Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Visul de lut (Partea a VI-a)


Ilinca Anamaria Prisăcariu

17.01.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Ţi s-a întâmplat vreodată să te simţi singură? Îngrozitor de singură şi să te îndrăgosteşti de senzaţia asta?, o întreba Luceafărul, plângând cu omizi mari şi fierbinţi, care, în contact cu podeaua rece, sfârâiau până dispăreau de tot. Atât de solitară - continuă el - încât să îţi închipui că undeva, la un moment dat, îl vei întâlni pe cel al cărui portret îl priveşti şi îi vei putea spune că eşti îndrăgostită nebuneşte de el; încât în mintea ta s-au format deja multe poveşti. Aţi făcut dragoste în paturi imense cu baldachin, v-aţi sărutat prelung şi visător, aţi fumat ţigări de foi şi aţi ars zeci de cearşafuri. El te-a înşelat, tu ai plâns, l-ai certat, apoi l-ai iertat şi v-aţi iubit în grădini înflorite.

Avea ochii atât de roşii, că aproape sângerau. Anemona sprijinea cu mâinile la spate peretele care se mişcase mai devreme. Pe braţele sale curgeau firicele de apă caldă, din tencuială.
- Da...
- Mie mi se întâmplă des. Mă loveşte scurt. Fiecare pictură, fiecare statuie şi sculptură e rodul unei iubiri închipuite. Priveşte acolo, şi îi arată o pictură de pe şevaletul de care atârna aparatul polaroid, blonda aia cu ochi albaştri care strânge un urs polar la piept şi trage cu sete din ţigară. M-am imaginat un urs polar şi i-am visat bătăile inimii, îi auzeam fumul cum se împrăştia în plămânii ei mici ca nişte săculeţi din mătase. Îi simţeam degetele moi pe creştetul meu, era ideal. Lângă, bruneta cu ochii de pisică, mă priveşte de parcă îmi deschide inima şi zgreapţănă, în căutarea unui ghem satisfăcător de roşu. Nu găsea decât unul de un roşu pasional, pe când ea îşi dorea unul sălbatic, închis de durere. Toate visele-mi sunt încărcate cu un soi de erotism fanatic. Iubiri peste iubiri, aruncate, asemenea unor blănuri grele, pe un pat de piatră. Sunt sfâşiate dureros de pe pielea animalului din mine şi nu-mi pot da seama cum de niciodată nu au ieşit fluturi. Durerile erau imense, mă trezeam în fiecare noapte asudat şi plâns, iar de la răcoarea acestui loc, se lipeau boli grele de trupul meu. Nu era nimeni, însă, ca să îmi vindece mai întâi sufletul. Toate blănurile acestea sunt ca un munte pe care nu mă pot opri din urcat. Arunc o blana şi urc, mai arunc una şi încă una. Mai trădez o noapte şi încă una. Nu m-am oprit niciodată, până acum. Niciodată n-am plâns treaz, ci am căutat în acest răstimp modele noi, din ce în ce mai frumoase. Acum simt ceva real - Omizile curgeau în valuri şi se transformau în fluturi mici, înainte să lovească podeaua. Ochii Luceafărului fierbeau - Stau şi privesc făptura asta carnală, cu buze roşii ca sângele şi cu ochii negri ca noaptea, cu pielea strălucitoare şi cu buclele parcă rupte din Soare şi nu pot face nimic. Nu mă pot culca, să ne visez iubirea nesfârşită. În spatele acestei priviri e un suflet rătăcit printre munţi de lut.
- Mi-e frig, spuse Anemona, cu voce tremurândă.
- Oh, nu. Acesta nu e frig. E fiorul fricii.
- Nu mă pot sprijini în picioare.
- Iar acesta e aburul vinului roşu. Dă-mi voie să te aşez pe divan, spuse, ştergând lacrimile şi îndepărtând fluturii cu mâna.

Anemona îşi lăsase trupul greu şi ud în braţele Luceafărului, care încerca să-i mai spună vorbe rupte din sufletul său.
- Nu te pot iubi, înţelegi? De asta plâng omizi.
- Mi-e frig...
- Să nu dormi, ai auzit? Ascultă-mă! Iubirea noastră ne-ar putea salva. Ca-n poveşti...
- Cine să mai creadă în poveşti?
- Dar în mine ai putea să crezi?
- De ce îmi spui toate astea? întrebă Anemona obosită, cu ochii mijiţi.
- Nu poţi să mai aştepţi. Nici tu, nici eu. Trebuie să-ţi arăt.

Şi din nou, îi luă trupul fetei şi o duse către perete. Atingerea lui se simţea asemenea atingerii mâinilor din peretele însângerat, care au aruncat-o către cer. Resimţea acea fierbinţeală masculină, protectoare, ce părea, în acel moment, veşnică. În loc să o adoarmă, atingerea o umplu de energie şi, în scurt timp, putea merge singură. Nu se puse pe picioare foarte repede, ci profitase de atingerea braţelor puternice şi se lăsase şi mai greu, ca într-un joc nedrept, până în momentul în care s-a văzut din nou în faţa peretelui. Acesta era întredeschis şi se putea vedea puţin prin el, dar din cauza întunericului nu se distingea foarte bine interiorul.
- Mai ţii minte sângele luminos al fluturilor? Fără el nu putem lumina încăperea.

Fata căzuse pe gânduri. Nu-şi putea aduce aminte exact de ce anume fuseseră cauzaţi acei fluturi în stomac, a doua zi dimineaţă, după ce fusese izgonită de către Cotton.
- Trebuie să-mi povesteşti ceva care să doară. Altă cale nu există, spuse, cu ochii trişti, Luceafărul.
- Nu ştiu ce aş putea povesti.
- Aici e ultima oprire, Anemona. Dacă adormi, se termină totul. Nu te mai trezeşti. Visele de lut s-au terminat, odată cu blănurile mele. Nu mai ai cu ce să le construieşti. Atelierul mi-e plin. Singura femeie rămasă eşti tu. Iar eu, fără nopţi nemângâiate, voi muri de frig. Dacă eu mă sting, se stinge lumea şi odată cu ea, Soarele. Aminteşte-ţi de blestem. Gândeşte-te!

Anemonei îi trecuseră atunci, fulgerător, prin minte, toate momentele în care şi-a simţit destinul cum se lăsa greu în mâinile sale, aşa cum ea, la rândul ei, se lăsase greu în mâinile Luceafărului, cu speranţa că acest lucru o va scuti de alte vise reci. Prima dată când şi-a urmat linia destinului a fost atunci când şi-a călcat pe sufletul de copil cuminte şi a cotrobăit în parfumeria lui Cotton. "Ori de n-ar mai fi întreagă, ori golită de cuprins, / Crivăţul va da-n cireadă şi Soarele se va fi stins." Următoarea a fost cea în care a plecat din locul în care a copilărit. Cu fiecare amintire care se recontura în mintea sa, durerile creşteau, la început ca nişte zvâcneli uşoare de tâmple. Al treilea moment de independenţă absolută a fost părăsirea camerei întunecate şi saltul în prăpastie. Nu reuşea să umple, însă, golurile destul de mari dintre ce s-a petrecut în camera întunecată şi momentul în care a păşit în atelierul Luceafărului. De ce vibra zidul? De ce îşi retrăgea palmele ude după ce atingea draperiile? De unde se auzea acel zgomot de pe fundal? Ce se găsea în acel nimic aparent, care îi bântuia visele? Unde se strângeau toţi acei fiori interzişi, noapte de noapte?
- În fiecare dimineaţă, începuse ea, mă trezesc cu capul uşor, iar în nări simt, veşnic viu, parfumul. Orice miros e însoţit de parfumul acesta ameţitor. Până şi vinul, cu gustul său minunat, sunt sigură că avea un miros incredibil, dar eu simţeam mereu parfumul. Mă gândeam că dacă îmi îmbăt simţurile, voi scăpa şi de miros, dar nu am reuşit.
- Continuă, spuse Luceafărul, cu ochii aţintiţi spre ea.
- Nu îmi pot aminti... În nicio dimineaţă nu mi-am amintit că aş fi visat ceva, deşi mă simţeam urmărită. Cu fiecare zi, tot mai urmărită. Mă trezeam de fiecare dată într-un alt loc, fără să-mi amintesc cum şi de ce am ajuns acolo. Când coboram din pat, nu găseam niciodată pe nimeni. Era ciudat, pentru că nu mi-am pus niciodată problema că aş fi înnebunit, nu m-am gândit la ce ar fi putut să spună lumea, pentru că nu vedeam pe nimeni în jurul meu. Tot ce simţeam era parfumul, iar asta îmi era de ajuns. Acum e ciudat... Nu-l mai simt, nu îl mai respir. Nu pot continua fără să îl simt.

