Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Piaţa Universităţii (un caz de subiectivare politică prin oraş)


Bogdan Ghiu

16.12.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cred că trebuie să explicăm, să demonstrăm de ce ar putea să intereseze Piaţa Universităţii pe cineva din afară, pe un ne-român, deci şi pe români în general, peste timp de exemplu (pe străini în spaţiu şi timp), care sînt particularităţile ne-exotice, de interes general ale acestui fenomen.
 
Trebuie revenit şi insistat asupra originilor Pieţei Universităţii. Cum şi de ce a apărut aceasta, naşterea care îi marchează particularitatea, profilul.
 
Fenomenul Piaţa Universităţii ţine de caracteristicile urbanistice ale centrului Bucueştiului. Pe 21 decembrie 1989, Revoluţia a început (a fost declanşată, provocată etc.) în Piaţa Palatului, aşa cum era normal, aşa cum trebuie, la locul ei, în faţa sediului puterii (Comitetul Central al Partidului Comunist Român). Or, dacă acolo masele au fost provocate (fenomen de contra-putere, de puci), ele au fost apoi gonite şi fugărite, Piaţa Palatului a fost evacuată în forţă - şi mulţimile (o parte dintre ele, tinerii de exemplu) au fugit, s-au refugiat şi s-au baricadat, la propriu, nu departe, în Piaţa Universităţii, care a devenit un loc al maselor, al poporului, un loc al renaşterii subiectului politic colectiv în momente cînd puterea abuzează de el, cînd îl provoacă uitîndu-i existenţa.
 
Diferenţele dintre Piaţa Palatului, care este o piaţă, şi Piaţa Universităţii, care este o simplă intersecţie şi un banal sens giratoriu, un sistem, o constaleţie (instalaţie) de mici scuaruri - marcînd însă Centrul simbolico-spaţial, gol, pur spiritual al oraşului, punctul imaterial în care se intersectează şi din care pornesc orientările acestuia, sarcina sa geografică, misiunea care l-a făcut să apară şi să persiste, în ciuda tuturor ciudăţeniilor şi chiar a imposibilităţilor sale (un oraş pe drumuri!): Piaţa Universităţii ţine oraşul în crucea sa, apărîndu-l împotriva liniilor de forţă teritorial-geopolitice exterioare şi anterioare care l-au obligat şi continuă să-l forţeze să fie, să nu se poată deroba de la a fi.
 
Toate aceste mici spaţii publice laterale care formează Piaţa Universităţii se pot, la o adică, reuni, se pot umple, dînd naştere unei mari pieţe altfel, în timp normal, divizată, invizibilă, virtuală (spirituală), existentă în mod normal doar ca potenţial: la fel ca poporul însuşi! Omologie accidental-fundamentală între structura urbană şi situaţia subiectului politic colectiv (care pendulează între virtualitate şi actualizare, între substrat şi exercitare).
 
Piaţa Universităţii nu este nici Place de la Concorde, nici Piaţa Tienanmen.
 
În Piaţa Universităţii mulţimile au fost gonite şi s-au baricadat, la propriu. Piaţa Universităţii s-a născut în noaptea de 21-22 decembrie 1989 printr-o baricadare la propriu, în jurul unei baricade, fenomen absolut nou, fără tradiţie la Bucureşti (care, din punct de vedere popular-politic, nu este nici pe departe "Micul Paris"). Subiectivare = opoziţie, rezistenţă, baricadare.
 
Deci nu ocupare a unui loc de putere, al puterii, ci rezistenţă şi reafirmare, baricadare împotriva invaziei şi a abuzurilor puterii - deci loc de constituire autonomă, de adunare a poporului, de regăsire şi de reconstituire colectivă, de unde şi aspectul jubilatoriu, nu doar negativ: întotdeauna Piaţa Universităţii a avut şi o latură de sărbătoare. Această particularitate e importantă ca nu doar anticipare a fenomenului global "Occupy", esenţialmente simptomatic, deci eşuat, şi explică şi potenţialul artistic, de sărbătoare, de spectacol de sine pe care poporul şi-l oferă lui însuşi pentru a-şi demonstra că (mai) există în mediul impropriu, advers, de conspiraţie generalizată, al puterii-lume (politica-teritoriu pe fundalul capitalului-lume: cleptontologie).
 
Istoria Pieţei Universităţii e reprezentativă pentru istoria globală recentă. De-asta 1) îi poate interesa şi pe ne-români şi 2) are un mare potenţial artistic.
 
Piaţa Universităţii e o entitate (misterioasă) în sine, înseamnă re-apariţia şi re-afirmarea intermitentă, ocazională a poporului atunci cînd existenţa acestuia e negată, uitată de putere. Piaţa Universităţii înseamnă de fiecare dată re-ocuparea provocată a unei poziţii politice prin re-ocuparea unui loc simbolic, re-exercitarea unor atribuţii politice prin re-ocuparea unui loc simbolic: poporul revine la existenţa sa politică, îi atrage atenţia puterii că n-a încetat să existe, că trebuie să se ţină cont de el, că este generatorul suveranităţii şi al puterii, al statalităţii tot mai fictive (trompe l\'oeil juridic), dar că ea, puterea, se exercită ca şi cum poporul n-ar exista. Balans virtualitate, potenţial vs actualizare.
 
Piaţa Universităţii nu poate fi consumată de nicio putere şi are mai mult decît o eficienţă politică imediată (de cele mai multe ori limitată). Înseamnă detaşarea, autonomizarea poporului de putere, reconstituirea lui ca subiect politic autonom, de sine stătător, din letargia sa fantomatică de substrat.
 
Piaţa Universităţii nu există, apare din cînd în cînd, la nevoie, în mod provocat, cînd poporul se manifestă ca baricadă vie. Apariţia Pieţei Universităţii este întotdeauna semnul unor abuzuri avansate ale puterii.
 
Piaţa Universităţii planează peste viaţa politică curentă. Arta trebuie să asigure această planare, actualitatea acestei virtualităţi, neuitarea acestei intermitenţe politice.
 
Noi nici nu ştim (şi nici nu vrem să ştim, căci odată ce am afla n-am mai putea să uităm, nu s-ar mai putea uita, şi asta ne-ar strica total vieţile, ne-ar ucide de nerăbdare, ne-ar înnebuni ca o mare şi cu totul nouă, veşnic inabordabilă religie), ce a izbucnit, fără nume, în Decembrie 1989.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer