Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trăire autentică (sau despre frumosul nebun al snookerului, Ronnie O'Sullivan)


Ruxandra Georgescu

16.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce poate fi mai plăcut decât o dimineaţă de sâmbătă? Să fii la Sheffield, în faţa Teatrului Crucible, aşteptând să asişti la deschiderea unei noi ediţii a Campionatului Mondial de Snooker. Iar dacă mai ai şi bilet la meciul lui Ronnie O'Sullivan, campionul en-titre care "deschide balul" (aşa cum este tradiţia la Crucible de 36 de ani), atunci te poţi considera un hărăzit de soartă, fiindcă numai 446 de persoane au avut ocazia să urmărească din arenă prima sesiune a meciului Ronnie O'Sullivan - Marcus Campbell. Iar eu eram una dintre acelea care au numărat "five, four, three, two, one" atunci când maestrul de ceremonii, Rob Walker, spunea: "blink and you'll miss him, «The Rocket» Ronnie O'Sullivan" ("clipeşte şi-l vei rata, «Racheta» Ronnie O'Sullivan").

Despre Ronnie s-a vorbit şi s-a scris mult. Este prezentat mai mereu de Rob Walker drept "the most naturally gifted snooker player of all time" ("cel mai talentat jucător de snooker din toate timpurile"), "an absolute genius with a cue in his hand" ("un geniu absolut cu un tac în mână"). Deşi mulţi îl critică pentru ceea ce Ronnie scoate pe gură, nimeni nu poate să nu-i recunoască talentul. Dacă nu ştii nimic despre acest sport şi într-o zi deschizi televizorul şi-l vezi pe Ronnie, atunci snookerul îţi va părea o joacă de copii şi mai că-ţi vine să-ţi spui că-i de ajuns să iei un tac în mână ca să devii şi tu campion mondial. Văzându-l pe Ronnie evoluând, parcă se şterg cu buretele toate miile de ore de antrenament care sunt necesare pentru a ridica deasupra capului cel mai râvnit trofeu de snooker, cel de campion mondial. La el, totul e lejer, firesc, natural. Pare că tacul este parte integrantă din corpul său. Îl mută dintr-o mână în alta şi ţinteşte la fel de precis atât cu dreapta, cât şi cu stânga.

Pe Ronnie l-am descoperit în 2003, iar de atunci am devenit o admiratoare incurabilă a jocului său. Iubesc snookerul, dar jocul lui Ronnie îl ador! Îmi face plăcere să văd un meci între doi jucători profesionişti de snooker, dar când joacă Ronnie trăiesc în mod autentic fiecare lovitură! El este cel care m-a făcut să "calculez" un meci nu în puncte şi frame-uri, ci în puls crescut, pumni strânşi, aplauze nesfârşite, bucurie imensă şi-un zâmbet tâmp care mă ţine zile întregi după ce-l văd pe Ronnie ridicând încă o data trofeul de campion mondial.

Nu mai ştiu ce am făcut în ianuarie 2004, dar îmi aduc şi acum aminte stările pe care le-am trăit în finala Masters-ului, disputată de Ronnie şi pierdută în faţa regretatului Paul Hunter. La fel mi s-a întâmplat cu toate finalele lui Ronnie pe care le-am văzut live, din toamna lui 2003 încoace. 31 de finale, dintre care 22 câştigate (4 de Campionat Mondial). Îmi amintesc că-n fiecare am trăit stări diferite, inclasabile, fiindcă în fiecare Ronnie era altul şi totuşi acelaşi. Aceeaşi sclipire. Acelaşi geniu.

M-am simţit în al nouălea cer după victoriile lui de la Campionatul Mondial şi după fiecare realizare a unui nou break maxim, dar am simţit şi un fior rece şi-apoi o tristeţe clocotindă, ca şi cum aş fi coborât până foarte jos, în centrul pământului, după înfrângerile din finalele Masters, în faţa lui John Higgins în 2006, şi-n faţa lui Mark Selby în 2010 (ambele pierdute în joc decisiv), dar şi după sfertul de finală al Campionatului Mondial din 2005 (după acel meci cu Peter Ebdon, în care acesta a tras de timp până la limita regulamentului, reuşind să-l facă pe O'Sullivan să-şi iasă din minţi şi să se urce pe scaun) sau după sfertul de finală al UK Championship din 2006 (când a dat mâna cu adversarul său din acel meci, marele Stephen Hendry, înainte ca meciul să se termine, şi a părăsit inexplicabil arena).

Aşa cum spune şi el despre sine, Ronnie a avut mereu "ups and downs". Este cel mai mare talent al snookerului, dar nu a fost niciodată cu adevărat stăpân pe mintea sa. Însă, la 36 de ani, în 2012, O'Sullivan a recunoscut că are nevoie de un ajutor din afară şi a apelat la doctorul Steve Peters, care i-a şlefuit concentrarea şi încrederea în sine, iar asta i-a dus lui Ronnie o performanţă uimitoare: câştigarea în total a cinci titluri mondiale, cu menţiunea că ultimule două sunt consecutive (2012-2013), iar ultimul vine după ce Ronnie a avut un an sabatic. Reuşita aceasta a fost posibilă fiindcă, mai presus de toate, snookerul este un sport al minţii. Iar Steve Peters a făcut ordine în capul lui Ronnie. Căci jocul e-n el, s-a născut cu el, dar pentru ca sclipirea să ajungă să fie văzută de cei din exterior, a fost nevoie ca Ronnie să se tot lupte cu demonii săi de-a lungul întregii cariere.

Acest frumos nebun al snookerului, acest copil genial şi rebel, m-a făcut să trăiesc acest sport, nu doar să-l iubesc. Să-l trăiesc intens, autentic, aşa cum este şi el ca om. Fiindcă îi poţi reproşa multe lui Ronnie O'Sullivan, dar de un lucru nu poate fi acuzat: acela că nu-i autentic, ca nu-i el în fiecare secundă. Ronnie nu spune şi nu face lucruri pentru că aşa "dă bine", pentru că aşa "se obişnuieşte" sau pentru că aşa "trebuie". Ronnie se exprimă pe sine în fiecare clipă. Nu a vrut şi nu vrea să pară altceva decât este. Chiar dacă nu-i plăcut să-l vezi cum se scobeşte sau cum se scarpină, sau să-l auzi spunând de nenumărate ori că s-a săturat de snooker şi că se retrage. Dar ăsta-i Ronnie! Face şi spune ceea ce simte în acel moment. Iar a fi sincer şi a te arăta celorlalţi aşa cum eşti de-adevăratelea este o calitate din ce în ce mai rar întălnită astăzi.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




8 comentarii

  • I wander
    Daniela Dumitru, 17.05.2013, 11:31

    Din foarte avizatele comentarii în limba română ale domnilor Daniel Bontea şi Marius Ancuţa, de pe canalul Eurosport, am aflat că nu există un trofeu al campionului mondial. Există însă titlul, foarte prestigios. Şi premiul în bani, desigur.
    Poate că purtată de euforia momentului, autoarea a pierdut din vedere acest amănunt.
    Problema ar trebui clarificată într-un fel. De persoane avizate, bineînţeles.
    Asta nu înseamnă că nu sunt fan Ronnie.
    Daniela Dumitru

    • RE: I wander
      Ruxandra Georgescu, 17.05.2013, 13:48

      Dnă Daniela Dumitru,


      Sunt de acord cu dvs.: nu există un trofeu AL campionului mondial, în sensul că trofeul nu rămâne câștigătorului.
      Însă există un trofeu DE campion mondial, cel pe care îl știm cu toții, noi, iubitorii snookerului. Cel pe care sunt înscrise toate numele câștigătorilor acestui turneu, începând cu Joe Davis, câștigătorul din 1927 (în 1927 a fost organizat pentru prima dată Campionatul Mondial de Snooker, iar Joe Davis a ajutat la organizarea acestui turneu, tot el fiind și cel care a comandat realizarea acestui trofeu). Iar ceea ce vedem anual la festivitatea de premiere este trofeul original. (http://www.worldsnooker.com/page/PastPlayersArticle)

      În articolul meu am menționat de două ori cuvântul „trofeu” și de fiecare dată spuneam că acesta poate fi ridicat deasupra capului, nicidecum că trofeul rămâne căștigătorului:
      -paragraful 2: „Văzându-l pe Ronnie evoluând, parcă se şterg cu buretele toate miile de ore de antrenament care sunt necesare pentru a ridica deasupra capului cel mai râvnit trofeu de snooker, cel de campion mondial.”;
      -paragraful 3: „El este cel care m-a făcut să "calculez" un meci nu în puncte şi frame-uri, ci în puls crescut, pumni strânşi, aplauze nesfârşite, bucurie imensă şi-un zâmbet tâmp care mă ţine zile întregi după ce-l văd pe Ronnie ridicând încă o data trofeul de campion mondial.”

      Odată câștigată finala de Campionat Mondial, jucătorul ridică trofeul, se pozează cu el și...atât. Trofeul nu rămâne la el. Însă, așa cum ați spus și dvs., câștigătorul primește titlul de campion mondial și un premiu în bani.

      De altfel, în text nu am spus niciodată că Ronnie sau altcineva a câștigat Trofeul, ci am spus că Ronnie a câștigat Titlul: „asta i-a dus lui Ronnie o performanţă uimitoare: câştigarea în total a cinci titluri mondiale” (penultimul paragraf).

      Așadar, nu văd unde anume am greșit.


      Însă, vă mulțumesc pentru comentariu. Cred că aceste clarificări sunt oricum binevenite.

      Ruxandra Georgescu


    • RE: I wander
      Delia Varga, 17.05.2013, 13:39

      Există trofeul de campion mondial şi este chiar cel acordat la ediţia iniţială din 1927. Are inscripţionate toate numele campionilor. Domnii Ancuţa şi Bontea se refereau la faptul că nu se "dă în păstrare" învingătorului pentru un an de zile, cum se întâmplă cu alte trofee.

  • Iubesc snooker-ul si pe, bineinteles, pe Ronnie
    Cristina Grama, 16.05.2013, 20:40

    Multumesc pentru articol!
    Aceleasi sentimente si trairi le-am avut si eu.
    Si tot in 2003 am descoperit si eu snooker-ul si pe Ronnie.

  • King Ronnie the Fifth (deocamdată)
    Delia Varga, 16.05.2013, 15:11

    Vă mulţumesc mult pentru articol! Acesta este Ronnie, într-adevăr. Cel care, condus în permanenţă de Selby în semifinala UK 2007 reuşea un break maxim în decisiv. Şi acum ţin minte cum se rostogoleau punctele spre finiş, cât de fluent se construia breakul şi cum victoria părea a păli în faţa lui 147. Şi tot privind printre degete, şi tot cu sufletul la gură.
    "Pe tuşă" e infinit mai greu. Snookerul e pe cât de frumos, pe atât de crud. De aceea zâmbetul vag şi larg a doua zi după triumf, încântarea revederii acum calme a desenelor de pe postavul verde, savurarea comentariilor.


    • RE: King Ronnie the Fifth (deocamdată)
      Ruxandra Georgescu, 16.05.2013, 16:13

      Vă mulțumesc și eu pentru cuvintele dvs. frumoase despre Ronnie.

  • Ecou
    Iuliu Ciupe-Vaida, 16.05.2013, 14:08

    Ruxandra a spus in cateva fraze excelent aduse din condei (a se citi "tastatura") ceea ce simt toti fanii lui Ronnie. Recunosc ca am dfevenit unul dintre ei doar dupa ce i-am citit autobiografia, insa admirator am fost dintotdeauna.

    In ceea ce priveste diferenta dintre talent si purtatorul acestuia, sunt atat de binecunoscute contrastele care domina atat lumea artei cat si cea a sportului, incat semnul de egalitate intre cele doua este arareori veridic pus, de cele mai multe ori din contra, cei mai putin talentati fiind mai limpezi in caracter. Nu e o regula, insa asa e statistic.

    Cert e ca Ronnie fascineaza, si sigur nu-i este nimanui indiferent. Ceea ce e mare lucru, oricum.

    Despre snookerul sau nu pot sa fiu decat fascinat si cucerit, in conditiile in care stiu si eu sa joc cat sa ma mentin pe la jumatatea clasamentului local (din Arad).

    Despre el ca si om insa, am fost miscat si impresinat, in asa masura incat am decis sa-i traduc autobiografia, in prezent cautand o editura care sa mi-o publice. Una da semne timide ca e interesata, vom vedea... :)

    • RE: Ecou
      Ruxandra Georgescu, 16.05.2013, 16:07

      Sper să găsiți cât de curând o editură care să vă publice traducerea autobiografiei lui Ronnie O'Sullivan. Sunt convinsă că ați face fericiți mulți români.

Spacer Spacer