Un artist polivalent care avansează cu lejeritate pe autostrăzile aglomerate ale dramaturgiei, regiei de teatru şi actoriei (şi chiar ale scenaristicii).
Lia Bugnar e o conştiinţă lucidă, condescendentă când e cazul, caustică atunci când e necesar, inteligentă şi plină de umor mereu. Poziţia îi e întotdeauna fermă, iar ideile îi sunt originale, după cum vom vedea în interviul pe care a avut bunăvoinţa să mi-l acorde.
Andrei Vornicu: Se spune că dacă faci atât actorie şi regie, cât şi dramaturgie, ceva de-aici iese prost, un aspect îl eclipsează pe celălalt sau pe celelalte. Sunteţi şi scenarist pe lângă toate acestea. Cum comentaţi această prejudecată?
Lia Bugnar: N-o comentez. Sunt de aceeaşi părere.
A.V.: Credeţi că teatrului românesc actual îi lipseşte o componentă esenţială pentru a fi cu adevărat un teatru de calitate? Sau sunteţi mulţumită cu situaţia de faţă.
L.B.: Nu sunt eu în măsură să evaluez ce şi cum lipseşte teatrului, mai ales că fac parte din el. Pot doar să zic că mă irită că încă se dau bani mulţi pentru spectacole pe care n-are nimeni chef să le facă şi care după aceea mor foarte repede, pentru că nici publicul nu are chef să le vadă.
A.V.: Credeţi că un actor trebuie să fie cult sau e suficient să joace bine şi să fie serios?
L.B.: Nişte cărţi citite n-au făcut rău nimănui.
A.V.: În calitate de regizor şi dramaturg, consideraţi intervenţia asupra piesei şi modificarea ei ca fiind benefică sau depinde de la caz la caz? Pledaţi pentru o integritate a textului dramatic?
L.B.: Eu nu sunt şi nici nu vreau să fiu regizor. Am regizat unele din piesele mele pentru că n-am găsit o variantă mai ademenitoare. Despre integritatea textului... cred că atunci când te apuci de o piesă, condiţia de baza e să-ţi placă. Odată ce-ţi place, nu văd de ce trebuie s-o schingiuieşti. Oricum, în caz că dramaturgul e viu, ar trebui să i se ceară voie sau măcar ajutorul.
A.V.: Credeţi că o actriţă este dezavantajată de numărul mai restrâns de roluri feminine disponibile în general?
L.B.: Nu. O actriţă e dezavantajată dacă n-are talent.
A.V.: Doriţi premii sau credeţi că adevărata recunoaştere a valorii este dată de public şi nu de autorităţi oficiale?
L.B.: Doresc bani.
A.V.: Au fost momente dilematice în care aţi crezut că v-aţi ales greşit profesia?
L.B.: În ce priveşte actoria, da.
A.V.: Povestiţi-ne o întâmplare, un eveniment care într-un fel v-a schimbat cursul vieţii.
L.B.: Momentul în care am intrat în Teatrul Luni de la Green Hours. Să vă povestesc. Am deschis uşa şi am intrat. Din momentul ăla m-am apucat de teatru.
A.V.: Credeţi că funcţia principală a teatrului este să transmită în primul rând idei sau emoţii?
L.B: Astea două nu merg una fără cealaltă. N-o să plângă nimeni în sală dacă nu-i spui o poveste. Şi nici n-o să-ţi înghită deşteptăciunile dacă nu-l împungi un pic în suflet.
A.V.: Care vă este cea mai importantă reuşită profesională? Sau cea care v-a produs cea mai multă satisfacţie.
L.B.: Întâlnirea cu Dorina Chiriac.
A.V.: Până în momentul de faţă consideraţi că vi s-au împlinit majoritatea visurilor?
L.B.: Sunt un om fără vise. Deci şi fără majoritatea lor. Tot ce vreau e să nu moară oamenii dragi din jur.
A.V.: Cum vedeţi diferenţa dintre actorul de film şi cel de teatru?
L.B.: Ăla de film are bani de buzunar.