Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vrăjitoreşti


Ioana Bâldea Constantinescu

21.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru cineva născut în 1928... se ţine bine. Hlizit, echipat cu eternii lui pantaloni roşii, fără strop de laba gâştii. Cu o voce care variază subtil, în funcţie de epocă.

Mă uit la el 3 D şi mi-l amintesc în formulă alb-negru. Mi-l amintesc e mult spus. Pentru că adevărul e că, una peste alta, Mickey Mouse e mai bătrân ca mine. Noroc că există Youtube. Mă uit la Steamboat Willie, primul pariu al lui Walt Disney şi al lui Ub (Ubbe) Iwerks, cu şoricelul căpitan pe post de momeală-magnet pentru un monstru-motan. Primele desene animate cu Mickey. Puţin înfricoşătoare, cu un protagonist puţin cam deşirat, care nu vorbeşte mare lucru. Acum, Mickey meliţează în continuu. Puţini ştiu că vocea originală e cea a lui Disney însuşi, care a vorbit, de altfel, ca Mickey Mouse până în 1947.


Actuala voce a lui Mickey e cea a lui Bret Iwan, un actor devenit sinonim, vocal, cu personajul. Iwan e, practic, proprietatea studiourilor Disney din 2009. O voce arvunită. Pour toujours.

Nu rezist la Steamboat Willie mai mult de 5 minute. Probabil că sunt prea infestată de avatarurile desenului animat modern: color, performant sonor, eventual 3 D... Dar nu pot să nu remarc faptul că filmuleţul din 1928 e o ficţiune perfectă. Alert, cu o tramă care se dezvoltă progresiv, mult mai înspăimântător decât desenul animat gândit pentru copilul de azi, care e mai familiarizat cu violenţa, dar pe care, în mod paradoxal, ne străduim mai mult să-l protejăm. Cel puţin la televizor. Mickey e un actor de thriller. Unul de Oscar. Cu stea pe Hollywood Walk of Fame. Are iubită (pe Minnie), căţel (Pluto), un prieten care vorbeşte neinteligibil (pe Donald, un răţoi Pekin mai tânăr decât Mickey, creat de Walt Disney în 1934, ca omagiu adus unui jucător australian de cricket, Donald Bradman - "The Don"), un alt amic cam naiv, în eternă încurcătură (Goofy, văduv şi tatăl unui fiu, Max - fapt pe care, recunosc, nu-l ştiam, dar care apare în producţiile timpurii şi e documentat ca atare).

Ce anume stă în spatele succesului lui Mickey Mouse? Un nume de care e uşor să te ataşezi (iniţial, Disney îl botezase Mortimer, dar, la insistenţele soţiei lui, a cedat pentru Mickey), un aspect fragil, o biografie care poate fi a oricui - cine nu se simte, măcar din când în când, mic ca un şoricel, într-o lume mare şi nu mereu prietenoasă?

Pe post de ucenic vrăjitor, în Fantasia (1940), Mickey e depăşit de situaţie, de magie, de muzică, de responsabilităţi, de natură, de efort, de noutate, de... viaţă, în cele din urmă. Mătura nu-l ascultă, apa nu descreşte la semnul lui, muzica nu-i dezvăluie nimic din farmecele ei. Mickey e muritorul, omul obişnuit, eternul învăţăcel. Sleit de încercare.

E varianta mea favorită şi, într-un fel, cea mai accesibilă. Cu finalul cel mai bun, din punctul meu de vedere. În Fantasia, Mickey scapă de furiile dezlănţuite de vrajă în somn. Ştim, intuitiv, că, atunci când se va trezi, problemele lui vor fi dispărut. Tot ce a fost rău a fost vis, tot ce e bun continuă. Aşa cum se întâmplă, de cele mai multe ori, pentru copilul care uită, noaptea, de supărările de peste zi.


Dimineaţa îl găseşte cu o nouă baghetă magică în mână. Va funcţiona, nu va funcţiona?... Rămâne de văzut. Mickey Mouse, aşa mic cum e el, cu vocea lui subţire, a cucerit culoarea, sunetul, lumea. A adormit în buza dezastrului şi, când s-a trezit, lumea era din nou frumoasă. Cine nu şi-ar dori să fie în locul lui?

Nu ştiu dacă asta e poţiunea care-l ţine pe Mickey, cel 3 D, tânăr şi pe placul generaţiilor care nu se mai întorc la Steamboat Willie. Nici măcar pe Youtube.

Pe ultimele 2 minute de animaţie alb negru, însă, îmi dau seama că eu, care nu mai sunt de foarte mult timp copil şi nu mă mai bucur de niciunul din privilegiile vârstei de răsfăţ, asta caut în fluieratul lui, uşor pufăit, în siguranţa încă necolorată a şoricelului de la cârmă.

Culoarea din lumea de mâine.

Speranţa.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer