Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Retrocedarea artistică a pămîntului


Bogdan Ghiu

19.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Puţini am fost, mulţi am rămas", spunea, cu umor politic amar, Gheorghe Dinu-Ştefan Roll, poet avangardist şi comunist ilegalist român, voind să semnaleze ceea ce se întîmplă întotdeauna după o revoluţie sau un război victorioase: învingătorii se înmulţesc, apar figuri multe şi noi care depăşesc cu mult numărul combatanţilor propriu-zişi, luîndu-le chiar, uneori, locul.
 
Am fost atît de puţini şi atît de mulţi am rămas se intitulează expoziţia cuplului de artişti Anca Benera şi Arnold Estefán de la Tranzit.ro / Bucureşti, curatoriată de către coordonatoarea acestui spaţiu, Raluca Voinea. Nu e bine să creştem, să fim tot mai mulţi?
 
Cînd intri, spaţiul expoziţiei pare gol, dar este vorba de fapt de un show 1/1, cu piese puţine şi efecte precise, bine calculate, fără rest: foc cu foc. Concepţie precisă, vag eliminat, totuşi spaţiu semantic-interpretativ de joc generos, dar, încă o dată, bine calculat, urmînd parcă matricea logic-productivă surprinsă de titlul însuşi: Atît de puţine lucrări, atît de ample semnificaţii. Nu aceasta trebuie să fie dinamica productivă a artei?
 
Trebuie remarcat acest merit generic, această redresare şi atentă, economică recalibrare a proporţiei input-output în peisajul unei arte contemporane româneşti mai curînd relaxate, vagi, leneşe, în care artistul mai degrabă aruncă ceva, cu contururi semantice vagi, în circuit, împachetîndu-l în valuri de multe ori mult prea ample de text teoretico-narativ la mîna a şaptea, lăsîndu-l pe receptor să configureze, de fapt, mesajul, iar acesta simţindu-se bine, băgat în seamă, participant tocmai de asta. Calculul semantic al expoziţiei Am fost atît de puţini şi atît de mulţi am rămas, de o precizie aproape balistică, e un fapt (meta-)artistic în sine: cum să faci mult cu puţin.
 
Nimic mai clasic, nu? Economie strictă însă de asemenea, trăim vremuri de criză, şi dacă nu ai mesaj artistic precis articulat şi nu eşti sigur de capacitatea generativă automată a actului-artă în sine, mai bine nu te apuci să consumi aiurea resursele, materiale, expoziţionale, spaţiale, temporale, umane. Nu e cinstit.
 
Doar cîteva lucrări deci în această expoziţie, pămînt pe jos, texte de asemenea puţine şi precise. Dar un imens umor politic foarte serios, arta care se ia în serios amestecîndu-se în politica mare şi propunînd soluţii alternative.
 
Dada-de-fapt, recitare simultană, pe două voci şi în două limbi, maghiară şi română, a istoriei oficiale, de manual: fiecare piere şi trăieşte pe limba lui, dar e bruiat, relativizat şi, la rîndul lui, bruiază şi relativizează. Ce reprezentare mai bună a relaţiilor inter-naţionale?
 
Am fost apoi invidios, ca scriitor, căci este vorba de acte, de concepte scriptice ne-gratuite, extra-estetice dar suprem funcţional-estetice, de acte scriitoriceşti cu efecte în real, pe scrisorile serios ludice pe teme de diferend financiar (datorii baneşti) între România şi Cuba, între România şi Germania, care propun rezolvări alternative. Umor imanent revelat şi speculat, umor de situaţie istorică şi geopolitică.
 
Mesajul? Lecţia? Morala? Cu umor, poate chiar numai cu umor, prin recunoaşterea şi "dramatizarea" umorului obiectiv, se poate pune în alternativă seriozitatea seacă sau criminală a politicienilor şi oamenilor de stat, care de multe ori e lipsă de imaginaţie, mediocritate la putere, puterea ca mediocritate.
 
E nevoie de artă şi în politică, în afara "artei politice" propriu-zise.
 
Statele, politicile au nevoie de alternativă, adică de umor. Încrîncenarea politică e criminală.
 
Luat în serios, fără brizbrizuri de vag, actul artistic poate salva, nemesianic, prin precizie, economie şi umor, lumea.
 
Arta din acest show nu e critică, adică de comentariu, discursivă şi reactivă ca tipologie, ci se insinuează nepartizan în ready-made-ul politic al lumii şi îl rearanjează ludic, comic, adică responsabil, înlăturînd orice senzaţie indusă de fatum: totul poate fi regîndit, avem libertatea să ne imaginăm ce spune o scrisoare de la un om politic chiar şi fără a-i cunoaşte limba.
 
Arta redeschide postideologic, aici, politica către imaginaţia bunului-simţ popular. Lăsaţi oamenii să se ocupe de politică fără să se facă însă, neapărat, politicieni. O dată în plus, rolul artei este de a releva artistul din om, adică potenţialul de creativitate blocat de "profesionalizări".
 
Arta scrie pe pămînt, textul nu se vede bine dar e acolo, grav, ca mic mormînt al înţelesului. Nevoia de pămînt luat, introdus, mutat în spaţiul artei semnalează, poate, nevoia de a smulge solul, pămîntul, suportul realităţii teritorializărilor politice care îl pustiesc. Pe pămînt scrie omul - îi spune omului arta. Pămîntul e pentru scris şi rescris, peisajul e scriere culturală. Iar politica s-a îndepărtat criminal-prosteşte de toate acestea, de pămîntul oamenilor pe care arta îl re-revendică pentru om, pentru scrisul a tot mai mulţi oameni.
 
http://ro.tranzit.org/en/exhibition/
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer