Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dragă Richard Parker


Ioana Bâldea Constantinescu

25.06.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dragă Richard Parker,

Da, tu, Richard Parker, cel mai periculos animal din Grădina Zoologică Pondicherry (după oameni, bineînţeles), tu, care ştii, probabil, că dungile zebrelor nu se şterg nici măcar atunci când plouă, tu, care părăseşti Madras pe 21 iunie 1977, la bordul navei japoneze Tsimtsum, aflate în drum spre Canada, tu, care te scufunzi în furtună, care supravieţuieşti Pacificului, rechinilor, căldurii, nimicului şi ieşi biruitor dintr-o pagină de Yann Martel! Cu tine vorbesc.

Voiam să-ţi spun că arăţi foarte bine în filmul lui Ang Lee. Eşti cât se poate de fioros. Deloc simpatic, aşa ca Orange Juice, urangutanul, dar impozant, sigur pe tine, cu labele "cât volumele din Enciclopedia Britannica". Aşa cum scrie şi în carte.

Acolo viaţa ta începe, de fapt şi de drept, la pagina 148, când te aduce în scenă vânătorul care vă capturează, pe tine şi pe mama ta. Tu, temător ca un pui de pisică, ai privit deja cu ochi de felină sălbatică din poveste, ai sfâşiat capre, ţi-ai arătat colţii, ai tulburat vise. Şi ai supravieţuit. Pentru că asta faci tu, nu-i aşa? Supravieţuieşti. Pun pariu că vânătorul ăla, Richard Parker, cel după care ai fost botezat, nici nu-şi imagina câte vieţi de pisică aduci cu tine, însetat, înfricoşat şi scâncind după mama ta, când te ridică din tufişul unde ea, tigroaica, te-a ascuns de ochii oricărui curios, te-a ascuns temătoare şi geloasă, ca să te poată apăra, hrăni şi mângâia, acum, când ea e toată lumea ta şi nici măcar ea, mama ta cu gheare şi colţi, nu intuieşte că tu, Richard Parker, eşti pe cale să devii "cel mai mare pasager clandestin" al tuturor timpurilor.

Dar nu despre asta e vorba, aici. E vorba despre 200 de kilograme de teroare bengaleză suplă şi inteligentă. Despre un tigru făcut din amintiri, viziuni şi resturi de carne. Despre cum spune Pi Patel, băiatul care rămâne singur în mijlocul oceanului cu tine, Richard Parker, companion unic şi stăpân al groazei absolute, "Nu voi muri. Refuz să mor. Voi scăpa de acest coşmar."

Richard Parker, da, tu, fiara portocaliu-maronie care sperie până şi Hollywood-ul, care aproape că ieşi din carte cu totul, cu fălci, labe, urlete şi dungi negre verticale (nici ale tale nu se şterg, nici măcar atunci când plouă), care întorci de pe ecran şi din pagină o faţă ca aripile unei fluture, care nu eziţi niciodată, care bei apă sărată, la nevoie, care pufăi, mârâi, mormăi şi gemi, care îţi ţii adversarul în viaţă, care ai o limbă "de mărimea şi culoarea unui termos de cauciuc", care ar trebui să exişti în grădina zoologică particulară a fiecăruia, indiferent că are nevoie de tine 118 zile pe an, sau 227, sau numai una, dragă Richard Parker, care te laşi îmblânzit de propria pradă şi o ascunzi de moarte, aşa cum a făcut mama ta cu tine, atunci, demult, pe când mieunai ca un pui de pisică speriat, tu, care ajungi să semeni cu marea însăşi, care trosneşti oase şi smulgi pielea de pe corpuri, care supravieţuieşti în continuare, până şi paradisului clorofilei, care eşti mândria rasei tale, rasa tigrilor bengalezi şi care dispari în junglă, atunci când nu mai e nevoie de tine, dragă Richard Parker, care faci lumea suportabilă, atunci când limitele imaginabilului sunt depăşite cu mult, tu, care, oricât ai fi de ameninţător, vei face mereu parte din povestea care ţine moartea la distanţă,...

... unde eşti?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Life of Pi


0 comentarii

Spacer Spacer