Ghid de traducere senzaţii

Foame
Ca atunci când conduci o persoană la gară şi odată ce persoana aceea pleacă, se goleşte întreg peronul. Întreaga gară. Şi tu nu mai ţii minte dacă a mai existat într-adevăr cineva pe acolo, înainte ca tu să îţi dai seama că ai rămas singur şi, de aceea, încă ţi se pare că vezi oameni în jurul tău şi îi cauţi. Sau, ca să fiu mai precisă, ca atunci când eşti în club şi dansezi şi nu îţi dai seama când naiba dispar toţi oamenii de lângă tine, probabil pleacă acasă sau poate fug de tine, dar tu încă dansezi, crezând că măcar cineva mai e pe acolo. Sau ca atunci când vii dimineaţa la curs şi te aştepţi să fie deja toată lumea prezentă, dar descoperi clasa goală. Ca atunci când eşti atât de singur într-o încăpere, încât începi să scrii pe pereţi, pe podea, pe tavan, să scrijeleşti, să rupi bucăţile de var şi, într-un final, să-ţi imaginezi din nou camera mobilată şi populată. Ca Iona în burta chitului, doar că tu eşti chitul care nu ştie de existenţa lui Iona.
 
Durere fizică
Orice corp contondent metalic, eventual ascuţit, acţionat manual: şurubelniţă, ciocan (vârful ăla care scoate cuiele din lemn), ciocan de bătut şniţele (partea aia zimţată cu care frăgezeşti carnea), rangă, pilă, cheie franceză, imbus, cuţit, cuţit din ăla subţire de curăţat peştii, furcă, furculiţă, pensetă, şuruburi etc... Şi acest obiect meschin intră în contact cu orice particulă-centimetru din corpul înzestrat cu senzori şi sentimente al unui om, nu neapărat repetitiv, ci o dată şi bine şi apoi efectuează o mişcare de rotaţie în interiorul acelui corp. Nu am trăit niciodată aşa ceva, dar de fiecare dată când mă doare burta, sau capul, sau dinţii, îmi imaginez că Cineva (nu ştiu cine, o forţă incredibil de rea a Universului) operează cu un asemenea obiect asupra mea. Metalic. Rece. Ascuţit. Sângele are în compoziţia lui fier, de aceea e un obiect metalic, ca un obiect făcut din sânge uscat, cu mirosul ăla de rugină veche. Rece, de la fiorii pe care îi lasă durerea în urmă (aici, de remarcat, subtipul durerilor de oase, care e aproape sinonim cu o plimbare în costum de baie prin Siberia). Ascuţit, pentru că intră foarte repede, nu ai timp să simţi cum se instalează durerea, o clipă e deasupra ta, următoarea clipă e deja în tine, ca un ac care străbate nivelul cutanat şi ajunge în muşchi, cât ai zice "Ieşi afară, asistentă nenorocită!". Pentru cunoscători, durerile menstruale sunt ceva cu totul diferit, pentru că acolo intervine şi nivelul hormonal, de aceea le asimilezi mai degrabă cu un marş militar al unor soldaţi încălţaţi cu bocanci nemţeşti pe suprafaţa endometrului, de fapt, pe toată suprafaţa pe care un om e capabil să simtă durere în interiorul corpului său. De menţionat că bocancii sunt plini de noroi şi, bineînţeles, sânge, de la victimele războiului care se dă în tine.
 
Bucurie
La nivel microscopic, e atunci când o moleculă de hormon numit endorfină se izbeşte de o moleculă de adrenalină şi, pentru că ele sunt atât de firave, explodează şi provoacă un aşa-zis cutremur şi o aşa-zisă ploaie de materie moleculară multi-coloră, care se risipeşte în intervalul temporal de o milisecundă. La nivel macroscopic, e atunci când păşeşti pentru prima dată pe asfaltul uscat, după ce luni de zile ai înotat în zăpezi năprasnice, sau atunci când stai întins în iarbă şi, pentru o secundă uiţi că eşti acolo şi îţi imaginezi la fel de bine că ai putea fi într-un aşternut oarecare, pe un pat oarecare şi ai putea sta acolo o veşnicie, chiar dacă ţi-e frică de toate gângăniile care te-ar putea escalada. Ca un vis inversat. Visezi o secundă şi ai impresia că ai trăit o veşnicie, visezi o veşnicie şi ai impresia că ai trăit o secundă. Sau ca un munte, pe care, să zicem, ai putea să-l urci pe tot dintr-o dată şi, când ai ajuns în vârf, nici nu mai ţii minte cum ai ajuns acolo, ştii doar că ai ajuns şi că există o forţă egală cu masa ori acceleraţia gravitaţională care, inevitabil, te va trage în jos odată şi odată, dar tu... mai stai puţin în vârf. Doar aşa. Cât mai poţi. Ca un slow-motion pus la montaj pe o secvenţă pe care ai filmat-o în mai puţin de un minut (din filmul Sisif's Job).
 
Somn
Transformarea într-un pitic şi găsirea unui ibric este esenţială, apoi plonjatul în conţinutul ibricului, musai plin cu lapte călduţ. De aici şi expresia somn lăptos. În unele cazuri, conţinutul ibricului poate fi discutabil. Micşorare dimensiunilor asigură o senzaţie de confort, precum şi incursiunea într-un mediu propice, în care pluteşti deasupra unui lichid visător, în care, uneori, mai şi înoţi şi, pentru că nu eşti un înotător profesionist, mai înghiţi şi câte o gură din acel lichid, motiv pentru care te îneci o clipă cu visele din el. Ieşirea din acel spaţiu presupune o escaladare a pereţilor ibricului similară cu ridicare din pat, iar tu poţi să juri că alarma ceasului tău e de fapt Cineva (acel Cineva meschin care îţi provoacă şi durerile fizice) care bagă o linguriţă de ness în ibricul tău şi amestecă.