Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Scrisorile Getei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rămas bun de la Bunicile noastre!


Geta Pop

30.03.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Dragă Cristina,
Ştiu că azi ai fi sărbătorit ziua de naştere a mamei tale, ştiu că eşti tare tristă. Buni, cum îi spuneam noi, nu a trecut prin viaţă ca puful de păpădie. A lăsat urme în toţi care au avut norocul să o cunoască. Atâta bunătate rar am întâlnit la oameni.
M-a luat cu frig când am primit felicitarea de Crăciun, după ce ea nu mai era între noi.
Nu am să uit niciodată cât de bine a fost când a stat la noi o săptămână, voi eraţi în Caraibe.
Eu care nu îndrăznesc să fac prajituri, nu ştiu dacă nu-mi iese în loc de
prăjituri ciorbă, am învăţat de la ea cum se fac. M-am făcut că nu pricep, se mâncau
rapid, a doua zi o rugam să-mi demonstreze iar.
Nu fi tristă Cristina, ştii bine cât a ţinut la tine, nu ar vrea să fii tristă.
Ştiu, uşor de spus, mai bine să ne amintim cu drag de ea, cu bucurie că am cunoscut-o.
Te sărut.
Geta


Dragă Geta,
Mi-ai trimis scrisoarea vineri şi m-am îndurerat, şi pentru că o ştiam pe Buni din alte scrisori dar şi pentru că propria mea Buni era foarte bolnavă, nu avem cum să bănuiesc că exact marţea asta, când urma să apară scrisoarea ta, o vom îngropa pe Buni a noastră. Stranie coincidenţă.
Tristă. Bunicile nu ar trebui să moară, ar trebui să fie personaje din poveştile pe care ni le-au spus în copilărie.
Când doctorul a completat certificatul de deces la rubrica studii, mi-am adus aminte că de multe ori mi-a povestit cum ar fi vrut ca după liceu să plece în Elveţia să facă studii, să devină profesoară de franceză, dar în timpurile acelea fetele aşa tinere nu îşi hotărau soarta, a devenit soţie şi apoi mama la 19 ani. Ar fi fost o profesoară minunată, exact cum sunt convinsă că ar fi putut face absolut orice altă carieră, destinul a ales pentru ea să fie soţie, mamă şi apoi bunică.
A făcut timp de 75 de ani centrul unei familii pe care ea a construit-o frumoasă, armonioasă şi plină de iubire. Ce se face o famile când centrul ei nu mai este? Nu ştiu! Când am să înţeleg am să îţi scriu.
delia



Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer