Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În primul rând, să nu mă urăşti...


Ilinca Anamaria Prisăcariu

21.02.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Adevăru-i că-s un fricos, iar tu ştii asta foarte bine. De asta m-am hotărât că ar fi mai ok să-ţi las biletul aici, iar tu să-l găseşti când te întorci acasă de la şcoală şi îţi faci timp să dai o ocheadă prin mormanul ăsta de lucruri, "în căutarea timpului pierdut". Aşa spui tu, aşa că am respectat asta. Măcar atât să respect, nu?

Am fost un bou. Îmi pare rău că am plecat aşa, fără să-ţi spun nimic, după ce ţi-am promis atâtea lucruri. M-am încheiat la cămaşă şi am plecat, din nou... După ce tu m-ai acceptat înapoi şi m-ai iubit. Din nou... Şi cum ştiu că o vei face, iar şi iar.

Dorul e cel mai tâmpit sentiment. Apare mereu, e incurabil şi de fiecare dată când revine, e mai apăsat. E dat dracului... Ştiu că te macină, dar habar n-ai ce-mi face mie. Nu vreau să mă înţelegi greşit şi de asta îţi voi cere o sămânţă de răbdare. "E al doilea copac", fix asta gândeşti în momentul ăsta. Ştiu, draga mea, şi mai ştiu (mă vei urî pentru asta...) că în curând va fi un parc, apoi o pădure, apoi o junglă de răbdare. Hai să revenim. De fiecare dată când te văd îmi spun că nu voi mai pleca de lângă tine niciodată, că îmi eşti aşa de dragă, încât aş fi în stare să-mi sacrific toate zilele pentru tine. Idioţenia este că asta îţi spun şi ţie... Partea cu adevărat tâmpită este că tu - prostuţă mică şi frumoasă - mă crezi de fiecare dată. Iar eu, cretinul, respir uşurat, pentru că ştiu că nu poţi să-mi rezişti. Acesta-i adevărul. Acum, când citeşti, mă urăşti pentru că ştii că am dreptate. Şi eu mă urăsc, pentru că nu te merit. Asta este, suntem dependenţi unul de celălalt... Dar, Doamne, e atât de bine când tu, femeie nebună, te arunci obosită în braţele mele şi îmi spui cât de mult m-ai aşteptat şi cât de mult te bucuri că în sfârşit m-am întors... Îmi rupi inima.

Mă accepţi în patul tău şi ne iubim până târziu. Sunt zile în care stăm pur şi simplu, seri în care ne uităm împreună la seriale până adormim, seri în care pierdem vremea pe Facebook sau citim în neştire. Orice am face, e frumos, pentru că ştim sigur că nimeni nu ne va deranja. Cel mai mult îmi place când ieşim în oraş cu prietenii tăi. Îmi plac atât serile liniştite, cât şi cele de "beţivăneală", cum îi spuneţi voi. Până la urma urmei nu contează câte shoturi dăm peste cap, atâta timp cât ne avem unii pe alţii drept sprijin. În dimineţile leneşe, eu îţi fac din când în când câte o surpriză şi îi spun mamei tale să-ţi pregătească micul dejun, chiar dacă uneori termenul de dimineaţă se traduce la tine cu ora 12. Te iert mereu, pentru că la fel faci şi tu. Dacă mă întreabă de eşti cumva mahmură, eu o mint, spunându-i că cel mai posibil te-o fi tras curentul aseară, c-ai stat lângă uşă. Iar dacă întreabă de ce-ţi duhnesc hainele a ţigară, îi spun că nu există local fain în care să nu se fumeze. Dacă nu se fumează, mai mult ca sigur se ascultă muzică nasoală. Plus că viaţa-i scurtă şi merită fiecare doză de Dero pe care o bagi în maşină ca să-ţi împrospătezi hainele.

Să ştii că nu vreau să plec tot timpul, dar trebuie... Relaţiile la distanţă sunt grele, dar noi doi suntem cu adevărat nişte luptători! Nu mai durează mult. Ai încredere în mine. Şi, într-o zi, sunt sigur că dorinţa ta se va îndeplini: aceea de a fi infiniţi. "Lucrurile bune vin dacă le-aştepţi."

Pe curând!
Weekend
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer