Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Visul de lut (Partea a II-a)


Ilinca Anamaria Prisăcariu

20.12.2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cioburile voluminoase de material cenuşiu au fost cuprinse de un curent format în gol şi rotite pe centrul camerei. Cu ochii ţintiţi pe acea tornadă dementă ce pornea din gol, Cotton şi-a dat seama ce anume cauza tot acel haos care se desfăşura într-un spaţiu atât de restrâns. Cioburile erau, nu întâmplător, din construcţia sculpturii de lut pe care o studiase, nu de mult, Anemona. În câteva clipe aproape că a sărit peste cap până în faţa ferestrei şi a deschis-o, dând drumul miresmei magice din încăpere. Uitase de tot, de corpul său bătrân, de auzul slab, de plămânii grei.
- Anemona?
 
Era pentru prima dată în care îi spunea pe nume. Până atunci o alinta în fel şi chip. Ochii pierduţi ai fetei nutreau lacrimi, dar ea, dintr-o încăpăţânare bărbătească aproape, refuza să le dea drumul.
- Ce ai făcut?
- Doar m-am uitat la ea, atâta tot! Crede-mă, dragul meu Cotton, n-am vrut să se întâmple asta. Am pus-o la loc de unde am luat-o, nu m-am jucat cu ea, nu am plimbat-o prin casă. Mi-am imaginat apoi cum ar fi fost dacă aş fi eu însămi o statuie şi m-ar picta Luceafărul numai pe mine. Am început apoi să visez cu ochii deschişi.
 
După ce a căzut o clipă pe gânduri, a spus, cu un soi de compătimire:
- Oare e posibil să o fi lăsat pe marginea mesei? Să fi fost curentul.
 
Cotton o privea deznădăjduit. Împuns de o durere înţepătoare de şold, îşi sprijină corpul de tocul uşii şi căută cu privirea un răspuns mai bun în cioburile din centrul camerei.
- Şi după? După, ce ai făcut? Ai coborât direct în salon?
 
Intrată într-o căutare fulgerătore a propriilor reacţii şi acţiuni, fata tresări încet, inhalând un calup destul de consistent de aer, care s-a transformat într-un soi de fluierătură fină. Aşa se simte respiraţia copilaşilor când sunt răciţi şi se forţează să respire mai repede. În scurt timp, fata îşi simţea inima cum pulsa în tâmple şi îşi dădea în continuu părul după urechile roşii ca focul. Acesta era modul în care mica Anemona se manifesta în momentele în care se simţea încolţită, nervoasă, pusă într-o situaţie inconfortabilă.
- Draga mea păpuşă, ştii prea bine... Oricând ai nevoie de ceva, poţi să-mi ceri. Dacă te interesează ceva din parfumerie, mă poţi întreba. De fiecare dată când ai avut nevoie de ceva, am fost lângă tine. Şi ţi-am spus, încă de când erai mai mică: lucrurile bune vin dacă le aştepţi. Celelalte vin numai dacă spui "te rog" şi "mulţumesc".
- Îmi pare rău...
- Asta nu e o replică salvatoare acum!, izbucni Cotton.

Pentru câteva clipe, s-a instalat o linişte mormântală, ce fu spartă de plânsul necontrolat al Anemonei. După ce bătrânul îşi veni în fire, fată, înlăcrimată, dădu să strângă cioburile de pe podea, când fu oprită de o altă izbucnire sălbatică:
- Nu mai atinge nimic!
 
Cu ochii săi ca o noapte ploioasă, privi adânc şi vinovat pe Cotton, căutând măcar o urmă de compasiune:
- Nu am vrut decât să văd ce e acolo. Erau nişte sticle atât de frumoase. Iartă-mă! M-am tot gândit... M-am gândit la faptul că... parfumul perfect nu e unul pe care îl putem primi de la un bărbat care ne-ar dărui şi viaţa, ci acela prin care îl faci pe bărbat să îşi rezerve viaţa pentru tine, iubirea. Parfumul perfect este acela pe care îl găseşte femeia de una singură şi ea ştie că aceea este licoarea de care are nevoie. Eu pur şi simplu am simţit. Cred că m-am îndrăgostit. Chiar tu Cotton, îi spuneai şi mamei, să dea crezare şi ascultare sentimentelor ei. Eu asta am crezut...
- De unde şi până unde ţi-a trecut asta prin minte, fetiţo? Crezi că asta a ajutat-o la ceva?, spuse Cotton, respirând greu, ca un balaur. Le-a dat crezare şi s-a dus totul dracului. Asta s-a întâmplat. S-a luat cu taică-tu, un visător!... N-a vrut să facă nimic cu viaţa ei, a vrut să fie artistă. Să fie artişti amândoi. Pe ei nimeni nu-i înţelege, nici măcar un prostănac de moş când le spune că un copil nu se creşte cu aer. Dar lasă că eu pot să-l cresc cu apă de ploaie...

Metafora asta a constituit cel mai dur mod de a oferi o replică fetei care, acum, îşi ţinea pumnii strânşi la piept, cu bărbia înfiptă în ei. O împingea atât de tare de spaimă şi de ciudă, încât avea impresia că dintr-o singură mişcare s-ar putea sfărma în bucăţi mici, asemenea cioburilor de lut. Cu ochii înlăcrimaţi, îşi legăna capul şi repeta cu sughiţuri:
- De unde aveam să ştiu?...
- Puteai să mă întrebi, pentru numele lui Dumnezeu...

După ce Cotton şi-a mai recăpătat din calm, iar Anemona şi-a şters lacrimile cu mâneca bluzei albe de bumbac pe care o purta, a întrebat:
- Totuşi, de ce e atât de grav că s-a întâmplat asta? Era un obiect important? Lutul ăsta e chiar atât de scump?

Oftând adânc, Cotton ezită câteva clipe, apoi adăugă:
- Nu sculptura e problema, ci modul în care s-a spart. Aici nu a fost nici un curent, a fost ceva... Ceva de care în mod normal nici măcar nu ţi-aş fi pomenit vreodată.
- Spune-mi, Cotton.
- Fetiţa mea...

Pentru prima dată, ochii uscaţi ai moşului au fost umeziţi de o lacrimă care se chinuia să iasă la suprafaţă, dar întârzia îngrozitor, căci Cotton era maestru în a ezita. Într-un final i-a dat frâu liber şi i-a spus Anemonei, care privea totul absentă:
- De azi se va schimba totul, fetiţo.
- Ce se va schimba, Cotton? Mă vei da afară din casă? Mă trimiţi la mama? Dar dracu' ştie pe unde e mama, Cotton! Spuse fata, apoi izbucni din nou în lacrimi.
- Sticluţele alea nu sunt oarecare. Sunt trei în lume şi toate trei-s la mine. Nu ştiu cum de m-a pedepsit Dumnezeu, cine o mai fi şi al cui o mai fi, că al meu nu mai e. Iar se trag blestemele cu sania pe deasupra perilor mei albi.

Erau două momente clare în care Cotton folosea asemenea expresii: la o ameţeală zdravănă sau într-o situaţie critică. Era de la sine înţeles că singura variantă plauzibilă rămânea cea din urmă.
- Acelea sunt miresme mistice. Sunt blestemate să nu se termine niciodată, iar de se va întâmpla vreodată aşa ceva, Doamne fereşte...! Ai dat cu privirea ta-nnoptată de răvaşul fermecat?
- Nu...
- Evident! Distrată mai eşti. Acum, du-te şi citeşte-l. Apucă sticluţele, ce s-ar mai putea întâmpla? Numai să nu le scapi...

Anemona simţea un soi de ironie nervoasă în tonul naşului său, dar se conformă situaţiei, pe care, de altfel, nu o înţelegea prea bine, dar îi era teamă să ceară lămuriri. S-a dus, a apucat ultima sticluţă, cea cu mănunchiul de culori îndesat în gât, şi a citit cu glas tare:
"Ori de n-ar mai fi întreagă, ori golită de cuprins, / Crivăţul va da-n cireadă şi Soarele se va fi stins."
- Ce înseamnă asta? Întrebă fata. De unde să fie o cireadă?
- Totul e o metaforă. Blestemul în sine e o metaforă. O singură picătură de e scoasă din sticluţă, conţinutul trebuie reîntregit.
- Păi, asta e simplu! Hai să dăm drumul la cazan! Tu ştii reţeta, nu?
- Tu trebuie să te ocupi singură de reîntregit... Nu e chiar aşa de uşor, fetiţo.
 
Entuziasmul fetei pieri.
- Cât de greu poate fi?
- Sau poate că e uşor, căci toată lumea piere-n faţa frumuseţii tale...

Cu ochii spre tavan, Cotton apucă bastonul şi dădu să-l arunce "în Dumnezeu", dar ciomagul se izbi violent de podea, fără nici un răspuns. Modul în care vorbea şi reacţiile lui Cotton, care deveniseră brusc, foarte rapide şi pline de sens, o făceau pe Anemona să intre la bănuieli. Zeci de gânduri i-au trecut prin minte. Poate că moşul era nebun şi îşi imagina prea multe lucruri. Poate că pur şi simplu curentul a izbit sculptura de podea. De ce ar dori o fantomă să spargă întocmai acel obiect? Nici măcar nu era valoros. Bătrâneţile îl terminau sigur pe bietul Cotton. Şi astfel, în timp ce-i căuta scuze bătrânului, cu atât mai mult îl bănuia că are tot felul de gânduri incerte în ceea ce priveşte şederea ei în casa lui. Cine ştie ce şi-ar fi dorit moşul, de se gândea la cât e de frumoasă ea de fapt, şi cât de "păgubos" ar fi acest lucru.

Expresia nedumerită de pe chipul Anemonei îl determină pe Cotton să se calmeze, să ceară un pahar cu apă şi să îi explice fetei totul. Începu, aşadar, cu povestea celor trei sticluţe, a viselor de lut şi a domniţelor alese care, odată ce pielea lor era atinsă de acel parfum, fie o moleculă cât de mică, erau blestemate până la sfârşitul vieţii. Majoritatea erau artiste, care, folosindu-se de această scuză a "blestemului nemuritor", îi prosteau pe bărbaţii care-şi potriveau inimile direct sub pantofii lăcuiţi de damă. Toate erau ucise de acest blestem, care le împingea într-o nemernicie şi o nefericire terminală. Deveneau speriate de procesul de îmbătrânire, deoarece erau conştiente de faptul că nimeni nu s-ar mai simţi atras de o femeie trecută. Nici una dintre acele domniţe nu era urâtă. Dar frumuseţea nu îi lipsea Anemonei, aceasta dobândind o feminitate aparte. Era extraordinar de atractivă şi de elegantă, încât ar fi fost imposibil ca cineva să nu se îndrăgostească de ea, niciodată. Astfel, i-ar fi fost foarte uşor să cucerească inimi pentru a reîntregi sticluţa. Cu cel de-al treilea recipient era ceva într-adevăr special. Se zvonea că licoarea din el provoca nişte vise de lut foarte puternice, care au terminat fizic şi psihic foarte multe domniţe. În serile cu lună plină, visele se manifestă într-un mod barbar. Unele fete s-au trezit în dimineţile din urma acelor vise cu arsuri pe corp, mai ales pe sâni şi pe coapse.

Cel din urmă recipient a aparţinut, cu mult timp în urmă, Lunii. Aceasta, fiind îndrăgostită iremediabil de Soare, a scăpat, din greşeală, capacul sticluţei, care nu a mai fost găsit nici până în ziua de astăzi. Astfel că, pentru a nu se evapora licoarea şi pentru a nu se crea haos, se spune că Luceafărul însuşi a construit un dop din aripi de fluture pentru sticluţa de parfum, care fusese sigilată până în ziua în care Anemona nu a mai aşteptat ca lucrurile bune să i se întâmple... Şi a intervenit de una singură în desfăşurarea destinului ei.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer