Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arhitectura memoriei.The making of


Augustin Ioan

29.01.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Descopăr şi la această carte nouă că merita să fi scris o prefaţă. Recenta ei lansare de la MNAC  m-a pus în situaţii inedite: 1) este prima carte pe care o văd tipărită în chiar clipa lansării (cu dezavantajul că nu avea nimeni, afară de editor şi de... autor, fireşte,cum să vorbească despre ea consistent); 2) a trebuit să explic ce vreau să zic, deşi mie titlul mi se pare (prea) explicit. De fapt, nu este, într-adevăr. În afară de textul eponim, pe care l-am redactat ca urmare a lunilor de bursă Fulbright în Cincinnati, Ohio (2012), am strâns un număr de texte anterioare publicate cu privire la memorialele post-1989 din patrie.
 
Dar mi s-a părut că sensul sintagmei poate fi extins. Aşa se face că am adăugat o parte, mai consistentă decât prima, agregată împrejurul conceptului heideggerian de ruinanţă pe care l-am descoperit în aceeaşi binecuvântată perioadă americană de cercetare şi predare. De unde părea că se adună o carte despre memoriale, domină acum tema rezistenţei la ruinanţă: tradiţia, modurile noi de angrenare a acesteia în proiectarea de cea mai strictă contemporaneitate; o recapitulare a întregii genealogii a conceptului pe care îl  tot rumeg, cel de retrofuturism; sugestii pentru o potenţare a zisei arhitecturi viitoare de sorginte tradiţională cu inflexiunile pe care ni le impune schimbarea climatică din România.
 
Cu alte cuvinte, ceea ce vreau să spun este că a ieşit o carte eclectică, deşi nu folosesc acest atribut cu sens peiorativ. Trei sau patru dintre texte sunt în registrul academic (papers). Alte câteva sunt re-memorări ale unor texte scrise după întoarcerea din primul exil american (1995, cel despre Sighet, a apărut în revista Românul Liber, a lui Ion Raţiu, revistă condusă la acea dată de cel care avea să-mi devină prieten nesmintit până la moartea dumisale, domnul Ion Mircea Enescu); sau la apariţia memorialului-scobitoare, din Piaţa Revoluţiei, pe care toţi l-am criticat după ce s-a făcut, cu patronajul dlui Iliescu, în loc să fi fost atenţi în procesul selecţiei proiectului, din concursul abscons, text preluat de revista IDEAde la Cluj. Textul despre retrofuturism a fost construit pentru unul dintre Festschrift-urie dedicate dlui Andrei Pleşu la aniversarea de şaizeci de ani (dar în cartea secundă, nu în cea redactată de cercul interior de emuli).
 
Prin urmare, este vorba şi de o dimensiune antologală, o secţiune prin memoria personală la fel de mult ca şi prin arhitectura memoriei ca temă. Veţi găsi, astfel, discuţia centrală despre memoriale, morminte,având ca unghi de plonjon în temă perspectiva sacrală,nu neapărat limitată la sacrul religios, ci discutând şi sacrul civic. Mai apoi, memoria, temă căreia mă gândesc să îi dedic un viitor volum integral, cu tot cortegiul ei de sensuri. În fine, este vorba despre memorie ca instrument al anticipării, al predicţiei modului în care o secţiune din arhitectura viitoare va putea fi, la noi şi oriunde, o ipostază a tradiţiei.
 
Câteva cuvinte despre instalaţia video Utopia / Dystopia, curată de dna Ruxandra Balaci (http://www.mnac.ro), care făcut posibilă ambianţa în care să se lanseze în lume, în multă lume! - Arhitectura memoriei. Cele trei video-uri alcătuitoare erau, dextrogir parcurgând sala de la parter a MNAC: o animaţie cu proiectul câştigător pentru Catedrala Patriarhală, al echipei de arhitecţi şi studenţi pe care am condus-o în 2002 în competiţia naţională cu două faze de atunci. În axul intrării, rula animaţia proiectului câştigător al lui Dorin Ştefan şi al echipei d-sale la concursul pentru Tawan Tower. În fine, contextul era oferit de filmul din 1992 Arhitectura şi Puterea (scenariul şi comentariul îmi aparţin, regia: Nicolae Mărgineanu), film încă - dacă nu cumva din ce în ce mai - înfricoşător vizualmente. Personalul central este, acolo, facerea Casei Republicii, în care e găzduit, cam peste inimă, MNAC. Vizavi se ridică şi actuala catedrală, zisă, iar, a mântuirii neamului, despre care am afirmat public că este un edificiu care va arăta vechi, fără să fie, vreo iotă măcar, tradiţional. Prin urmare, atât locaţia, cât şi vizavi-ul acesteia sugerau că Utopia / Dystopia este o instalaţie bine amplasată. Îi mulţumesc doamnei Ruxandra Balaci pentru idee: cum constata şi domnia sa, filmul cel puţin, în ciuda premiilor internaţionale şi  a  difuzării din deceniul trecut, acum este complet străin generaţiilor celor mai tinere...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer