Cartierul Vatra Luminoasă: reforma locuinţelor sociale şi arhitectura modernă

Reforma în domeniul locuinţelor sociale este din nou impulsionată de autorităţi prin adoptarea unei legi în mai 1930 privind înfiinţarea unei structuri în cadrul Ministerului Muncii, Casa Autonomă a Construcţiilor, ce avea ca scop "înlesnirea populaţiei cu mijloace mărginite, în special asiguraţilor Casei Centrale [...] şi în al doilea rînd funcţionarilor publici [...] dobândirea unui cămin propriu." Fondurile pentru construirea primelor locuinţe erau garantate printr-un împrumut contractat de la "Imprese Italiana all Estero", acord semnat în 1930. Contractul presupune oportunitatea de a asigura fondurile pentru 300 astfel de construcţii destinate funcţionarilor publici din toate categoriile angajate în instituţii de stat şi celor pensionaţi din aceleaşi posturi. Împrumutul contractat se ridica la 5 milioane de dolari.
 
Din acest fond se construieşte iniţial un grup de aproximativ 70 locuinţe individuale în cartierul Cotroceni (1930-1932). În acest context, se proiectează de asemenea locuinţe pentru alte instituţii precum Banca Naţională, CEC, Creditul Industrial, Creditul Funciar Urban şi Rural. Începând cu anul 1933 (moment în care Casa Autonomă a Construcţiilor este alipită la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale), eforturile de construcţie se concentrează pe ridicarea unui cartier la estul oraşului, Vatra Luminoasă. În anul 1934, dintr-un fond de 10 milioane de lei, pus la dispoziţie de Casa Asigurărilor Sociale, se realizează un prim lot de 11 clădiri, cu un total de 22 de apartamente în parcelarea aflată practic în locul plantaţiei de duzi a Fundaţiei Vatra Luminoasă, înfiinţată de regina Elisabeta, pentru ajutorarea nevăzătorilor, în 1906. Se proiectează două tipuri de case: tipul A - locuinţe populare pentru lucrători, cu suprafaţa de 36 metri pătraţi de apartament şi tipul B - mai spaţios, locuinţă economică, având o suprafaţă de 56 metri pătraţi. Primele au cel mult trei încăperi de locuit, bucătărie, cămară de alimente, pivniţă, pod, magazie şi instalaţiile sanitare şi de luminat, iar cel de-al doilea tip cuprinde maximum cinci încăperi de locuit şi anexe.


Tipul de case ieftine păstrează acelaşi tipic al construcţiilor anterioare: nivelul parterului este de 0,60 metri de la nivelul trotuarului, înălţimea parterului este de 3,10 metri, înălţimea etajului de maximum 2,90 metri şi a pivniţei de 2,40 metri. Intrările principale sunt decorate şi izolate cu ciment mozaicat, toaletele din toate tipurile de locuinţe sunt izolate cu dale de ciment mici colorate, lavoarele dispun de faianţă din import, bucătăriile sunt pavate cu scânduri de brad sau cu ciment mozaicat, au sobe de teracotă în interior, instalaţii sanitare integrale şi de asemenea racord la reţeaua de electricitate şi canalizare deja existente. Un material extins privind noile construcţii bucureştene, apărut în revista Societatea de Mâine în toamna anului 1930, subliniază de asemenea calitatea superioară a finisajelor şi a adiţiilor în materie de design interior. În plus faţă de acestea, tipul de case economice promite mai multe inovaţii şi calitate în privinţa interiorului: planşeu de beton armat în exterior, învelitori de ţiglă, ziduri exterioare sensibil mai groase la camerele de zi, profile mai bogate şi oarecare ornamentaţii, balcoane, cuie cu streşini în interior, tencuieli drişcuite cu praf de piatră, scară de beton armat, mozaicuri de interior, scară de lemn la pod.
 
Conform documentelor de arhivă, tipurile de locuinţe populare prezintă fiecare o structură diferită: tipul 20 - parter / două camere cu dependinţe: la subsol - pivniţă, la parter - antreu, sufragerie, dormitor, baie, bucătărie; tip 30 - parter, subsol - pivniţă, parter antreu, hall-sufragerie, dormitor, bucătărie, baie, cămară; tip 31 - parter şi etaj: pivniţă, verandă, antreu, hall-sufragerie, bucătărie, cămară. La etaj, acest tip dispune de dormitor, cameră, baie. Tipul 40 dispune de o structură formată din parter şi etaj; la subsol: pivniţă, la parter: verandă, sufragerie, birou, bucătărie, baie, iar la etaj două dormitoare, baie şi terasă.
 
Construcţiile acestor noi locuinţe sociale erau destinate, în primul rând, funcţionarilor publici angajaţi la zi, civili, militari sau preoţi, de stat, judeţ, municipiu şi comună, precum şi pentru cei care îşi desfăşurau activitatea în instituţiile ale căror bugete sunt supuse aprobării parlamentului. Printre categoriile sociale care sunt incluse pe lista posibililor beneficiari se numără pensionarii, invalizii, văduvele de război şi cei demobilizaţi din armată. Împrumuturile acordate sunt prevăzute pentru 20 sau 30 de ani în scop de a construi sau de a cumpăra terenuri, case sau locuinţe, iar suma împrumutată nu poate depăşi 300.000 lei. Astfel, au fost construite în campania 1933/1934, 66 locuinţe, în 1934/1935, 8 locuinţe, 1935/1936, 18 locuinţe, în 1936/1937, 36 locuinţe, în anul 1937/1938, 66 locuinţe.
 
Deşi cartierul Vatra Luminoasă a reprezentat o noutate a proiectului de locuinţe sociale la nivelul Capitalei, principala critică adusă iniţiativei se leagă de restricţionarea reală a accesului la creditul pentru construcţie, ca dovadă şi statutul profesional şi social al noilor proprietari. Muncitorii şi meseriaşii din stabilimentele statului, judeţului şi comunelor, precum şi funcţionarii particulari, muncitorii şi meseriaşii neprevăzuţi mai sus sunt ultima prioritate a proiectului. Sunt preferaţi cei care au fie vechime în muncă, fie cei care au deja posesiuni materiale consistente, dovadă fiind şi avansul de 65% pe care beneficiarii trebuiau să îl înainteze. Ca atare, pe 30 martie 1939, vechea lege a locuinţelor ieftine este înlocuită cu un nou document, prin adoptarea căruia este permis accesul mai larg la creditele pentru locuinţe. Această nouă lege analizează activitatea Companiei între 1930-1939, concluzionând că "instituţia nu a corespuns scopului pentru care fusese creată, fie din cauza mijloacelor financiare restrânse pe care le avea la îndemână, fie din cauza tendinţei [...] transformării acestei instituţii din Casa Construcţiilor în instituţie cu caracter bancar".

În acelaşi timp, originalitatea proiectului din cartierul Vatra Luminoasă este datorată stilului internaţional folosit de arhitecţii I. Hanciu şi N. Aprihăneanu. Mariana Celac descrie acest cartier construit: "pe loturi de 100-250 m. p. cu străzi bine dimensionate, un mic parc comuniat, rezervă pentru echipamente comerciale, şcoală şi bibliotecă publică... grupările de locuinţe bine proiectate de arhitecţi şi diseminate în oraş au introdus în conştiinţa publică modele rezidenţiale şi standarde de igienă şi calitate cu autoritate şi azi."[i]