Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveşti


Augustin Ioan

23.04.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când spunem povestea arhitecturii templului în care lucrăm, trebuie să spunem deîndată şi povestea arhitecturii Templului, cel al lui Solomon. La fel, trebuie să spunem şi povestea (originilor) celor cinci ordine de arhitectură. Pentru aceasta, destul este să citim primul tratat de arhitectură care ni s-a păstrat: Cele zece cărţi despre arhitectură a lui Vitruvius; avem o versiune românească, dacă nu impecabil tradusă din latină, cu siguranţă foarte expresiv, de G.M. Cantacuzino şi Grigore Ionescu. În această carte, la fiecare dintre cele zece capitole ale sale, avem şi câte o poveste însoţitoare a planşelor de arhitectură: originea arhitecturii înseşi, dar şi originea ordinelor clasice, trei: doric, ionic, corintic.
 
Pentru primele două, avem o poveste despre amnezie: roind în Ionia, cum făceau cetăţenii Elladei deîndată ce urbea lor se mărea peste numărul optim, se pare că exilaţii unei noi cetăţi au uitat să îşi ia cu ei arhitecţi. Unii uită să îi folosească şi acum. Poate nu e lipsit de interes să arăt ce făceau, în vremea lui Vitruvius, arhitecţii: ei proiectau, fireşte, palate şi temple, dar şi poduri (cum azi nu se mai face la noi) şi, atenţie, ceasornice şi orologii. Cu alte cuvinte, arhitecţii proiectau şi spaţiul şi timpul. Un bătrân mai înţelept îi opreşte din jelanie întrebându-i pe cetăţenii strânşi în agora viitoarei colonii a cutărei cetăţi-mamă ce fel de clădiri ar fi trebuit să proiecteze uitatul arhitect? Păi, templul lui Zeus şi / sau al altor zei. Bărbaţi, aşadar. Şi oare unde se află surprinse cel mai bine proporţiile şi frumuseţea cerească? În corpul uman, neîndoielnic. Aducând pe cel mai arătos membru al diasporei ioniene, i-au (ascultaţi ce frumos traduc cei doi arhitecţi români:) "extras acestuia simetriile".
 
Ce vor ei să spună? Că, exprimat în capete umane, corpul e de şapte ori cât capul, adică, echivalând, coloana masculină a templului de zeu trebuie să aibă raportul un cap pe şapte capete. Cap cu cap se simplifică şi rămâne 1/7: ordinul doric este frust, sever, musculos, cu caneluri ascuţite pe fusul coloanei, pentru a da umbre puternice. Şi dacă vrem să facem templu pentru o zeiţă, precum Hera, neîndoios că vom proceda similar: alegând-o pe cea mai frumoasă fecioară din grup, îi vom extrage în chip analog simetriile şi va rezulta 1/8-1/9, căci femeile sunt mai delicate, mai zvelte, mai puţin musculoase, dar cu galbarea coloanei mai pronunţată în zona şoldurilor. Iar, drept capitel, Vitruvius ne spune că au pus o reprezentare extrem de elaborată a modului în care îşi împleteau, melcat, cosiţele frumoasele Ioniei, de unde voluta, o succesiune de circumferinţe ale unor cercuri cu diferiţi centri, vă asigur pentru că le-am trasat în anul I de facultate pe cele ale micului templu Athena Nike (zisă Apteros), care te întâmpină când urci la Propileele Atenei.
 
Povestea ordinului corintic este mai dramatică: murind o fecioară din Corint, doica îi adună jucăriile într-un coş şi le lasă pe mormânt. Un artist / arhitect trecând după o vreme, vede cum o plantă de acant a crescut din mormânt şi a îmbrăcat în vegetaţie coşul cu jucării; astfel, numaidecât el se aşează pe o altă piatră de mormânt, din vecinătate, şi, fireşte, extrage simetriile acestei privelişti: moarte, copilă, joc / jucării, vegetaţie. Proporţiile sale sunt tot feminine, ca mai sus.
 
Cât priveşte ordinul compozit, el este o combinaţie de ionic şi corintic, coloanele au crescut şi s-au clasicizat, ne apropiem de lumea elenistică, gusturile sunt din ce în ce mai complicate - şi atunci chiar au început romanii să importe şi să asimileze arta greacă, la apogeul ei, am zice azi, flamboiant, decadent sau manierist. Or, mai avem un singur ordin, cel tuscan, adică din lumea romană: zvelt, gracil, el îmbină proporţii feminine cu un capitel pseudo-doric şi cu absenţa canelurilor de pe fus: villa romană, cetate în miniatură (care, adică, repetă fractalic întregimea cetăţii în exteriorul acesteia), îl va folosi copios, şi la fel renaşterea.
 
Vitruvius voia ca orice edificiu să respecte trei principii: firmitas, utilitas, venustas. Să reziste, aşadar, să fie solidă şi durabilă; să fie utilă; şi în fine, să fie frumoasă, dar ca zeiţa frumuseţii de frumoasă (aici, deja simt o undă de sacru adiind în chiar inima fondatoare a arhitecturii). Pentru mai multe şi mai docte informaţii, trimit la cartea Vitruvius, a lui Indra Kagis McEwen. La noi s-a mai ocupat de această carte Ana Maria Zahariade, în cadrul unei cercetări făcute ca bursier Getty-NEC.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer