S-a tras în plin

Steaua – Rapid a explodat într-un fotbal exuberant, împănat de greşeli individuale dar aprig şi cu nerv, un fotbal dorit enorm şi jucat aşa rar, încît nici să ne bucurăm deplin nu mai suntem în stare. Un 3-3 dement de euforie m-a subjugat duminică seara, având avantajul enorm că nu sunt suporter al vreuneia dintre combatante. Aşa că mi-a rămas doar spectacolul, unul deloc inferior acestui Bilbao – Real 4-2 care mi-a provocat o fericită insomnie sâmbătă noaptea. Declar aici public că sunt susţinător cu acte al Athleticului basc şi că de multă vreme nu m-am simţit aşa bine după o victorie a reuşită de Yeste şi compania. Cum la fel de mult timp a trecut de cînd un egal, şi unul mare, 3-3, m-a năucit precum acest Steaua – Rapid. Cum campionatul nostru pare că se reduce la cele trei partide directe Dinamo – Steaua – Rapid, prima înfăţişare a fost aşteptată cu interes enorm, mai ales că se aflau faţă în faţă formaţiile verilor Becali, războinici fratricizi ai unui fotbal desculţ. Minunea acestui derby înseamnă tocmai că cei doi n-au contat preţ de 90 şi ceva de minute, anulaţi fiind de fotbalul de pe iarba cheală a arenei din Ghencea. Tactica a dispărut şi ea în vacarmul peluzelor, crampoanele au raşchetat apărătorile adversarilor cu ardoare, noţiunea de oboseală a fost dată uitării. Din toate astea, ni s-a oferit un joc minunat, ca pentru premianţi, chiar dacă ştim toţi că abia trecem clasa. Din când în când, de încurajare, merităm!

A fost ca o luptă între două plutoane de execuţie aliniate faţă în faţă: s-a tras în plin, fără somaţie şi fără foc de avertisment. S-au auzit doar comenzile care se prăvăleau din înaltul tribunelor şi nimeni n-a avut nervi să nu le asculte. Steaua a crezut mereu, la 1-0 ca la 1-1 şi ca la 3-1. Rapid s-a clătinat şi a izbit din cădere, cu forţa suficientă unui egal miaculos.
E prima oară după multă vreme cînd văd două echipe româneşti care renunţă la tactica lui a nu pierde şi aleg, ambele, adversare fiind, să joace doar la victorie. Poate că tocmai de aia n-a câştigat niciuna. Ceea ce nu e chiar aşa rău, dacă ne încredem că fotbalul are mereu un învingător. Noi, privitorii, am fost victorioşii de duminică seara.
Şi gata cu entuziasmul, din păcate. Nu în fiecare zi se joacă Steaua – Rapid, sîmbătă s-a jucat şi FC Oradea – Dinamo, s-a jucat precum se joacă o piesă de teatru; scenariu bunicel, regizor talentat, actorii cam obosiţi şi lipsiţi de inspiraţie. În rest, suspans şi la Bihor, oleacă de tremur pe final, cînd reveniseră gazdele (de aia am zis că scenariul bunicel) şi cam atât. Până vine căldura, sâmbătă e Dinamo – Steaua. Pe bune!