Dădu să scoată sticluţa din sân, însă când duse mâna în dreptul acesteia, zidul a pocnit violent, oprind-o. Atunci, din lobul urechii sale, care până atunci cărase pretutindeni mireasma Visului de lut din sticluţa lui Cotton, ieşise un fluture ameţit. Cel mai probabil, zgomotul puternic îi deranjase urechea fetei, care a cedat, aruncând un fir de sânge care nu a mai apucat să atingă podeaua.

Îşi amintise, odată cu evadarea acelui fluture din ureche, prima noapte, cu primul vis de lut. Ieşise din odaia copilăriei sale şi pornise, cu picioarele goale, pe drum. Începând cu primul pas făcut de Anemona în afara casei, sufletele bărbaţilor începuseră să cadă, rând pe rând, la vederea acelor bucle vii, acelor buze sângerii, acelor ochi ca noaptea. Pe unii reuşea să-i păcălească, ţinându-le palmele-i micuţe la ochi, până la venirea serii, unde, desfăşurată pe divane şi paturi cu baldachin, îşi mai consuma din sticla cu parfum, picurând pe încheieturile bărbaţilor pe care îi cucerea olfactiv. Apoi se plimba prin braţele lor. Le desfăcea privirile şi le fura sufletele fără milă. Cu fiecare suflet furat, aduna un fior, iar din fior storcea o picătură de parfum, ca să reîntregească recipientul. Cu trupurile bărbaţilor nu mai avea ce face, aşa că pentru a-şi ascunde crima, îi zidea în lut.

Dopul sticluţei nu a mai stat bine de la incidentul din parfumerie. Din această cauză, simţea o nevoie continuă să o deschidă şi să se acopere în miresme blestemate. Nici un trup de bărbat nu îi oferea atât de multă plăcere precum parfumul. De nici un suflet nu-i păsa mai mult decât pentru a-şi îndeplini scopul: acela de a menţine sticluţa mereu plină. Ştia că nu se poate opri, dar nu era conştientă de faptul că ea, Anemona, copilul dulce cu bucle din soare, ucidea zeci de bărbaţi, în fiecare seară. În fiecare seară căsca pofticios, se culca într-un pat şi se trezea în altul, cu un zid de lut care se înălţa în urma ei.

La un moment dat, zidul se unise cu un altul, apoi cu un altul şi tot aşa, până când s-a format camera întunecată, din care a reuşit să scape. Totul cuprindea un sens. Durerea de stomac era, de fapt, o durere a omului dependent, care nu-şi poate potoli mania şi începe, aşadar, să sângereze cumplit pe interior. Zidurile care vibrau erau, de fapt, trupurile sutelor de bărbaţi pe care îi ucise. Nimic din toate astea nu părea relevant în acel moment.
- Mai caută, Anemona!
- Cotton! Cotton nu m-a mai privit după ce am spart statuia.
- Îi era frică de moarte... Nu atât de a lui, cât de a ta.

Anemona izbucni în fluturi şi căzu, doborâtă de durere, în genunchi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şireturi, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mascarada, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Anotimps, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Soluţia, Ilinca Anamaria Prisăcariu (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer