Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Lideri pricepuţi, decizii cruciale


Călin Georgescu, pe marginea unei cărţi de Anders Wijkman, Johan Rockström

27.03.2013
Editura Compania
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Anders Wijkman şi Johan Rockström
Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei
Editura Compania, 2013

Traducere de Vlad A. Arghir


Citiţi un fragment din această carte.

*****
Intro

Anders Wijkman este consultant la nivel înalt al Institutului pentru Mediu din Stockholm (Suedia) şi copreşedinte al Clubului de la Roma. A fost membru al Parlamentului suedez şi al Parlamentului European, secretar general al Crucii Roşii din Suedia, director general al Agenţiei Suedeze pentru Cooperarea în Cercetare cu Ţările în Curs de Dezvoltare, precum şi secretar general adjunct al ONU şi director de politici al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Wijkman este membru al Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei şi al Academiei Mondiale de Artă şi Ştiinţă.

Johan Rockström este profesor de gestiunea resurselor naturale la Universitatea din Stockholm şi director executiv al Centrului pentru Rezilienţă din Stockholm. Este recunoscut pe plan mondial ca savant în domeniul sustenabilităţii. Recent a condus, de exemplu, fundamentarea conceptului de limite planetare pentru dezvoltarea umană în perioada actuală de schimbări globale rapide. Rockström este copreşedinte al Future Earth, o iniţiativă internaţională în cercetarea sustenabilităţii la nivel global.

***

Această carte substanţială ne atrage atenţia că ne situăm pe poziţiile unei negări a importanţei provocărilor legate de mediu şi de epuizarea resurselor. Deşi consensul ştiinţific asupra pericolelor cu care se confruntă mediul înconjurător şi asupra epuizării resurselor naturale este aproape unanim, societatea îşi vede de treabă ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla şi încearcă, în cel mai bun caz, să mai dreagă câte ceva pe ici, pe colo, prin părţile neesenţiale. Autorii arată că, indiferent dacă statele reacţionează la criza economică prin măsuri de stimulare sau prin reducerea cheltuielilor guvernamentale, problemele legate de mediu şi de resurse nu vor dispărea. Aceste probleme se vor agrava din cauza efectului cumulat al schimbărilor climatice, al deteriorării mediului şi al epuizării resurselor naturale, mai cu seamă a ţiţeiului. Conceptul de limite planetare serveşte aici ca bază pentru o explicare cuprinzătoare a limitelor în care biosfera mai poate încă susţine o creştere convenţională de-acum înainte.

Se pledează aici pentru abandonarea indicelui de creştere a PIB-ului ca obiectiv al dezvoltării. Accentul ar trebui mutat pe un număr limitat de alţi indicatori ai stării materiale. Ţărilor bogate li se adresează aici un apel la limitarea creşterii materiale, care să lase loc creşterii nivelului de trai în ţările sărace. Ni se prezintă modele de afaceri alternative, cum ar fi trecerea de la producţie la servicii sau adoptarea unui sistem economic circular, bazat pe reutilizare, recondiţionare şi reciclare - totul cu scopul de a deschide calea unei dezvoltări durabile.

«Nu vedem cum s-ar putea rezolva problemele cu care ne confruntăm fără o schimbare radicală de perspectivă atât în chestiunea folosirii, cât şi în cea a alocării resurselor pe Pământ. Trebuie restructurat întreg cadrul politic. Chiar ignorând creşterea populaţiei şi creşterea economică rapidă din multe ţări în curs de dezvoltare, nu putem ignora că tipul de economie de consum practicat în Occident nu este sustenabil în timp.

A câştiga adeziunea la acest punct de vedere nu e lucru uşor. Opoziţia e puternică. Importante interese financiare sunt investite în actuala economie de producţie şi consum. Multe guverne din lume sunt înglodate în datorii şi au nevoie de o rapidă creştere convenţională pentru a-şi restabili echilibrul financiar. Sute de milioane de consumatori din ţările dezvoltate sunt deprinşi să echivaleze consumul crescând de bunuri materiale cu calitatea vieţii. Miliarde de oameni din regiunile în curs de dezvoltare aspiră la stilul occidental de viaţă şi vor să imite obiceiurile de consum din Occident.

Ceea ce ne trebuie este nici mai mult, nici mai puţin decât o revoluţie atât în atitudini, cât şi în organizarea socio-economică.»

Lideri pricepuţi, decizii cruciale
Fragment din prefaţa lui Călin Georgescu la ediţia în limba română
a volumului Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetei

Pornind de la constatarea că modelul convenţional de creştere economică nu mai corespunde stadiului actual de evoluţie a societăţii umane, autorii argumentează necesitatea urgentă a unei schimbări de paradigmă, trecerea la un nou model de dezvoltare, pe care îl denumesc «economie circulară», prin decuplarea noţiunii de bunăstare de cea a consumului de resurse. Aceasta nu echivalează cu adoptarea teoriei «descreşterii», intens vehiculată într-o vreme, ci implică însuşirea învăţămintelor pe care le oferă metabolismul naturii, care, în înţelepciunea sa, nu produce deşeuri.

După cum precizează autorii, scopul lor principal în elaborarea acestui volum este lămurirea raporturilor funcţionale dintre sistemele economice şi cele naturale, şi, pe această bază, gestionarea raţională a tranziţiei spre un model sustenabil de dezvoltare. Pornind de la învăţămintele crizei globale aflată încă în desfăşurare, se argumentează convingător ideea că economia modernă nu mai poate fi dirijată conform teoriilor elaborate în secolul al XVII-lea, când populaţia globală era de şapte ori mai mică, iar resursele planetare erau considerate, cu temei, nelimitate. Se introduce astfel noţiunea de «praguri planetare» în privinţa resurselor esenţiale pentru continuitatea vieţii pe Pământ, depăşirea acestora producând reacţii în lanţ cu propagare accelerată şi posibil ireversibilă.

Dar întreaga filosofie a lucrării se întemeiază pe o atitudine robust-constructivă: avem o problemă, iată cum putem să o rezolvăm! În acest mod, soluţiile oferite derivă organic din enunţarea corectă şi analiza onestă a sfidărilor la care trebuie dat un răspuns nu doar logic şi moral, ci şi realist. Mai mult, sunt furnizate numeroase exemple de iniţiative imaginative şi novatoare pornite din mediul de afaceri, care se încadrează în criteriile exigente de sustenabilitate, fiind în acelaşi timp aducătoare de profit. Pildele din sfera microeconomică potenţează consideraţiile mai cuprinzătoare privind regândirea sistemică, în teorie şi practică, a politicilor macroeconomice în consonanţă cu cerinţele vremii.

Nu-i voi răpi cititorului plăcerea de a parcurge cu creionul în mână capitolele de substanţă ce conţin recomandări concrete de acţiune la nivel local, naţional, regional şi global. Este suficient să spun că ideea de «economie circulară» este explicitată printr-o înşiruire logică de priorităţi şi modalităţi practice de implementare, ce se constituie într-un adevărat plan de acţiune.

Apariţia versiunii româneşti a volumului Falimentarea naturii nu este doar un eveniment editorial de excepţie (printre primele traduceri din lume), ci are şi o importanţă practică directă prin informarea opiniei publice şi, sper, a decidenţilor politici despre potenţialul imens şi cât se poate de real al României de a se înscrie pe traiectoria câştigătoare a progresului modern, reflectat în bunăstarea binemeritată a cetăţenilor ei de azi şi de mâine.

România dispune încă de un capital natural extrem de valoros, neevidenţiat cum se cuvine în conturile naţionale, dar care oferă şansa dezvoltării sustenabile a ţării chiar şi în condiţiile unei crize mondiale prelungite. Existenţa unor ecosisteme cvasinaturale funcţionale şi biodiversitatea ridicată pot face din România un excelent multiplicator genetic, cel puţin la nivel european. Numai pădurile virgine acoperă 220.000 ha în suprafeţe compacte, unice în Europa. Calitatea remarcabilă şi fertilitatea naturală a solului, în mare măsură nepoluat cu agenţi chimici, la care se adaugă păstrarea unor soiuri autohtone valoroase de plante şi animale, precum şi a florei şi faunei sălbatice viguroase asigură posibilităţi de dezvoltare uriaşe pentru agricultura biologică şi turismul modern.

Şi totuşi, o ţară întreagă rămâne ţintuită în loc de zeci de ani, fără o viziune clară a direcţiei în care vrem să mergem, fără obiective precise pe termen lung. În plus, mai avem de plătit preţul unor erori majore, comise din incompetenţă şi perpetuate prin indolenţă, care au afectat şi continuă să afecteze, pe alocuri grav, folosirea chibzuită a resurselor şi viabilitatea unor ecosisteme de mare însemnătate pentru dezvoltarea viitoare a ţării. Din cauza unor reglementări strâmbe şi a implementării lor defectuoase sau aleatorii, trendul degradării se resimte chiar şi în unele arii protejate. Gradul redus de valorificare a deşeurilor, eficienţa energetică scăzută, pericolul eutrofizării avansate a Deltei Dunării şi a apelor Mării Negre, fenomenele de eroziune şi sărăcire a solului, braconajul vânătoresc şi piscicol, tăierea necontrolată a pădurilor, poluarea aerului şi a apei, întreruperea conexiunilor între ecosisteme importante pentru conservarea vieţii sălbatice sunt doar câteva dintre problemele de mediu ce trebuie să fie tratate prioritar. Faptul că România este una dintre ţările europene care încep să fie afectate de consecinţele schimbărilor climatice impune, de asemenea, luarea unor măsuri substanţiale de anticipare şi adaptare.

Pentru România, însuşirea şi aplicarea conceptului şi practicilor dezvoltării durabile nu reprezintă doar una dintre opţiunile posibile, ci singura cale raţională de urmat. Ca stat membru al Uniunii Europene şi semnatar al principalelor convenţii internaţionale în materie, România şi-a asumat obligaţii precise, pe care trebuie să le ducă la îndeplinire. Însă, dincolo de aceasta, tranziţia spre dezvoltarea durabilă, în pas cu recomandările ştiinţei moderne, corespunde pe deplin interesului naţional şi aspiraţiilor de mai bine ale populaţiei. Acesta trebuie să devină proiectul de ţară al României, obiectivul strategic care să subsumeze în succesiune logică toate măsurile de reformă ce se întreprind pe plan politic, economic şi social.

În această privinţă, cartea semnată de Anders Wijkman şi Johan Rockström constituie nu doar un semnal de alarmă, ci şi un îndreptar de acţiune. Ea se adresează deopotrivă publicului larg, comunităţii ştiinţifice şi academice, şi decidenţilor politici. După lectura ei, ne dăm seama că în lumea complexă de azi nu se mai poate face politică serioasă fără aportul fundamental al ştiinţei şi fără sprijinul conştient al unei populaţii informate. Racordul necesar dintre politică şi ştiinţă devine un imperativ ce nu mai poate fi ignorat.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer