Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Răzbunarea subconştientului


Manu Anghelescu

15.04.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zicem că timpul e presant, pulsul alert, ritmul nebun. Dacă stai să te gândeşti un strop, simţi clar că trăieşti o goană permanentă, care se propagă la nesfârşit. Goană către? De obicei către fericire: o vacanţă în insule, aşternuturi colorate, pantofi cu personalitate. Doar că şi Valea Plângerii e mare. Acolo începe maratonul neîmplinirilor. Drept pentru care fiecare nemulţumire înfundată îşi începe răzvrătirea rumegată. Atunci începi să visezi, să psihanalizezi, să vezi simboluri, sensuri ascunse. Subconştientul îşi ia revanşa. Întotdeauna. E clar că poţi ascunde, masca, digera, cosmetiza. Poţi ascunde adevărul. Dar nu faţă de tine însuţi. Aşa că te trezeşti că spui chestii ieşite dintr-o gaură neagră a memoriei, de care nici nu mai ştiai că ştii, că începi să scoţi din tine trăiri demult date uitării, că realitatea clădită e o faţadă gata să te strivească. Dar ce vroiam să spun? Că ar trebui să fim mult mai sinceri cu noi înşine. În primul rând cu noi înşine, adică.

Vis de Mumok

Aşa m-am gândit şi când am adormit în muzeul de artă contemporană din Viena, la etajul 2, într-o expoziţie cu multe canapele şi lumini roşii. Menţionez că îmi doream demult să mai calc în Mumok-ul vienez, deci nu din plictiseală m-am pus pe canapea. Din oboseală. M-am aşezat pe covoarele întoarse de pe canapele şi am aţipit, gândindu-mă că nimeni nu îmi poate reproşa nimic. Oricum nu era mare schemă expoziţia lui Franz West. Cel puţin nu pentru mine. Kein click. Aşa că somnul şi-a început curgerea, ca un balsam cu miros de lemongrass, peste conştient şi subconştient, prezent şi viitor. În drumul său către starea de vid, mintea se lăsă pradă unei senzaţii de siguranţă printre străini, de singurătate printre oameni. Percepeam fluxul timid al vizitatorilor, comentariile păzitorilor de echipament, pâlpâirea neoanelor colorate. Şi mă cufundam, tot mai adânc, într-un pântec protector, în care nimic nu te poate deranja prea tare. Învăţam să îmi respect starea de veghe: liniştea simbolurilor şi nebunia trăirilor reprimate. Eram într-un spaţiu al regenerării, în mijlocul unei încăperi pline de plutire. Iată cea mai intensă experienţă într-un muzeu de artă: conexiunea onirică cu expresia unui subconştient comun. Ha?! Sau îmi era doar foarte somn în oraşul lui Freud, într-o primăvară psihanalitică.

Sesiunea de psihanaliză

Şi deschid ochii. Unde sunt ceilalţi? Mă ridic ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi ies pe uşa metalică. Mintea mi-e clară, privirea calmă. Aştept în hol, jucându-mă cu un yoyo. Mă cheamă şi ies afară la oamenii mei care atârnă calmi, ca nişte iguane sătule, pe scările îmbibate cu căldură solară. Subconştientul întâlnise conştientul. Încărcaţi, ne repornim la drum. Ca şi cum tot timpul era de partea noastră.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer