale, toate fâţâindu-şi fundul (într-un mod probabil atrăgător pentru şoferii de tir, obişnuiţi cu dansul din buric) deasupra camerei de luat vederi. Apoi câteva promo-uri pentru "Ciao, Darwin", "Surprize, Surprize", evident "BB" şi alte emisiuni de "interes general".

La televizor văd doar oamenii de ale căror fotografii mă lovesc şi când citesc ziarele. Sunt mai puţin de 100 de persoane pe care le văd zilnic,: înşir din memorie: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, Rodica Stănoiu, Andrei Gheorghe, Cârcotaşii, Dana de la Hi-Q, Teo Trandafir, Gigi Becali, Marian Vanghelie, Adrian Minune, Nicolae Guţă, Andreea Esca, Andreea Marin, Emma Nicholson, Cristian Tabără, Andi Moisescu, Alessandra Stoicescu, Adrian Mutu, Lucescu, Hagi, Nadia Comăneci, Elena Cârstea, Horia Brenciu, Nicoleta Luciu, Gabriela Vrânceanu Firea, Gina Pistol, Minodora, Oana Roman şi soţul, Nicola, Cârcotaşii, Divertis, Dana Săvuică, Monica Bârlădeanu, Naşu, Marius Tucă, Florin Călinescu, Mircea Radu, Dan Bittman, Vadim Tudor, Adrian Păunescu plus încă vreo trei miniştri. Asta este România vizibilă. Totul se învârte în jurul lor.

Ei sunt frumoşii, aleşii, norocoşii, răsfăţaţii. Românii vizibili povestesc ce maşină au primit cadou cu ocazia zilei de naştere sau neagă că vilele pompoase din imagine le-ar aparţine. Răstălmăcesc adevărurile după cum le pică bine. Povestesc despre vacanţele lor de iarnă pe plajele Egiptului. Îşi mărturisesc dragostele sau dispreţul pentru cei părăsiţi, ne lasă să tragem cu ochiul în vieţile lor dar nu prea mult, doar până când flacăra chibritului ne arde degetele. Se dezbracă pentru noi, se duc la fitness pentru noi, ţin diete sau nu ţin diete pentru noi, ne explică în cuvinte simple ce înseamnă o seară romantică, de ce trebuie să purtăm cămăşi cu dungi şi să ne spălăm părul cu Head&Shoulders. De fapt, cei frumoşi trăiesc vieţile pe care cei blestemaţi le visează în secret, chiar dacă nu recunosc tot timpul că îi invidiază.

Restul până la 21 de milioane, sau câţi am ieşit la ultima numărătoare, se identifică zilnic cu aproximativ 20 de actori care vând detergenţi, şampoane, pastă de dinţi, bere, camioane, maşini de lux, ciocolată, ciorapi. Dintr-o statistică recentă am aflat că în România sunt aproximativ 600.000 de şomeri înregistraţi, 5 milioane de pensionari, cam 3 milioane de copii. Sunt doar 4.300.000 de angajaţi, din ale căror impozite sunt susţinuţi toţi cei de mai sus. Despre aceştia am putea spune că sunt cei blestemaţi. Ieri am citit că o băbuţă din Bucureşti are pensia de 1.600.000 de lei pe lună şi prescripţii medicale de 1.700.000. Tot ieri am citit că pensiile vor creşte cu 30% până în 2007 şi automat m-am gândit că pensiile alea cresc şi din impozitul luat celor 4.300.000 şi m-am înfuriat de două ori: o dată pentru că băbuţa aia s-ar putea să nu apuce 2007 şi a doua oară pentru că şi eu plătesc impozite.

Ce poate spera omul simplu, cu datorii la întreţinere? Că iarna va trece şi că vara e mai uşor de suportat. Că o să-i facă o declaraţie de dragoste cineva, prin intermediul lui Mircea Radu şi atunci va putea refuza, în ochii lumii. Că o să-i trimită cineva un buchet de flori sau o să-l invite la "Surprize, Suprize" să-i facă o bucurie televizată. Lumea asta este strâmbă, se cheltuie bani pe frivolităţi şi pe iluzii, pe tanga fluturaţi în ritm de manea sau pe videoclipuri cu golani care-şi bagă, şi-şi scot, şi-şi bagă, şi-şi scot ... Şi culmea e că ei sunt consideraţi cei frumoşi!

În vremea asta restul românilor sunt invizibili. Au plecat în Spania sau în Germania sau în Canada şi ne privesc de-acolo cu duioşie, uneori cu milă, alteori cu dispreţ. Se mai întâmplă să auzim şi despre ei, ba că au fost arestaţi, ba că se întorc acasă aduşi de vreo televiziune, ba că au decedat în atentate şi atunci cei frumoşi declară zi de doliu naţional şi interzic spectacolele de teatru, pentru că li se face frică. Sau se prefac. Dacă, Doamne feri, mâine-poimâine explodează o bombă la Piaţa Unirii sau la Gară, cine zboară în bucăţi? Cei frumoşi? Nu... tot cei blestemaţi.