Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Sum. Patruzeci de poveşti de dincolo


David Eagleman, traducere de Carmen-Georgiana Vasile

03.04.2013
Editura Humanitas
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
David Eagleman
Sum. Patruzeci de poveşti de dincolo
Editura Humanitas, 2013

Traducere din limba engleză de Carmen-Georgiana Vasile


Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****
Sum

În viaţa de dincolo îţi retrăieşti toate experienţele, însă de astă dată într-o cu totul altă ordine: toate evenimentele care se aseamănă sunt grupate laolaltă.
 
Îţi petreci două luni conducând maşina pe strada din faţa casei, şapte luni făcând sex. Dormi treizeci de ani fără să deschizi un ochi. Alte cinci luni frunzăreşti reviste în timp ce stai pe toaletă.
 
Suferi toată durerea dintr-un foc, vreo douăzeci şi şapte de ore de calvar. Fracturi, accidente de maşină, tăieturi, naşteri. Odată trecut prin toate acestea, scapi de agonie pentru tot restul vieţii de dincolo.
 
Dar asta nu înseamnă că e întotdeauna plăcut. Îţi petreci şase zile tăindu-ţi unghiile. Cincisprezece luni căutând lucruri pierdute. Optsprezece luni aşteptând la coadă. Doi ani de plictiseală: privind pe geamul autobuzului sau aşteptând în terminalul unui aeroport. Un an citind cărţi. Ochii te dor şi pielea te mănâncă, dar nu poţi face duş până când nu vine momentul maratonului de duşuri, care durează două sute de zile. Două săptămâni te întrebi ce se va întâmpla după ce mori. Un minut conştientizezi că urmează să cazi. Şaptezeci şi şapte de ore de confuzie. O oră întreagă te perpeleşti să‑ţi aduci aminte un nume. Trei săptămâni că ai greşit. Două zile spui minciuni. Şase săptămâni aştepţi să se facă semaforul verde. Şapte ore vomiţi. Paisprezece minute de fericire adevărată. Trei luni speli rufe. Cincisprezece ore îţi scrii numele. Două zile legi şireturi. Şaizeci şi şapte de ore de inimă albastră. Cinci săptămâni eşti pierdut la volan. Trei zile calculezi bacşişul la restaurant. Cincizeci şi una de zile te hotărăşti cu ce să te îmbraci. Nouă zile te prefaci că ştii despre ce se vorbeşte. Două săptămâni numeri bani. Optsprezece zile te holbezi în frigider. Treizeci şi patru de zile de dorinţă. Şase luni te uiţi la reclame. Patru săptămâni eşti cufundat în gânduri, întrebându-te dacă nu cumva ai putea să-ţi umpli timpul făcând altceva. Trei ani înghiţi mâncare. Cinci zile închei nasturi şi tragi fermoare. Patru minute te întrebi cum ar arăta viaţa ta dacă ai schimba ordinea evenimentelor. În acest moment din viaţa de dincolo, îţi imaginezi ceva asemănător cu viaţa ta de pe pământ, iar gândul este izbăvitor: o viaţă în care evenimentele sunt împărţite în mici porţii digerabile, în care momentele nu durează, în care cineva experimentează bucuria de a trece de la un eveniment la altul ca un copil care ţopăie pe nisipul fierbinte.
 
Decăderea speciilor
 
În viaţa de dincolo, ţi se oferă o ocazie nemaipomenită: poţi alege ce vrei să fii în viaţa următoare. Vrei să aparţii sexului opus? Să te naşti într-o familie nobilă? Să fii un filozof de o mare înţelepciune? Un soldat care poartă lupte victorioase?
 
Sau poate tocmai ai lăsat în spate o viaţă mai dură. Poate erai torturat de enormitatea deciziilor şi responsabilităţilor care te înconjurau, iar acum tânjeşti după un singur lucru: simplitate. Se poate şi asta. Aşa că, pentru următoarea rundă, alegi să fii cal. Jinduieşti după extazul de a trăi o viaţă atât de simplă: după-amiezile în care paşti liniştit pe păşuni verzi, contururile frumoase ale osaturii şi musculatura proeminentă, calmul cu care plesneşti uşor din coadă sau cu care îţi iese aburul pe nări în timp ce alergi pe câmpiile acoperite de zăpadă.
 
Anunţi decizia. Se şoptesc incantaţii, se învârte o baghetă, şi corpul tău începe să se metamorfozeze în cal. Muşchii încep să ţi se umfle; un covoraş de păr gros îţi erupe pe tot corpul şi te acoperă ca o pătură groasă de iarnă. Când gâtul începe să se îngroaşe şi să se lungească, percepi imediat asta ca pe ceva normal. Arterele carotide cresc în diametru, degetele se unesc în copite, genunchii devin ţepeni, şoldurile se întăresc şi, între timp, pe măsură ce craniul ţi se alungeşte într-o nouă formă, creierul tău înregistrează şi el schimbări majore: cortexul se retrage ca să facă loc cerebelului, homunculusul transformă omul în cal, neuronii se redirecţionează, sinapsele se deconectează şi apoi se reconectează conform unei structuri cabaline, iar visul tău de a înţelege cum este să fii cal galopează spre tine de departe. Grija ta faţă de problemele umane dispare încet-încet, cinismul tău faţă de comportamentul uman se topeşte, chiar modul tău uman de a gândi începe să-ţi scape de sub control.
 
Deodată, doar pentru o clipă, devii conştient de o problemă la care nu te-ai gândit. Cu cât devii mai mult cal, cu atât uiţi mai mult de dorinţa iniţială. Uiţi cum era să fii un om care se întreba cum e să fii cal.
 
Acest moment de luciditate nu durează mult. Dar serveşte ca o pedeapsă pentru păcatele tale, un moment prometeic care îţi străpunge măruntaiele şi te face să te ghemuieşti, pe jumătate om, pe jumătate cal, conştient de faptul că nu poţi aprecia destinaţia fără să cunoşti punctul de plecare; nu te poţi bucura de simplitate fără să-ţi aminteşti de alternative.
 
Şi nu asta este cea mai gravă revelaţie a ta. Îţi dai seama că, de fiecare dată când vei reveni aici, cu capul tău greoi de cal, nu vei mai avea capacitatea să ceri să fii din nou om. Nu vei mai înţelege ce este o fiinţă umană. Alegerea ta de a coborî pe scara inteligenţei este ireversibilă.
 
Astfel, chiar înainte de a-ţi pierde ultimele facultăţi umane, te întrebi cu un mare efort oare ce creatură extraterestră magnifică, fermecată de ideea de a găsi o viaţă mai simplă, o fi ales pentru ultima rundă să fie om.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer