Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Memorex


Manu Anghelescu

17.06.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Arzând discul memoriei

Mai am lucrări (vorba vine) de care trag luni de zile, din diferite motive. În cazul de faţă era vorba despre o pânză comandată (informal) de maică-mea. Aşa că, în urma tentativei ratate în ochii materni de a face faţă cererii prin patru pânze psihedelice care şi-au găsit până la urmă locul într-un cabinet ginecologic, m-am hotărât să îmi mai acord o şansă. În consecinţă am mai aruncat banii pe o pânză mare pe care am colorat-o din nou cu spray acrilic şi cu gândul de a mai domoli puţin din zvâcnirile fosforescente ale aceloraşi trăiri de Goa trance, m-am pus pe trasat linii din care aveam să văd mai târziu ce avea să iasă. Doar că pânza asta nu mă prea inspira, aşa că a ajuns să zacă mai prin toate colţurile casei, neterminată, la fel ca simfonia lui Schubert.

Photoshop non-stop

Şi cum între timp mi-am făcut de lucru cu orice altceva decât cu pânza respectivă, mă resemnasem deja cu ideea ratării în ochiul critic al mamei care nici nu mă mai întreba nimic de pânză. Aşa că am uitat complet de ea şi de mine în legătură cu sensul pragmatic al pânzei respective (aşa-i când trăieşti un etern concediu de maternitate, nu că aş fi fost vreodată angajatul ideal). Asta până când lui Răzvan i-a venit ideea de a arde la propriu un CD, în cuptorul cu microunde. Trecând peste faptul că pe CD se afla o ecografie a viitoarei membre a familiei şi relaxându-mă la ideea de stocare pe Hard Disk, am sărit să lipesc CD-ul ars pe pânza incomplet colorată. CD-ul se numea Memorex. Atunci am înţeles exact ce trebuia să fac cu pânza respectivă pentru a-i da un sens deasupra de dimensiunea estetică. Aveam să readuc memoria printată şi vizuală în prim plan. Am lăsat deci ca centrul lucrării să fie dominat de CD-ul Memorex, în jurul căruia poze alb-negru şi sepia, cu mine şi cu soră-mea mici şi aproape rupte în bucăţele de urmaşi, aveam să dăinuim pe pânza care avea să atârne deasupra următoarelor generaţii. Ca un Photoshop deschis pentru eternitate.

Colaj mental pe un perete virtual

Atunci mi-am dat seama de ingeniozitatea bunicului meu care face colaje cu poze vechi sau noi, punându-le în ramă, ca pe nişte lucrări valoroase de artă. Pentru că ce legătură are cu mine un Toniţa de zece mii de Euro atârnat de un cui din sufragerie, când eu nu rezonez cu adevărat decât la elemente din istoria personală? Şi iată cum epoca Memorex începe aici. Pentru că estetica este memorie. Şi nu numai virtuală (la câte poze mă mai uit deşi am tone în comp, deşi am picat în păcatele Apple şi Facebook, sic!, în schimb zilnic dau cu nasul de chestii impersonale care par drăguţe?). Asta ca să înţeleg că oricând am o mare dilemă legată de prezent să mă întorc la momentele prunciei din trecut. Pentru că acolo dăinuieşte încă adevărul.

Control+Alt+Delete

Viaţa văzută atunci avea aerul clarităţii absolute şi tot timpul scurs după nu avea să ducă decât la acumularea de experienţe care are fi bine să nu absoarbă cu desăvârşire luciditatea copilăriei. Aşa că mă întorc la memoria personală. Back to Memorex, fără touch screen. Navigare plăcută, din viitor în trecut!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer