Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  S-a întâmplat într-o joi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

S-a întâmplat într-o joi (II): Menajera


Elise Wilk

12.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Menajera:

Nu ştiu. Poate că trebuia să le spun şi chestia cu toaletele. Dar mi-a fost un pic jenă. Poate pare aiurea sau aşa. Dar cred că de-acolo mi se trage toată chestia. Pur şi simplu nu mă pot abţine. De fiecare dată când merg în vizită la cineva, fac inspecţia toaletei. Mai întâi întreb: "Nu te supăra, unde e baia?" După aia e simplu. De obicei, băile sunt de două feluri: au uşi care se închid cu cheia sau uşi care nu se închid. Bineînţeles, le prefer pe cele care se închid. Mă simt mai în siguranţă. Pe urmă mă uit în jur. Îmi plac băile cu faianţă. Mai ales faianţa aia cu tot felul de modele-romburi, pătrate, carouri, fluturi, floricele, capete de mort... în fine, chestii de-ăstea. Şi-mi plac dulapurile pentru cosmetice. Câteodată, sub chiuvetă sunt tot felul se sertăraşe în care îmi place să-mi bag nasul. Dacă găsesc cremă de faţă sau de corp, mă dau. Unele femei au, tot în baie, un coş plin cu rujuri, farduri de ochi, creioane dermatograf, ojă, rimeluri şi toate minunăţiile. Câteodată mă dau cu rujul lor numai ca să văd cum îmi stă. Îmi place să mă spăl pe mâini cu gelul de duş, de obicei torn cu nemiluita. Mă şterg pe prosop, dacă găsesc cremă de mâini mă dau şi cu cremă.
 
Cu parfum mi-e cam frică să mă dau. Dacă e puternic, e posibil ca gazda să se prindă. Dar deodorantul e ok, mai ales când e vară şi eşti transpirat.
 
Mă rog, fac chestia asta mereu. Cred că e din curiozitate, nimic altceva. De furat, n-am furat în viaţa mea nimic. Să mor io. Deşi aş fi putut să fur o grămadă de chestii.
 
Aşa şi cu ăştia. E fix acelaşi lucru, doar că la nivel mai mare.
 
M-am angajat la ei vara trecută. Trebuia să fac curăţenie o dată pe săptămână. Mă rog, dat cu aspiratorul, cu mopul, şters praful, curăţat chiuveta, chestii d-astea plictisitoare. Ceea ce a fost fain - făceam curat când erau plecaţi. Adică puteam să le inspectez în linişte apartamentul, să mă uit prin toate sertarele, să arunc o privire prin dulap, să văd ce au în frigider, să le răsfoiesc cărţile din bibliotecă. De furat, n-am furat nimic. Nici prin cap nu mi-a trecut. Mi se rupea de asta, mă înţelegeţi? Poate că mai ciupeam din rulada lor cu ciuperci, aşa, de poftă, sau mai trăgeam câte o duşcă din sticla de whisky. Dar la asta nu poţi să-i spui "furt".
 
După aia a venit faza cu plecatul lor în concediu. Nici nu trebuia să lipsească prea mult, zece zile sau aşa ceva. Trebuia să vin de două ori pe săptămână, să aerisesc şi să ud hidoşenia de plantă din living. Şi normal că am fost tentată să... arunc o privire, aşa, mai pe-ndelete, fără să-mi fie frică să se întoarcă vreunul casă şi să mă prindă. Mai întâi am dat drumul la apă în cadă şi am turnat gel de-ăla care face clăbuci şi miroase mişto de-ţi vine să nu mai ieşi din baie cu zilele. Cred că am stat vreo trei ore în cadă, până mi s-a făcut pielea aşa, cu dungi. Am ieşit din cadă şi am umblat un pic goală prin casă. Nu mai făcusem asta. Am fost în bucătărie şi mi-am făcut o cafea la ibric. După aia mi-am pus halatul ei şi m-am aşezat pe balcon, în şezlong, cu ceaşca de cafea în faţă şi un pachet de Marlboro lungi. Până când s-a făcut beznă afară. A fost tare de tot. Cred că în unele momente chiar am avut impresia că sunt altcineva. Şi că-mi place.
 
De fapt, asta e problema. Mereu am vrut sa fiu altcineva. De când eram mică. Aş fi vrut să fiu în fiecare zi altă persoană. Într-o zi vânzătoarea de la plăcintărie, în altă zi controlorul de pe tren şi tot aşa. Acuma să nu credeţi că aş fi vrut să fiu o vedetă sau aşa. Nici vorbă. Nici nu cred că mi-ar plăcea să mă duc la chioşc să cumpăr ziare şi să mă văd pe mine pe copertă. De-aia nici nu mai ies din casă acum. Pentru că în toate ziarele, pe prima pagină, e poza mea. Şi asta e cât se poate de naşpa. Şi mai naşpa e când mă opresc oameni necunoscuţi pe stradă şi vor să facă poze cu mine.
 
Da, aţi auzit bine. Da' să vă spun până la capăt. Unde rămăsesem... aşa, la faza cu şezlongul, cum stăteam pe balcon şi fumam. Ideea e că-mi plăcea. Aşa că, în loc să merg de două ori pe săptămână să le ud planta, mergeam în fiecare zi. După trei zile de stat acolo am zis că nu mai are rost să mă întorc acasă. Dormeam în patul lor, le ascultam Cd-urile şi le purtam papucii de casă.
 
Ideea e că s-au întors din concediu cu o zi mai devreme. Era într-o joi. Eram îmbrăcată într-o rochie de seară de-a ei şi vorbeam cu soră-mea din Spania la telefon. Da, eu am sunat. De pe telefonul lor, evident. Ce mai contau acolo 10 minute de vorbit în străinătate, la facturile lor... Când am auzit cum se învârte cheia în broască am crezut că fac infarct. Am pus receptorul în furcă şi m-am ascuns în baia de serviciu. Tremuram toată. Mă gândeam că tremur aşa tare că o să mă audă. În viaţa mea nu mi-a fost mai frică. După aia am auzit vocea ei. "Asta numeşti tu concediu? Mi se face greaţă", urla la el. "Ce te uiţi aşa la mine? Întoarce-te tu, dacă vrei, la curvele tale care abia aşteaptă!" Şi chestii de-ăstea. Vocea lui nu se auzea prea clar. După aia am auzit un ţipăt ascuţit şi o lovitură, ca atunci când cade cineva pe jos. După aia n-am mai auzit nimic, câteva secunde. După aia am auzit iarăşi ţipetele ei. De data asta spunea ceva de genul "Nu muri, te implor, nu-mi fă una ca asta".
 
Pe urmă nu ştiu ce s-a întâmplat. Ştiu doar că m-am trezit la poliţie, dând declaraţii. M-au întrebat dacă e adevărat că ea l-a lovit în cap cu scrumiera. Am spus că da. Adevărul e că, dacă e să mă întrebi acum, habar n-am ce s-a întâmplat în ziua aia. Din momentul în care am auzit că se învârte cheia în broască până în momentul când a început ea să bocească, parcă mi s-a rupt firul. Am fost nevoită să repet de atâtea ori în faţa ziariştilor toată povestea asta, să răspund de atâtea ori la întrebări când eram sunată, în direct, din câte o emisiune, că am uitat complet. După faza asta, timp de o săptămână, au apărut titlurile prin ziare: "Menajera rupe tăcerea", "Menajera vine cu dezvăluiri-bombă", "Şoc şi groază în cartierul Verii" , "Clipe de coşmar pentru o menajeră", "Menajera, martoră la crima pasională", "L-a ucis cu sânge rece sub privirile îngrozite ale menajerei". Bineînţeles, cu poza mea şi-aşa. Astea ca astea. Dar ce-a urmat după aia... Fiţi atenţi ce căcaturi scriu ăştia de câteva zile: "Omul de afaceri mort, suspectat că ar fi avut o relaţie cu menajera", "Menajera, amanta omului de afaceri", "Tânăra menajeră ascunde ceva", "Menajera, complice la crimă". Aici chiar că nu mai înţeleg. Pe el abia dacă îl văzusem de patru, cinci ori. Şi atunci era numai pe fugă. I-am călcat şi o cămaşă într-o după-masă când se grăbea la o întâlnire sau aşa ceva. Eu chiar nu ştiu de unde le scornesc ăştia. Şi eu care credeam toate tâmpeniile pe care le citeam în ziare...
 
Dar mai naşpa decât orice e faptul că-mi sună telefonul non stop. Mă caută tot felul de reporteri, crainici de televiziune, moderatori de talk-show-uri, oameni de afaceri care vor să mă ajute cu bani, am primit o grămadă de cereri de căsătorie de la tot felul de obsedaţi, m-a căutat şi una care vrea să mă mărite cu fi-su, am aflat că unii mi-au făcut şi fanclub pe internet. Aseară am primit iar un telefon, era o voce de babă. Spunea că presimte că mă pândesc tot felul de pericole şi ştie cum să mă ajute să mă ferească de ele. Că cică să-mi pun sub pernă nu ştiu câte pene de la o găină vie şi faze de genu'. Toţi nebunii mă sună.
 
Eu de fapt n-am vrut să fie aşa. Până să se-ntâmple nenorocirea, am fost o singură dată la televizor. Când a venit Michael Jackson în România. Mai ţineţi minte fata aia înaltă, tunsă scurt, care ţipa ca isterica "A plecat Michael şi nu se mai întoarce?". Eu sunt aia care o ţinea de mână. Mi-a apărut şi numele în ziar, o dată. Am câştigat o menţiune la concursul ăla unde trebuia să trimiţi codul de bare de pe cinci capace de margarină. Nici atunci nu mi-a plăcut chestia asta. Mi se pare groaznic. Mi se face pielea de găină când îmi închipui cum discută oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea despre mine. Pun pariu că la ora asta o coafeză grasă de la frizeria din colţul străzii mă bârfeşte în timp ce-o stropeşte pe una cu fixativ în cap. Şi exact în acelaşi timp, la celălalt capăt al oraşului, o soţie plicticoasă, în halat şi cu bigudiuri, e fericită că are subiect de conversaţie cu bărbatu-su. Evident, eu sunt subiectul.
 
Acum chiar că aş vrea să fiu altcineva. Pe bune. În orice caz, de la curiozitatea mea se trage totul. Dacă aş fi fost fată cuminte şi nu mi-aş fi băgat nasul în lucrurile lor, dacă aş fi plecat acasă în seara aia acasă, în garsoniera mea fără televizor şi fără apă caldă, dacă m-aş fi pus la masa din bucătărie cu o pungă de seminţe în faţă şi aş fi rezolvat un caiet întreg de integrame până când mi s-ar fi făcut somn şi aş fi adormit cu capul pe masă, atunci, atunci...
 
Da' uite că n-a fost să fie. Asta pentru că, dacă aş fi făcut asta în fiecare zi, fără nici o abatere de la program, eram moartă acum. Înnebuneam, pe bune.
 
Aşa ar fi arătat fiecare zi - trezit, băut ness în bucătărie, plecat la muncă, întors acasă cu tramvaiul, cumpărat seminţe de la chioşc, ajuns acasă, mâncat, rezolvat integrame, dormit. Mă rog, cu mici modificări pe ici, pe colo. Nu. Eu cred că nimeni n-ar suporta asta.
 
Uite, eu sunt o persoană absolut normală. Mai am şi eu micile mele obsesii. Ca fiecare dintre noi, nu? De exemplu, am o colecţie de tuburi de spray goale. Încap toate pe două rafturi de bibliotecă. Şi în sertarul jos al bibliotecii am 75 de perechi de şosete de mătase. Şi cel puţin 30 de perechi de chiloţi. Cum se rupe o şosetă, cum o arunc. Cu chiloţii fac la fel. Cum se decolorează, la gunoi cu ei. Sunt foarte atentă cu lenjeria şi cu şosetele. Asta pentru că mă obsedează o chestie: dacă am, doamne fereşte, vreun accident şi mă găsesc ăia de la Salvare şi mă dezbracă şi eu am şosetele rupte sau chiloţii decoloraţi! Nu, trebuie să arăt impecabil. Am citit odată într-un ziar că au găsit o femeie moartă în parc, complet goală şi fără nici un act de identitate asupra ei. Poliţiştii au spus imediat că e vorba de o femeie din înalta societate. Şi-au dat seama după pedichiură, cică. De când am citit chestia aia, merg de două ori pe lună la salonul de cosmetică din cartier şi o babă cu păr mov îmi face unghiile de la picioare. În rest, sunt absolut normală.
 
Una din chestiile mişto pe care le au oamenii normali e că pot face întotdeauna fix ce vor. Adică se pot scobi în nas, pot trage băşini în autobuz, pot să-şi agaţe ştrampii, pot să iasă nemachiaţi din casă. Când eşti vedetă, nu prea mai poţi face ce te taie capul.
 
Să luăm exemplul meu. Acum aş avea chef să ies la chioşc să-mi iau ţigări. Dar n-am cum. O să mă fotografieze ăştia în halat şi cu şlapi şi cu părul nearanjat. I-am văzut cum au intrat în blocul de vis-à-vis. S-au instalat în apartamentul ăla unde geamurile dau fix faţă în faţă cu ale mele. Şi acum mă urmăresc cu un teleobiectiv sau aşa ceva. 24 de ore din 24, cum se zice. Cum ies din casă, cum ţac, pac, au şi tras o poză.
 
Cine ştie câţi bani i-or fi dat proastei ăleia care stă acolo! Cred că destul de mulţi. În orice caz, destui ca să mănânce zilnic la restaurant, vreo trei luni. Mi-ar face şi mie un bine, că nici nu pot să ţin geamul deschis când găteşte, miroase a untură de-aia jegoasă de mi se întoarce stomacul pe dos şi ajunge mirosul să se îmbibe pereţii mei...
 
Azi n-am mai văzut nici o mişcare în apartamentul de vis-à-vis. Poate că paparazii dorm. Sau poate s-au ascuns în altă parte, ca să nu-i văd eu. Habar n-am. Cred că mă duc să mă spăl pe dinţi.
 
Periuţa de dinţi se foloseşte timp de trei luni. După aia se aruncă. Eu n-o arunc. I-o dau babei de la trei. Îşi piaptănă câinele cu ea. E un soi mai ciudat de cîine, o chestie mică şi gri cu urechi ascuţite şi cu părul lung, până în pământ,care cică trebuie pieptănat zilnic ca să nu se încurce. Şi cică cel mai bine se piaptănă cu periuţa de dinţi.
 
Oricum, baba e obsedată de câinele ăla. Îi tricotează haine şi în fiecare zi îi cumpără ciocolată. Seara îi dă să bea coniac, cică aşa îi plăcea şi lu' bărbatu-su. E convinsă că javra e reîncarnarea lu' bărbatu-su. Cică s-ar fi născut exact în ziua când a murit moşul. Eu o cred. Mi se par faine chestiile ăstea. Romantice, cum spune lumea. Aşa că îi dau periuţele mele folosite. În schimb, ea îmi cumpără ziarele în fiecare dimineaţă. Mi le-a adus şi azi.
 
Mi se pare ciudat. N-am apărut în nici unul. Nici măcar într-o ştiruţă de-aia mică de pe ultima pagină. În schimb, în toate ziarele apărea despre un tip care s-a sinucis pentru că l-a părăsit iubita. O să le arunc.
 
Ziarele se aruncă la gunoi seara. Sau se folosesc ca să cureţi cartofii pe ele. Sau să împachetezi chestii. Eu nu le arunc p-ălea în care am apărut eu. Decupez articolele în care e vorba de mine şi le lipesc pe dulapul de la bucătărie. Arată mişto.
 
Mă rog, nu v-am spus chiar tot adevărul. De fapt, eu am ieşit azi din casă. Mi se părea ciudat că nu apărusem nicăieri. Şi m-am gândit să ies până la chioşc. Mă gândeam că poate e vreun articol, în revista aia săptămânală care apare azi. Că pe aia nu mi-o adusese baba.
 
Mă rog, după cum bănuisem, nu era nici o ştire cu mine. Şi culmea - când am ieşit după revistă nu m-a mai salutat nici un necunoscut. La chioşcul de ziare, două babe povesteau de ăla care s-a sinucis. Cică de fapt nu s-a omorât el, că l-a împins cineva şi faze d-ăstea. Nici nu s-au uitat la mine. Şi paparazzi au dispărut. Nu înţeleg ce se întâmplă.
 
Poate ar trebui să ies din nou. Şi să merg până în oraş. Sigur mă vede vreun paparazzo de-ăla pe-acolo şi-mi face poză. Sau poate mă opreşte vreun reporter. Sau mă recunoaşte lumea de prin troleu. Poate ar trebui să mă îmbrac mai... ce ştiu eu, să sară cumva în ochi. Îmi pun fusta mini şi paltonul roşu. Trebuie cumva să atrag atenţia. Trebuie să fac ceva. Trebuie să fac ceva.

Monoloagele din această rubrică fac parte din piesa S-a întâmplat într-o joi, de Elise Wilk. Piesa a câştigat concursul dramAcum 5, 2008, şi a fost montată la Teatrul Foarte Mic Bucureşti (regia: Alexandru Berceanu, aprilie 2008 -  spectacol-lectură), Teatrul Ariel Târgu Mureş (regia Rareş Budileanu, premieră iunie 2010), Teatrul "Fix" Iaşi, regia Adi Iclenzan (premieră noiembrie 2012).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Úryvky ze hry: Stalo se to jednou ve čtvrtek, Elise Wilk, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (X): Taximetristul, Elise Wilk (4.7/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (IX): Pensionara, Elise Wilk (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (VIII): Elevul, Elise Wilk (4.7/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (VII): Vânzătoarea, Elise Wilk (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer