Stând de vorbă cu muzicologul Luminiţa Vartolomei, secretar al Biroului Secţiei de Muzicologie al Uniunii Compozitorilor, am încercat să aflăm după ce criterii se selectează aceste titluri şi, anterior selecţiei, cum ajung ele în discuţia biroului. "Cum în ziua de azi singura cenzură care funcţionează legal în România este aceea economică, oricine (fie el sau nu membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor) poate să beneficieze de serviciile Editurii Muzicale pentru a-şi tipări cărţi ori partituri; dar, evident, numai contra cost, căci preţurile tuturor tipurilor de editări au crescut într-o măsură invers proporţională cu puterea de cumpărare a virtualilor consumatori de muzică şi muzicologie, care nu sunt nici ei prea numeroşi... În situaţia în care autorul poate suporta (din venituri proprii sau din sponsorizări independente) povara financiară a tipăririi operei sale, el va trata direct cu Editura, care are deplina libertate de a se angaja ori nu în respectivul proiect. Dacă însă - aşa cum se întâmplă în 99,9% dintre cazuri - autorul nu dispune de fondurile necesare şi Editura este nevoită să solicite sprijinul financiar al celor două ministere care pot fi implicate, ea trebuie să aibă în acest scop acordul Biroului Secţiei de Muzicologie.
În acest caz, procedura este foarte simplă: autorul înaintează lucrarea Biroului; acesta deleagă un specialist în domeniu (istorie, analiză, estetică, bizantinologie, etnomuzicologie etc.) să o examineze şi să întocmească un referat, propunând şi o rezoluţie (în cazul în care rezoluţia este negativă, se solicită şi opinia unui al doilea referent); referatul (referatele) sunt dezbătute în plenul Biroului, iar rezoluţia (rezoluţiile) sunt supuse votului (secret, în cazul în care opiniile sunt divergente)."
Cu ajutorul Ministerului culturii şi cultelor au apărut în acest sezon la Editura Muzicală De la mimesis la arhetip de Despina Petecel, Din viaţa mea de artist de Nicolae Secăreanu, Introducere în epistemologia muzicii (Organizările fenomenului muzical) de Liviu Dănceanu, Clepsidra spartă. Conexiuni de Valentin Petculescu, apoi Titus Moisescu - Cântarea monodică bizantină pe teritoriul României, Ruxandra Arzoiu - În universul simfoniilor lui Gustav Mahler, Grigore Constantinescu - Lecturi cu muzică, Fred Popovici - A Privilege to Soar (monografie Maya Badian), George Breazul - Pagini din istoria muzicii româneşti - volumul 6, Luminiţa Vartolomei - Teatrul din umbra muzicii. Alte volume au beneficiat de sprijinul financiar al Ministerului educaţiei şi cercetării : Viorel Cosma - Muzicieni din România. Lexicon (vol. VI) Max-Muz, Marin Marian Bălaşa - Studii şi materiale de antropologie muzicală, Haiganuş Preda - Teoria melodiei şi a formelor şi Constantin Catrina - Ipostaze bizantine. Aşadar, titluri din cele mai diverse zone ale muzicologiei, de interes fie pentru specialişti, fie pentru melomani, fie pentru ambele categorii.
Un alt capitol la care ne referim este cel al partiturilor, dintre care amintim apariţia următoarelor titluri, majoritatea de muzică contemporană : Corneliu Cezar - Alpha Lirae, Dinu Lipatti - Cadenţe la concertele pentru pian şi orchestră, Nicolae Brânduş - Ostinato, Wilhelm Georg Berger - Cvartetul nr. 9, Vasile Herman - Monocantata, Radu Paladi - Dar de nuntă şi Irina Odăgescu - Timpul pământului.
Deşi, personal, consider că implicarea Uniunii în acest domeniu este esenţială pentru ca el să se menţină pe linia de plutire, privirea "din interior" este mai pesimistă.
Tot Luminiţa Vartolomei ne împărtăşea opinia ei despre acest fenomen.
- Marea problemă a tipăriturilor muzicale rămâne, de mai bine de un deceniu încoace, aceea că, după ce că apar în tiraje minuscule (de maximum 500 de exemplare!), nici nu pot fi difuzate cum se cuvine, nici o librărie (cu excepţia aceleia de la magazinul "Muzica", desigur) nefiind dispusă să păstreze în rafturi nici un fel de cărţi care nu se vând rapid. Or, cărţile de şi despre muzică, adresându-se unui public cititor foarte restrâns numeric, dar care se înnoieşte necontenit, sunt dintre acelea care ar trebui să poată fi cumpărate şi peste un an, ba chiar şi peste zece! Că nu se întâmplă aşa, nu e în nici un caz vina autorilor. Pe de altă parte, neputându-şi vinde rapid cărţile, Editura Muzicală se află în situaţia întreprinderilor care produc "pentru stoc": nu-şi poate recupera sumele investite şi deci nu-şi poate lărgi şi diversifica producţia. Ba chiar, fără ajutorul subvenţiei ministeriale, ar trebui - Doamne fereşte! - să-şi înceteze activitatea...
Soluţia ieşirii din acest cerc vicios? O reacţie în lanţ - din păcate, cel puţin deocamdată - de domeniul utopiei: o creştere substanţială a nivelului de trai, o stimulare corespunzătoare a interesului pentru muzică, o sporire a gustului pentru lectura despre muzică, o mărire a vânzărilor de carte muzicală, o amplificare a tirajelor şi a numărului de titluri... Şi, nu în ultimul rând, o mai mare grijă pentru calitatea editorială (implicând munca de redactare şi corectură) şi tipografică (de la hârtia şi cerneala folosite şi până la modul de tăiere şi legare a paginilor).
- Din lista propusă anual de către Birou, toate titlurile ajung sa fie subvenţionate, sau numai o parte?
- Evident, numai o parte! Cum întotdeauna cererea (editurilor) depăşeşte oferta (ministerelor), ajung să primească subvenţie între jumătate şi (în cazurile fericite!) două treimi dintre titlurile propuse anual; şi nici pentru toate acestea sumele acordate nu ajung întotdeauna, astfel încât, după ce au acceptat să le scadă fie tirajul, fie numărul de pagini, fie ambele, de multe ori autorii sunt nevoiţi să mai aducă totuşi ceva bani de-acasă! Nu ştiu cum procedează celelalte Edituri, dar noi reportăm mereu cărţile pentru care nu s-a obţinut subvenţie, astfel ca, măcar după doi sau trei ani, autorii respectivi să-şi poată vedea lucrările tipărite, în fine... Există însă şi cazuri în care, cu nici un chip, pentru unele volume (mai ample, mai complexe, mai pretenţioase ca ilustraţie ş.a.m.d.) nu se poate obţine suma necesară tipăririi. Aşa s-a întâmplat, de pildă, cu Hronicul Operei Române din Bucureşti de Octavian Lazăr Cosma, al cărui prim volum a putut fi editat doar cu sprijinul direct al Guvernului, pentru a fi lansat în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" de astă toamnă. Cuantumul redus al subvenţiei obţinute anual de către Editura Muzicală este, de altfel, motivul din care Consiliul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor a introdus, în regulamentul de funcţionare a celor patru Secţii, prevederea ca Birourile să-şi asume responsabilitatea de a selecta cărţile şi partiturile pentru care să se solicite subvenţie de la cele două Ministere de profil. Întrucât, înainte de a fi recomandate spre a fi incluse în planul Editurii Muzicale, toate creaţiile sunt astfel, obligatoriu, examinate în Birourile de specialitate, există cel puţin certitudinea că modestele fonduri obţinute prin subvenţie nu vor fi risipite pe tipărirea unor lucrări de slabă calitate.
- Care este, după părerea dvs., dinamica editării de carte muzicală în ultimii ani?
- În momentul de faţă, cum forma finală a contractelor între Editură şi Ministere (după ajustările de tiraje şi număr de pagini despre care am vorbit şi după eventualele suplimentări obţinute în urma redistribuirii sumelor rămase prin renunţarea la unele titluri, imposibil de tipărit în condiţiile date) se realizează abia prin luna septembrie, producţia de carte şi partitură a întregului an trebuie înghesuită în ultimul trimestru. Efectele acestui fenomen asupra calităţii procesului tipografic sunt, desigur, catastrofale, căci, după ce că, oricum, sunt alese tipografiile cele mai ieftine (şi deci nu cele mai bune!), li se mai şi pretinde acestora să lucreze într-o viteză exagerată, pentru a putea face faţă tuturor comenzilor!
- Are Biroul de muzicologie al UCMR colaborări şi cu alte edituri? A fost vreodată consultat de vreo editură particulară?
- Până acum, nimeni nu ne-a cerut să recomandăm vreun titlu spre publicare; cele câteva cărţi care apar incidental în alte edituri sunt rezultatul demersurilor individuale ale autorilor lor. Iar editurile în cauză - fie că au încredere absolută în respectivii autori, fie că sunt remunerate de către aceştia pentru serviciile oferite - nu ne cer niciodată opinia asupra calităţii manuscriselor. Fireşte însă că nu vom refuza să răspundem unor asemenea solicitări, în cazul (puţin probabil!) în care ele s-ar manifesta...