Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  S-a întâmplat într-o joi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

S-a întâmplat într-o joi (IV): Bătrânul


Elise Wilk

26.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bătrânul:
 
Poate ar trebui să vă spun cum a început totul. Era într-o joi dimineaţa, ţin minte asta pentru că mă dusesem să cumpăr ziarul ăla cu răzuieşti şi câştigi, şi ăla apare joia.
 
Am găsit un portofel pe jos. Din piele vişinie, nu foarte mare. Mai întâi am vrut să-l duc la poliţie. Până la urmă, din curiozitate, m-am uitat să văd ce e înăuntru. Nu că aş fi vrut bani, jur că nici măcar nu m-am gândit la bani atunci când l-am văzut. Am vrut pur şi simplu să văd ce ţine un om într-un portofel. Noi aici n-avem portofele. Banii de pensie îi ţinem în cutii de carton sau printre haine sau sub pat. Nici măcar nu erau mulţi bani înăuntru, erau câteva bancnote, cred că nici măcar nu ajungeau să mănânci la restaurant cu ei. Am mai găsit două carduri, un abonament la cinematecă, nişte timbre, bilete de tramvai sau de autobuz care erau tipărite în mai multe limbi... mă rog, presupun că ăla al cui era portofelu' făcea colecţie... Ce mi-a plăcut cel mai mult au fost nişte poze. Nu erau toate color. Cele mai multe erau alb-negru. Pe una era o fată tânără cu pistrui, cu părul strâns în coadă şi cu o pălărie de pai pe cap. Pe altă poză, cu zimţi, erau doi copii mici, de vreo 3-4 ani, în salopete, cred că era făcută undeva într-un studio. Alta era o poză de buletin, cu un băiat la vreo 25 de ani, cu pulover alb cu guler pe gât.
 
În altă poză era tot fata cu pistrui, numai că îmbătrânise între timp, era dată cu negru pe la ochi şi era tunsă scurt. Poza asta era color. M-am tot uitat la pozele ălea, cred că vreo oră.
 
Nu pot să explic ce simţeam, era ceva frumos, ceva ce nu mai simţisem. Eu n-am avut niciodată o poză în portofel. De fapt, n-am avut prea multe poze. Şi alea pe care le-am avut, s-au rătăcit. N-am dus portofelul la poliţie. L-am luat cu mine. M-am întors la azil, am intrat în cameră, am scos pozele din portofel şi le-am aşezat pe noptieră.
 
Câteodată când mai intră femeia de serviciu prin cameră să facă curat se uită la poze şi îmi spune că am nepoţi frumoşi. Atunci simt din nou ceva frumos. E ca şi cum... ca şi cum te-ar da la televizor când dai mâna cu un ministru sau cu preşedintele şi toată lumea s-ar uita la tine.
 
