Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Atelier Popular. Noile imagini ale politicii (2)


Bogdan Ghiu

09.12.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Revoltele studenţeşti şi muncitoreşti din Mai '68 au rămas în istorie, continuând să modeleze şi azi, din punct de vedere vizual, mişcările de revoltă şi rezistenţă din întreaga lume, şi datorită imaginaţiei artiştilor. În aşa-numite "Ateliere populare", artiştii tineri, în special studenţii la Arte Frumoase, au dat chip şi formă nemulţumirilor şi dorinţelor civice, ajutînd, ca profesionişti (în formare) ai expresivităţii, la formularea şi comunicarea acestora nu numai în faţa autorităţilor, ci şi în sânul mişcărilor de protest înseşi: arta ca expresie propriu-zis politică.

În perioada avangardelor istorice, artiştii luaseră pe cont propriu, ca personalităţi de excepţie (de tip romantic), ideea de revoluţie. În Mai '68, artiştii au acceptat cu bucurie anonimatul creativităţii populare. Astăzi, creativitatea pare a fi devenit apanajul oricui, dispensându-se tocmai de artişti, adică de expertiza expresivă şi artistică. Mai are nevoie poporul de artişti, se mai pot face utili artiştii ca formatori de imagine şi de imaginar în cadrul actualului val global de revendicare a unui acces deschis, direct la deciziile politice?
 
*
 
Raporturi trans-mediale imediate, intra-şocuri expresive IMAGINE/TEXT. Traduceri/transpuneri pe loc: traducerea nu reduce, nu sărăceşte, ci multiplică mesajul, deci forţa lui. Amplificări calitative ale mesajului.
 
Graţie impactului multiplicat, multi-medial, devin grile de interpretare-acţiune imediate, pe loc, de luptă. Auto-interpretare în act, deci auto-afirmare.
 
*
 
Ce fac aceste afişe, ce se întîmplă prin ele?
 
Descriere, surprindere, cartografiere, "portretizare" imediată, pe loc, a realităţii, a actualităţii imediate. Foarte important! Valoare informativă, cognitivă, epistemică, mai mult chiar: euristică (deci provocatoare). Arta ca jurnalism liber, cetăţenesc. Miză politico-mediatică. Poporul se auto-informează.
 
Textul este subordonat desenului, e "vizualizat", e organizat ca imagine, "tabular". Chiar şi atunci cînd doar se scrie (cînd afişul devine manifest sau simplu anunţ), logica e tot plastică, vizuală. Nu se scrie oricum, chiar dacă doar se scrie. Se scrie vizual. Scrisul e desenat.
 
*
 
Desen, "estetică" populară: accesibil, direct, se vede urma mîinii, aspect accesibil.
 
Tonalităţi, afecte: umoristice, patetice, lirice, serios-stricte.
 
Învăţămînt politic: analize şi revelaţii.
 
Scări diferite: gros-planuri imediate, sinteze istorice (durată lungă).
 
Nou, faţă de avangarde în primul rînd, e modul de producere şi modul de validare: popular, colectiv, anonim, democratic (prin vot).
 
Nu numai ajută la exprimarea, reprezentarea şi formarea identităţilor, ci sînt, implicit, expresia (semnul) unor subiectivităţi colective în act, manifestă implicit ceea ce proclamă explicit: colectivitate, unitate, convergenţă, cooperare.
 
*
 
Pînă la urmă, arta se re-autonomizează, se desprinde, drum complet după ce şi-a jucat rolul. Nu poate mai mult, îi vedem limitele, tocmai de aceea, între aceste limite, trebuie să-şi exercite toate "capabilităţile".
 
Derizoriul final al artei re-pure. Şi gloria, excelenţa artei implicate.
 
*
 
Acum, azi, oamenii îşi fabrică singuri "afişele", pe care nu le mai lipesc pe pereţi, ci le poartă, le susţin. Democratizare pînă la atomizare. Toată lumea e artist, face artă, dar subiectul colectiv ca procesualitate artistic-politică s-a pierdut.
 
Ceea ce le lipseşte e tocmai intervenţia expresivă, artistică, "expertiza" artistului, de care poate nici nu se mai simte nevoia: sînt mesaje ne-desenate, ne-vizualizate, ne-semiotizate, fără forţă şi în afară, şi înăuntru - post-artistice, nu doar post-estetice (ca în Mai '68). Text pur, singur - neîncredere totală, generală în semne şi în imagini.
 
Ar mai putea artiştii să intervină, să colaboreze, ar mai fi chemaţi, mai simte cineva nevoia de artişti - inclusiv artiştii înşişi? Nu cumva sîntem într-o altă epocă, mult mai individualistă, mai atomizată, în care tocmai individualismul stă în calea organizării şi a revoltei? 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer