Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Crimă şi crimă


August Strindberg, traducere de Carmen Vioreanu

22.05.2013
Editura Unitext
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
August Strindberg
Teatru 5. Advent / Crimă şi crimă / Paşte
Editura Unitext, 2012

În româneşte de Carmen Vioreanu



*****
Crimă şi crimă (1899)
(piesă în patru acte)

ACTUL ÎNTÂI

Capătul aleii cu chiparoşi din cimitirul Montparnasse din Paris. Pe fundal se văd capele mortuare şi cruci de piatră cu inscripţia "O crux! Ave Spes unica!" şi o ruină de moară, îmbrăcată în iederă.
O femeie bine îmbrăcată, în doliu, stă în genunchi în faţa unui mormânt împodobit cu flori şi mormăie rugăciuni.
JEANNE merge înainte şi înapoi de parcă ar aştepta ceva. MARION se joacă cu nişte flori ofilite pe care le ridică simultan dintr-un morman de gunoaie. STAREŢUL merge în capătul aleii şi citeşte din breviarium
.

PAZNICUL intră; către Jeanne.
Auziţi, aici nu e loc de joacă.

JEANNE umilă.
Doar aştept pe cineva care trebuie să fie aici curând...

PAZNICUL.
E posibil, dar nu aveţi voie să luaţi flori...

JEANNE către Marion.
Pune florile la loc, copilă!

STAREŢUL se apropie, e salutat de către Paznic.
Copilul nu are voie să se joace cu florile aruncate, paznice?

PAZNICUL.
Regulamentul interzice orice atingere, chiar şi a florilor aruncate, fiindcă se consideră a atrage după sine bacterii - fie că e adevărat sau nu.

STAREŢUL către Marion.
În cazul acesta nu ne rămâne decât să ascultăm! Cum te numeşti, micuţo?

MARION
Mă numesc Marion.

STAREŢUL
Şi tatăl tău?

MARION tace şi se muşcă de deget.

STAREŢUL
Iertaţi-mi întrebarea, doamnă; n-a fost cu intenţie rea şi am vorbit doar ca s-o liniştesc pe micuţă.

Paznicul a plecat.

JEANNE
Am înţeles asta imediat, stimate părinte şi mi-aş dori să-mi spuneţi ceva liniştitor şi mie, căci sunt foarte agitată după ce am stat şi-am aşteptat aici două ore.

STAREŢUL
Două ore, şi pe el! Cum se mai pot chinui oamenii între ei. O Crux, Ave Spes unica!

JEANNE
Da, ce înseamnă asta, e scris peste tot?

STAREŢUL
Înseamnă: O cruce! singura noastră speranţă!

JEANNE
E singura noastră speranţă?

STAREŢUL
Singura şi cea sigură!

JEANNE
Curând o să cred că aveţi dreptate, părinte!

STAREŢUL
Să îndrăznesc să întreb de ce?

JEANNE
Deja aţi ghicit. Când el lasă femeia şi copilul să aştepte două ore într-un cimitir, atunci sfârşitul nu e foarte departe.

STAREŢUL
Şi când v-a părăsit, atunci...

JEANNE
Ajungem în apele fluviului!

STAREŢUL
O nu, o nu!

JEANNE
Ba da, ba da!

MARION
Vreau să mergem acasă, mamă, fiindcă mi-e foame.

JEANNE
Iubita mea copilă, puţină răbdare şi o să mergem imediat.

STAREŢUL
Vai, vai celor care numesc răul bine şi binele rău!

JEANNE
Ce face femeia acolo la mormânt?

STAREŢUL
Se pare că vorbeşte cu mortul.

JEANNE
Dar nu se poate asta, nu?

STAREŢUL
Ea se pare că poate.

JEANNE
Aşadar, mizeria nu se termină atunci când se termină o dată?

STAREŢUL
Nu ştiţi?

JEANNE
De unde să ştim!

STAREŢUL
Hm! Când simţiţi data viitoare nevoia unor lămuriri asupra chestiunii cunoscute, căutaţi-mă în Capela Doamnei Noastre din Saint Germain. - Se pare că vine cel pe care-l aşteptaţi, nu?

JEANNE jenată.
Nu e el, dar îl cunosc...

STAREŢUL către Marion.
Rămâi cu bine, micuţă Marion! Dumnezeu să te aibă în pază! Sărută copilul; pleacă. În Saint Germain des Prés!

ÉMILE intră.
Bună ziua, soră; ce faci aici?

JEANNE
Îl aştept pe Maurice.

ÉMILE
Atunci ai ceva de aşteptat, fiindcă l-am văzut pe bulevard, cu companie de dimineaţă, acum o oră. - Bună ziua, micuţă Marion!

Sărută copilul.

JEANNE
Erau şi femei?

ÉMILE
Da, bineînţeles; dar despre asta nu avem ce comenta. Doar e autor de teatru şi are spectacol cu o piesă nouă în seara asta. Probabil că erau nişte actriţe de-ale lui.

JEANNE
Te-a recunoscut?

ÉMILE
Nu; nu ştie cine sunt şi nici nu e nevoie; eu îmi ştiu locul ca muncitor şi nu-mi place aroganţa din partea celor care sunt deasupra mea.

JEANNE
Dar dacă ne lasă cu ochii în soare?

ÉMILE
Da, vezi tu, când va veni clipa aceea, atunci o să mă prezint. Dar sigur nu te aştepţi la aşa ceva, el chiar ţine la tine şi, înainte de toate, totul este legat în jurul micuţei.

JEANNE
Nu ştiu, dar bănuiesc că mă aşteaptă ceva îngrozitor!

ÉMILE
Ţi-a promis că te ia în căsătorie?

JEANNE
Nu, n-a promis, dar mi-a dat speranţe.

ÉMILE
Da, speranţe! Îţi aminteşti ce ţi-am spus la început: să nu speri nimic, cei de sus nu se căsătoresc în jos!

JEANNE
Dar s-au mai văzut situaţii din astea.

ÉMILE
Sigur că da; dar tu te-ai simţi bine în mediul lui? Eu nu cred, nici măcar n-ai înţelege ce vorbesc ei. Eu mănânc uneori - în bucătăria! - restaurantului unde ia el masa şi nu pricep nici măcar un cuvânt din ce vorbesc ei.

JEANNE
Aha, mănânci acolo?

ÉMILE
Da, în bucătărie!

JEANNE
Îţi dai seama, pe mine nu m-a invitat niciodată acolo.

ÉMILE
Poţi să consideri asta un plus pentru el, înseamnă că o respectă pe mama lui Marion a lui; căci acolo e o adunătură ciudată de dame.

JEANNE
Ahaa?

ÉMILE
Dar lui Maurice nu-i pasă de dame; nu, există ceva juste la acel bărbat.

JEANNE
Şi eu sunt de aceeaşi părere, dar când apare o femeie în cale, un bărbat înnebuneşte.

ÉMILE zâmbeşte.
Ce spui! - Dar ascultă aici; ai nevoie de bani?

JEANNE
Nu, nu asta.

ÉMILE
Atunci încă merge. - Uite acolo! Uite acolo! în jos, pe alee! vine. Şi eu plec! Rămâi cu bine, copilă!

JEANNE
Vine? Da, el e!

ÉMILE
Nu-l înnebuni acum - cu gelozia ta, Jeanne!

Pleacă.

JEANNE
Sigur că nu!

MAURICE intră.

MARION aleargă spre el şi el o ia în braţe.
Tată! Tată!

MAURICE
Bună ziua, bună ziua, iubita mea copilă! O salută pe Jeanne. Jeanne! Poţi să mă ierţi că v-am lăsat să aşteptaţi atât, poţi?

JEANNE
Sigur că pot!

MAURICE
Dar spune, să se audă că mă ierţi!

JEANNE
Vino, o să-ţi şoptesc!

MAURICE se apropie. JEANNE îl sărută pe obraz.

MAURICE
N-am auzit.

JEANNE îl sărută pe gură.

MAURICE
Acum am auzit! - Bun! - Tu ştii că în ziua asta mi se va decide soarta; mi se joacă piesa şi are toate premizele să reuşească, sau să eşueze...

JEANNE
O să mă rog pentru tine, şi o să reuşeşti!

MAURICE
Mulţumesc, dacă nu foloseşte, oricum nu strică. - Vezi acolo jos, în vale, unde e ceaţă uşoară; acolo se află Parisul! Astăzi, Parisul nu ştie cine e Maurice, dar peste douăzeci şi patru de ore va şti. Norul de fum care m-a ascuns timp de treizeci de ani, se va strânge când o să suflu pe el şi atunci voi fi vizibil, voi prinde contur şi voi începe să fiu cineva. Duşmanii, adică toţi cei care şi-ar fi dorit să facă ce am făcut eu, se vor zvârcoli de durerea care va fi voluptatea mea, căci ei îmi vor suferi suferinţele.

JEANNE
Nu vorbi aşa! nu aşa!

MAURICE
Ba da, odată ce aşa e.

JEANNE
Da, dar nu vorbi aşa! - Şi pe urmă?

MAURICE
Pe urmă o să avem un acoperiş deasupra capului, iar tu şi Marion veţi purta numele pe care eu l-am făcut celebru.

JEANNE
Aşadar mă iubeşti?

MAURICE
Vă iubesc pe amândouă, la fel de mult, poate totuşi mai mult pe Marion...

JEANNE
Mă bucură, căci de mine te poţi plictisi, dar de ea nu!

MAURICE
Nu ai încredere în sentimentele mele faţă de tine?

JEANNE
Nu ştiu, dar mi-e teamă de ceva, mi-e teamă de ceva îngrozitor...

MAURICE
Eşti obosită şi supărată de la aşteptarea asta lungă pentru care îmi cer încă o dată iertare. De ce ţi-e teamă?

JEANNE
De neprevăzut; ceea ce poţi bănui, fără a avea motive clare...

MAURICE
Dar eu nu bănuiesc decât succes şi asta din motive clare: instinctul sigur al oamenilor de teatru şi experienţa lor cu publicul, ca să nu mai vorbim de cunoştinţele lor personale despre critică! Aşa că linişteşte-te...

JEANNE
Nu pot, nu pot! Ştii că a fost un stareţ aici adineauri, care ne-a vorbit frumos; credinţa mea, pe care tu, nu că ai nimicit-o, dar ai tăiat peste ea ca atunci când scrii cu creta pe ferestre, nu mi-a venit prin urmare la îndemână, dar bătrânul a dus mâna peste însemnările cu cretă, lumina a căzut înăuntru şi se vede din nou că stăpânii sunt acasă. - Mă voi ruga pentru tine în această seară în Saint-Germain!

MAURICE
Acum mi se face frică!

JEANNE
Teama faţă de Dumnezeu e începutul înţelepciunii.

MAURICE
Dumnezeu? Ce e asta? Cine e?

JEANNE
Este Cel care a dăruit bucurie tinereţii tale şi putere când ai devenit bărbat! Şi El ne va sprijini în lucrurile înfiorătoare care ne aşteaptă.

MAURICE
Ce ne aşteaptă? Ce ştii? De unde ai aflat? Ceea ce eu nu ştiu?

JEANNE
Nu pot spune; n-am visat nimic, n-am văzut, n-am auzit; dar în aceste două ore îngrozitoare am trăit atât de infinit de multă durere, că sunt pregătită pentru ce e mai rău.

MARION
Mamă, vreau acasă, mi-e foame.

MAURICE
O să mergi acasă, copila mea iubită.

O ia în braţe.

MARION o doare.
O! Mă doare, tată.

JEANNE
Trebuie să mergem acasă pentru masa de prânz! Aşadar, rămâi cu bine, Maurice! Şi succes!

MAURICE către Marion.
Unde te-a durut; copilaşul meu, ştii doar că nu-ţi vreau decât binele.

MARION
Atunci vino cu noi acasă, te rog!

MAURICE către Jeanne.
Imaginează-ţi că atunci când îl aud pe copil vorbind aşa, simt că parcă ar trebui s-o ascult; dar pe urmă vin raţiunea şi datoria... Rămâi cu bine, fiica mea!

Sărută copilul care îl ia de gât.

JEANNE
Când ne mai vedem?

MAURICE
Mâine, draga mea, ne vedem! Şi atunci pentru a nu ne mai despărţi niciodată.

JEANNE îl îmbrăţişează.
Niciodată, niciodată nu ne mai despărţim. Face semnul crucii pe fruntea lui. Dumnezeu să te aibă în pază!

MAURICE emoţionat în ciuda voinţei sale.
Iubita, scumpa mea Jeanne!

Jeanne şi Marion merg în dreapta, Maurice în stânga. După care se întorc imediat şi îşi trimit bezele.

MAURICE înapoi.
Jeanne! Mi-e ruşine! Mereu uit de tine şi tu eşti ultimul om care te faci adus aminte. Aici e biletul pentru diseară!

JEANNE
Mulţumesc, dragul meu, dar - Tu trebuie să fii la postul tău singur; şi eu o să fiu la al meu - lângă Marion.

MAURICE
Raţiunea ta e la fel de mare precum bunătatea inimii tale; da, apreciez şi ştiu că nicio altă femeie nu şi-ar fi jertfit o plăcere pentru a-i face bărbatului ei un serviciu... Am nevoie să mă mişc liber în seara asta şi pe câmpul de luptă nu se iese cu femei şi copii - şi tu ai înţeles asta!

JEANNE
Maurice! Să nu nutreşti gânduri prea măreţe despre o femeie neînsemnată ca mine, căci asta o să te cruţe de iluzii! - Dar acum o să vezi că eu sunt la fel de uitucă aşa cum ai fost tu. - Uite, am cumpărat un fular şi o pereche de mănuşi pe care mă gândeam să le porţi în onoarea mea, în ziua ta specială...

MAURICE îi sărută mâna.
Mulţumesc, copila mea!

JEANNE
Şi, Maurice! Nu uita, aşa cum faci tu atât de des... să mergi la frizer - vreau să fii frumos, ca şi alţii să te placă...

MAURICE
Tu nu eşti geloasă!

JEANNE
Nu pomeni cuvântul acela, căci trezeşte gânduri rele.

MAURICE
Ştii că în clipa asta aş putea renunţa la victoria serii - da, o să înving!...

JEANNE
Taci! taci! taci!

MAURICE
Ca să vin cu voi acasă!

JEANNE
Dar n-o să faci asta! - Du-te; soarta ta te aşteaptă!

MAURICE
Rămâi cu bine atunci! Şi fie ce-o fi!

Pleacă.

JEANNE singură cu Marion.
O Crux! ave spes unica!

***


Crêmeria. În dreapta, un bufet cu un acvariu cu peşti de aur, legume, fructe, conserve etc. Mai încolo, uşa de la intrare. Fundalul: uşă care dă la bucătărie, unde stau muncitorii; bucătăria are ieşire spre grădină. În stânga, pe fundal, tejgheaua e ridicată deasupra podelei şi sunt rafturi de bufet cu tot felul de sticle. În dreapta, la perete, o masă joasă cu placă de marmură şi una paralelă cu ea, în mijlocul încăperii; scaune de paie la mese. Pereţii sunt plini cu picturi.
DOAMNA CATHÉRINE stă la tejghea. MAURICE stă în picioare, aplecat spre tejghea, cu pălăria pe cap, fumează o ţigară
.

DOAMNA CATHÉRINE
Aşadar, în seara aceasta o să daţi lovitura, domnule Maurice?

MAURICE
Da, în seara aceasta!

DOAMNA CATHÉRINE
Şi, sunteţi neliniştit?

MAURICE
De un calm desăvârşit!

DOAMNA CATHÉRINE
Vă doresc noroc în orice caz şi îl meritaţi, domnule Maurice, după ce aţi luptat cu greutăţi ca ale dumneavoastră.

MAURICE
Mulţumesc, doamnă Cathérine! Aţi fost foarte bună cu mine şi fără ajutorul dumneavoastră aş fi fost sub gheaţă în acest moment.

DOAMNA CATHÉRINE
Să nu vorbim despre asta acum; ajut acolo unde văd muncă şi bunăvoinţă, dar nu-mi place să fiu exploatată. - Ne putem încrede că veniţi aici după spectacol, să bem un pahar cu dumneavoastră?

MAURICE
Puteţi avea încredere în asta; bineînţeles, pentru că dumneavoastră v-am promis prima!

HENRIETTE intră din dreapta. MAURICE se întoarce; ridică pălăria; o priveşte fix pe Henriette, care îl cercetează cu atenţie.

HENRIETTE către Doamna Cathérine.
Domnul Adolphe nu a venit?

DOAMNA CATHÉRINE
Nu, doamna mea! Dar vine imediat. Luaţi loc, vă rog.

HENRIETTE
Mulţumesc! Dar prefer să-l aştept afară.

Pleacă.

MAURICE
Cine... e?

DOAMNA CATHÉRINE
Prietena domnului Adolphe!

MAURICE
Ea... e?

DOAMNA CATHÉRINE
N-aţi văzut-o?

MAURICE
Nu; a ascuns-o de mine, de parcă i-ar fi fost frică să nu i-o iau.

DOAMNA CATHÉRINE
Haha! - Şi cum credeaţi că arată?

MAURICE
Că arată? Păi să vedem; nu pot spune. - Nu am văzut-o, fiindcă a fost de parcă mi-ar fi aterizat din zbor în braţe imediat, a fost atât de aproape de mine, că n-am avut cum să văd. Şi a lăsat urme după ea în aer; încă o văd stând acolo
se apropie de uşă şi face un gest de parcă ar lua pe cineva de după mijloc
...au!
face un gest de parcă s-ar fi înţepat în deget
are ace în talia rochiei. E una din aceea care înţeapă!

DOAMNA CATHÉRINE zâmbeşte.
Sunteţi prea nebun cu damele dumneavoastră!

MAURICE
Da, e nebunie, e nebunie! Dar ştiţi ce, Doamnă Cathérine! Plec înainte să se întoarcă ea, căci altminteri, altminteri... Ce femeie oribilă!

DOAMNA CATHÉRINE
Vă e frică?

MAURICE
Da, mi-e frică de mine şi frică pentru alţii...

DOAMNA CATHÉRINE
Păi, plecaţi atunci!

MAURICE
Când s-a scurs pe uşă afară, s-a creat un mic vârtej de vânt care m-a tras după el... râdeţi, râdeţi... dar vedeţi cum palmierul acela de pe bufet încă se mai mişcă! A dracului femeie!

DOAMNA CATHÉRINE
Dar atunci pleacă, omule, până nu înnebuniţi de-a binelea!

MAURICE
Vreau să plec, dar nu pot... Dumneavoastră credeţi în soartă, doamnă Cathérine?

DOAMNA CATHÉRINE
Nu, eu cred în bunul Dumnezeu care ne ajută împotriva forţelor răului, dacă Îl rugăm frumos.

MAURICE
Aşadar, tot forţele răului! - Nu ele se aud acum în hol?

DOAMNA CATHÉRINE
Ba sigur că da, şuieră în jurul ei ca atunci când negustorul de pânză de in rupe bucata de ţesătură. Pleacă! ieşi! ieşi prin bucătărie!

MAURICE iese năvală pe uşa de la bucătărie, dar se loveşte de Émile.

ÉMILE
Mii de scuze! Bate în retragere.

ADOLPHE mai întâi; apoi Henriette.
Nu, uite, Maurice! Bună ziua, bună ziua? Pot să-mi prezint prietena celui mai bun şi vechi prieten al meu? Domnişoara Henriette, domnul Maurice.

MAURICE salută forţat.
Extrem de încântat!

HENRIETTE
Ne-am mai văzut.

ADOLPHE
Da, a! Când anume, dacă-mi e permisă întrebarea?

MAURICE
Chiar adineauri! Aici înăuntru.

ADOLPHE
Aha! - Păi, nu poţi să pleci până nu vorbim puţin.

MAURICE după un semn discret cu mâna din partea Doamnei Cathérine.
Ah, dacă aş fi avut timp!

ADOLPHE
Fă-ţi! N-o să stăm mult.

HENRIETTE
Eu n-o să deranjez, dacă domnii au afaceri de discutat.

MAURICE
Noi avem doar afaceri rele, despre care nu se vorbeşte.

HENRIETTE
Atunci vorbim despre altceva! Îi ia pălăria şi o pune în cui. Aşa, fii cuminte, ca să pot face cunoştinţă cu marele scriitor!

DOAMNA CATHÉRINE îi face un semn cu mâna lui Maurice, pe care acesta nu îl observă.

ADOLPHE
Foarte bine, Henriette, captează-l, da! Se aşază la o masă.

HENRIETTE către Maurice.
Aveţi
un prieten bun în persoana lui Adolphe, domnule Maurice; nu vorbeşte niciodată de altceva decât de dumneavoastră şi într-o manieră, astfel încât eu deseori mă simt neglijată...

ADOLPHE
Da, spune-o! În ceea ce o priveşte pe Henriette, ea nu-mi dă niciodată pace din pricina ta, Maurice. Ţi-a citit scrierile şi vrea să ştie de unde ţi-a venit asta şi asta; m-a întrebat cum arăţi, câţi ani ai, ce îţi place cel mai mult, într-un cuvânt: te-am avut de dimineaţă, la prânz şi seara, de parcă am fi trăit împreună toţi trei.

MAURICE către Henriette.
Doamne sfinte, de ce n-aţi venit aici ca să contemplaţi minunea, aşa v-aţi fi potolit numaidecât curiozitatea!

HENRIETTE
Adolphe n-a vrut!

ADOLPHE mimică de jenă.

HENRIETTE
Nu a vrut pentru că el e gelos...

MAURICE
De ce să fie, când ştie că sentimentele mele sunt legate în altă parte...

HENRIETTE
Se pare că nu are încredere în stabilitatea sentimentelor dumneavoastră.

MAURICE
Nu înţeleg; căci eu sunt renumit în privinţa stabilităţii simpatiilor mele...

ADOLPHE
Nici n-a fost...

HENRIETTE îl întrerupe.
Asta poate pentru că nu aţi fost supus probei focului...

ADOLPHE
O, atunci ştii...

HENRIETTE întrerupe.
... căci un bărbat mai fidel lumea încă n-a mai văzut.

MAURICE
Atunci va vedea unul!

HENRIETTE
Unde?

MAURICE
Aici!

HENRIETTE râde.

ADOLPHE
Da, sună...

HENRIETTE întrerupe; se adresează în continuare şi în permanenţă lui Maurice.
Dumneavoastră credeţi că eu am încredere în bunul meu Adolphe mai mult de un cvartal?

MAURICE
N-am niciun motiv să contest lipsa dumneavoastră de încredere, dar pentru fidelitatea lui Adolphe mă ofer garant!

HENRIETTE
Nu e nevoie... mă ia gura pe dinainte şi retrag... nu numai pentru a mă simţi mai puţin rea decât dumneavoastră, ci fiindcă aşa e... E un obicei prost pe care l-am căpătat, să văd doar lucrurile rele şi să fac asta, împotriva convingerilor mele. Dar, dacă aş sta în compania voastră a amândurora, mai mult timp, aş fi iarăşi bună, lângă voi. Iartă-mă, Adolphe!

Îi pune mâna pe obraz.

ADOLPHE
Tu mereu vorbeşti foarte rău şi acţionezi mereu corect; ce e în capul tău - asta nu ştiu.

HENRIETTE
Cine ştie aşa ceva?

MAURICE
Dacă am fi răspunzători pentru gândurile noastre, câţi dintre noi ar mai subzista atunci?

HENRIETTE
Şi dumneavoastră aveţi gânduri rele?

MAURICE
Da, bineînţeles, odată ce în vis comit cele mai crude fapte...

HENRIETTE
În vis; da! Închipuiţi-vă că eu... nu, îmi e ruşine să vorbesc despre asta...

MAURICE
Continuaţi! continuaţi!

HENRIETTE
Azi noapte am visat că disecam foarte calm muşchii pectorali ai lui Adolphe - eu sunt sculptoriţă de fapt - şi el, care e un drăguţ tot timpul, n-a opus rezistenţă, ci m-a ajutat unde era greu, fiindcă el ştie mai multă anatomie decât mine.

MAURICE
Era mort atunci?

HENRIETTE
Nu, trăia.

MAURICE
Ce oribil. Şi nu sufereaţi?

HENRIETTE
Deloc, şi tocmai asta mă uimeşte, căci eu sunt destul de sensibilă la suferinţele altora - nu-i aşa, Adolphe?

ADOLPHE
Complet adevărat; şi chiar într-un grad neobişnuit, da, nu mai puţin cu animalele.

MAURICE
Eu în schimb sunt destul de insensibil atât faţă de suferinţele mele, cât şi faţă de ale altora...

ADOLPHE
Acum se minte pe el însuşi! Nu-i aşa, Madame Cathérine?

MADAME CATHÉRINE
Domnul Maurice este cel mai modest nebun pe care-l cunosc eu. Vă puteţi închipui că era gata să aducă poliţia doar fiindcă nu schimbasem apa peştişorilor aurii... chiar cei de acolo de pe masă... Priviţi, priviţi, parcă au auzit ce-am zis...

MAURICE
Auziţi, stăm aici şi ne zugrăvim albi ca îngerii şi cu toate astea, în mare, suntem gata de orice faptă ticăloasă bine executată, doar dacă e vorba de onoare, aur sau femeie. - Sunteţi sculptoriţă aşadar, domnişoară?

HENRIETTE
Una mică! - Suficient totuşi cât să fac un bust; şi să vă fac pe dumneavoastră, care vă aflaţi de multă vreme în visele mele, cred că sunt pe deplin capabilă.

MAURICE
Poftiţi! Visul acela se poate adeveri degrabă, măcar!

HENRIETTE
Dar vreau să încep să vă văd după succesul acestei seri, când abia atunci veţi fi cel care ar trebui să fiţi.

MAURICE
Ce sigură de victorie sunteţi.

HENRIETTE
Da! Stă scris pe faţa dumneavoastră că veţi învinge în această bătălie şi ar trebui să simţiţi şi dumneavoastră asta...

MAURICE
Cum aşa?

HENRIETTE
Odată ce eu o simt! Ştiţi că azi-dimineaţă am fost bolnavă şi acum sunt sănătoasă.

ADOLPHE începe să fie deprimat.

MAURICE jenat.
Ascultaţi, am în plus un bilet pentru spectacol - dar numai unul. Îl pun la dispoziţia lui Adolphe.

ADOLPHE
Mulţumesc, prietene, dar i-l cedez lui Henriette.

HENRIETTE
Păi, se poate?

ADOLPHE
De ce să nu se poată? - Eu oricum nu merg niciodată la teatru fiindcă nu suport căldura.

HENRIETTE
Măcar vii să mă iei după ce se termină spectacolul?

ADOLPHE
Dacă ţii morţiş. Altfel, Maurice se întoarce aici, unde îl aşteptăm.

MAURICE
Poţi să-ţi dai osteneala să vii, te rog, te implor, auzi... şi dacă nu vrei în afara teatrului, atunci în Auberge des Adrets, acolo ne aştepţi... E stabilit?

ADOLPHE
Stai puţin; tu ai un talent să decizi chestiunile în favoarea ta, înainte ca omul să apuce să reflecteze asupra chestiunii.

MAURICE
Asupra a ce e de reflectat? Dacă îţi iei femeia sau nu?

ADOLPHE
Tu nu ştii ce poate însemna fapta neînsemnată, dar eu bănuiesc.

HENRIETTE
Şşşt - şşşt - şşt! Nu cobi la lumina soarelui! Dacă vine sau nu, noi găsim mereu drumul înapoi!

ADOLPHE s-a ridicat.
Acum trebuie să plec în orice caz - am model. Rămâneţi cu bine! - Succes, Maurice! Mâine ai trecut de cealaltă parte! Rămâi cu bine, Henriette!

HENRIETTE
Chiar pleci?

ADOLPHE
Trebuie!

MAURICE
Rămâi cu bine atunci! Ne vedem!

ADOLPHE pleacă; o salută pe Doamna Cathérine.

HENRIETTE
Vă daţi seama, să ne întâlnim în sfârşit!

MAURICE
Găsiţi că e foarte ciudat?

HENRIETTE
Arată de parcă ar fi trebuit să se întâmple, odată ce Adolphe a făcut totul pentru a împiedica asta!

MAURICE
Aşa a făcut?

HENRIETTE
Doar aţi observat!

MAURICE
Am observat, dar de ce trebuie s-o spuneţi?

HENRIETTE
Trebuie!

MAURICE
Nici nu vă mai spun că adineauri aveam de gând să fug pe la bucătărie ca să nu dau ochii cu dumneavoastră, însă am fost împiedicat de un oaspete al localului, care a închis uşa.

HENRIETTE
Şi de ce-mi spuneţi asta acum?

MAURICE
Nu ştiu!

Doamna Cathérine zdrăngăne pahare şi sticle.

MAURICE
Staţi liniştită, doamnă Cathérine, nu e nicio problemă.

HENRIETTE
Să fie un semnal, sau un avertisment?

MAURICE
Probabil ambele!

HENRIETTE
Sunt ca o locomotivă, de îmi trebuie paznici de cale ferată...

MAURICE
Şi schimbătoare de linie! La frâne e cel mai periculos!

HENRIETTE
Ce răutăcios puteţi fi!

DOAMNA CATHÉRINE
Domnul Maurice nu e răutăcios deloc; până acum a fost cel mai drăguţ şi mai conştiincios cu ai lui şi cu cei cu care a avut legătură...

MAURICE
Şşt! Şşt! Şşt!

HENRIETTE către Maurice.
Baba e băgăreaţă...

MAURICE
Putem să ieşim pe bulevard, dacă vreţi.

HENRIETTE
Cu plăcere! căci aici nu e locul meu; simt cum ura îşi înfige ghearele în mine...

Pleacă.

MAURICE o urmează.
Rămâneţi cu bine, doamnă Cathérine.

DOAMNA CATHÉRINE
O clipă! Pot să spun un cuvânt? Domnule Maurice!

MAURICE se opreşte îndărătnic.
Ce e?

DOAMNA CATHÉRINE
Nu faceţi asta! Nu faceţi asta!

MAURICE
Ce?

DOAMNA CATHÉRINE
Nu faceţi asta!

MAURICE
N-aveţi de ce să vă temeţi! Doamna aceasta nu e genul meu, dar mă interesează. Puţin.

DOAMNA CATHÉRINE
Nu aveţi încredere în dumneavoastră!

MAURICE
Ba da, am încredere în mine. - La revedere!

Pleacă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2012


0 comentarii

Spacer Spacer