La vreo două săptămâni după întâmplarea cu portofelul, ne-au dus în excursie la munte. Am mers vreo trei ore cu autocarul şi când am ajuns ne-am dus la restaurant. Am stat, am mâncat, şi la un moment dat doamna directoare a zis că trebuie să plecăm, că s-a făcut târziu. Atunci am mers la cuier să-mi iau haina. Chiar lângă haina mea era un palton verde închis. Din buzunarul interior ieşea un portofel maro, destul de mare. În următoarea secundă, l-am băgat la mine-n buzunar. După ce am ajuns la azil, în camera mea, l-am desfăcut şi am căutat poze. Am găsit o grămadă. Toate erau cu femei tinere, frumuşele. Am zis să nu le înşir pe toate pe noptieră, că e prea încărcat. Aşa că le-am luat şi le-am lipit într-un caiet studenţesc. De atunci, aproape în fiecare săptămână m-am întors la azil cu un portofel. Şi în toate am găsit poze. Alb-negru sau color, cu zimţi sau fără, de-ălea tip buletin sau puţin mai mari, cu oameni mai tineri sau mai în vârstă. Pe toate le-am lipit în caietul studenţesc. Câte şase pe fiecare pagină. E ca un album. Seara, înainte de culcare, mă uit prin el. Până acum am strâns în total 74 de poze, din care patru sunt puse pe noptieră şi 70 în caiet. Le-am pus şi nume la oamenii de pe poze. Aşa îi ţin minte mai uşor. La început a fost greu să le ţin minte pe toate, mai ales că unii au acelaşi nume. Nu putea să-i cheme pe toţi altfel, pentru că eu nu cunosc 74 de nume diferite. Şi-apoi, într-o familie, pe unii copii îi cheamă ca pe părinţi sau ca pe bunici. În orice familie se repetă numele. Aşa că în caietul meu sunt patru de Paul, trei de Daniel, cinci de Maria şi tot cinci de Robert. Celelalte nume nu se repetă. Ca să îi ţin minte mai bine, a trebuit să mă gândesc la încă ceva. Adică de exemplu Robert ăla blond cu şapcă sperie găinile cu motocicleta, Robert ăla mai grăsuţ ia note proaste la matematică şi Robert ăla slab din poza alb-negru vrea să ajungă aviator, da' părinţii nu-l lasă. Acum o să mă întrebaţi ce am făcut cu portofelele. Sunt aici, la mine în dulap. Să ştiţi că n-am luat nici un ban din ele. Doar o dată am luat dintr-unul, că am vrut să-mi cumpăr almanahul de la sfârşitul anului şi n-aveam bani destui. Dar am pus banii înapoi când a venit pensia. Într-o zi o să le iau pe toate şi o să le duc la poliţie, să ştiţi. Doar că s-au strâns cam multe şi poate poliţiştii o să mă întrebe unde am găsit eu atâtea portofele. Sigur o să fie suspicioşi, că aşa sunt toţi poliţiştii. Ştiu asta de la televizor. Am văzut multe ştiri în care apăreau poliţişti. Tot la televizor am văzut acum două săptămâni un film în care un om dispare în război şi toată lumea îl crede mort. Când colo, el ajunge cu un vapor în America şi se face bogat. După mai mult de douăzeci de ani, se întoarce în satul lui şi îşi regăseşte familia. Da' nimeni nu mai arată ca acum 20 de ani, aşa că abia îi recunoaşte. Mi-a plăcut filmul, dar să ştiţi că am fost puţin trist. Mă gândeam că persoanele din poze, mai ales din ălea alb-negru cu zimţi, sigur nu mai arată aşa. Au îmbătrânit. Poate unii nici nu mai trăiesc. Da eu zic că sigur mai trăiesc, că altfel n-aş mai putea să vorbesc cu ele. Să ştiţi că eu vorbesc în fiecare seară cu oamenii din poze. Încet-încet m-am şi împrietenit cu ei. Cu unii mai mult, cu alţii mai puţin. Păi bineînţeles, că doar nu poţi fi prieten la cataramă cu toată lumea. Ce, voi sunteţi prieteni cu toată lumea? Vedeţi? Pot să vă şi spun un secret: E o femeie cu breton şi cu nasul lung, Emilia, pe care n-o prea înghit. Dar ea nu ştie, că mă port frumos cu ea. Şi mai e un bărbat cu barbă, Octavian. Pe ăla îl suspectez că învârte nişte afaceri dubioase, aşa că dau pagina mai repede când ajung la poza lui. În schimb, cel mai mult îi iubesc pe gemenii în salopete pe care i-am găsit în primul portofel. Unul e Paul şi celălalt Daniel. Sunt tare cuminţi. Le-am luat şi ramă, că ei stăteau pe noptieră, să fie mai aproape de mine şi să-i văd mai des, şi am zis că aşa poză drăguţă nu poate să stea să se umple de praf sau doamne fereşte să vărs cafea pe ea, aşa că merită o ramă. Şi mai e Bianca, o fată creaţă, care e studentă sau cel puţin aşa cred eu. Ea e pe prima pagină din album. Şi pe ea o iubesc, aproape la fel de mult ca pe gemeni. Sunt copii tare buni şi vreau şi eu să le dau nişte bani să-şi cumpere ceva ce le place. Aşa fac mulţi de-aici de la azil. Când vin nepoţii în vizită, le dau bani. Eu n-am la cine să dau. Eu cumpăr revista cu răzuieşti şi câştigi, unde poţi să câştigi o excursie în Grecia cu autocarul pentru două persoane, la hotel de trei stele. De şapte ani o cumpăr şi tot n-am reuşit să câştig excursia. Deocamdată nici nu vreau s-o câştig, că n-am cu cine să merg. Dacă mai trăia domnul Popescu, îl luam pe el. Domnul Popescu e câinele meu. M-au lăsat să-l ţin aici cu mine, până când a murit de bătrâneţe acum doi ani. De la azil nu vreau să merg cu nimeni, că toţi se plâng că îi dor oasele sau că le ţiuie urechile sau că au tensiunea mare, şi eu n-aş putea să stau o săptămână în Grecia cu cineva care se vaită mereu. Aşa că m-am gândit să-i caut pe copiii ăştia din poze. Dacă o să câştig, o să iau pe unul din ei cu mine. Sau îi trimit pe doi în locul meu, da nu prea aş vrea asta pentru că şi eu vreau să văd Grecia şi mă chinui de şapte ani să câştig. E tare frumos în Grecia. Am decupat nişte poze cu insula Creta din ziar şi le-am lipit în caietul studenţesc în care sunt şi pozele. Ieri sau alaltăieri, la alimentara asta de-aici am văzut că aveau nişte plase pe care era o femeie care făcea plajă şi sus scria G-R-E-E-C-E, adică Grecia. M-am gândit că poate-o fi un semn şi o să câştig la răzuieşti şi câştigi. În orice caz, până câştig, o să încerc să dau de copiii ăştia. Sigur s-au făcut mari. La început m-am gândit că aş putea să lipesc pe stâlpi nişte afişe cu pozele lor, să întreb dacă i-a văzut cineva. Dar după aia m-am gândit că poate nu e o idee aşa de bună, că dacă o să vadă poza pe stâlp o să creadă că îi caută poliţia şi o să se sperie. Aşa că l-am întrebat pe băiatul ăla care mai vine să ne aducă ziare de locuri unde pot să găsesc mulţi oameni tineri. A spus că locurile unde sunt cei mai mulţi oameni tineri sunt barurile. Aşa că o să mă duc în fiecare bar şi o să întreb tinerii de acolo dacă nu cumva îi cunosc pe copiii ăştia. Uite, o să vă dau şi vouă nişte poze, poate îi cunoaşteţi sau poate i-aţi văzut undeva. Tare frumoşi sunt, nu-i aşa? Cred că dacă l-aş găsi măcar pe unul dintre ei, aş simţi ceva ce nici nu se poate descrie. Aş simţi cam cum simt oamenii care primesc medalii de la preşedintele Americii şi îi aplaudă toată lumea.

Monoloagele din această rubrică fac parte din piesa S-a întâmplat într-o joi, de Elise Wilk. Piesa a câştigat concursul dramAcum 5, 2008, şi a fost montată la Teatrul Foarte Mic Bucureşti (regia: Alexandru Berceanu, aprilie 2008 -  spectacol-lectură), Teatrul Ariel Târgu Mureş (regia Rareş Budileanu, premieră iunie 2010), Teatrul "Fix" Iaşi, regia Adi Iclenzan (premieră noiembrie 2012).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Úryvky ze hry: Stalo se to jednou ve čtvrtek, Elise Wilk, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (X): Taximetristul, Elise Wilk (4.7/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (IX): Pensionara, Elise Wilk (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (VIII): Elevul, Elise Wilk (4.7/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro S-a întâmplat într-o joi (VII): Vânzătoarea, Elise Wilk (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer