Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

I, Butterfly - condiţional-optativ


Ilinca Anamaria Prisăcariu

04.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pentru Alexandra D.

Dacă am fi cu toţii fluturi am putea zbura oriunde în lume! Am trăi numai o zi ori, cu puţin noroc, o lună, iar în acest fel ne-am putea da seama cu adevărat cât de importantă este viaţa noastră. Au apărut în oraş nişte fluturi negri, care zboară extrem de jos, aproape de pământ. Dacă ar fi numai unii dintre noi fluturi, nu ar fi prea bine, pentru că am risca să fim călcaţi în picioare în orice moment, ceea ce ne-ar scurta speranţa de viaţă într-un mod tragic. Dacă alţii dintre noi ar fi fluturi, iar noi am rămâne oameni, ar trebui să avem puţină compasiune şi să acordăm atenţie fiecărui pas, pentru a nu ne strivi semenii. Cine ştie? Dacă ne-am strivi sufletul pereche şi nici nu ne-am da seama?

Dacă am fi cu toţii fluturi am trăi atât de bine printre flori! Şi, bineînţeles, ne-am hrăni cu nectar. Vântul ar fi cel mai frumos lucru, pentru că ne-ar ajuta la polenizare ori, şi mai bine, ar purta pe aripile lor alţi fluturi, alături de care ne-am putea întemeia o familie. Ne-am întâlni şi ne-am mirosi cu antenele noastre, ne-am da seama dacă ne-am potrivi cu ce ne-ar aduce vântul. Ne-am îndrăgosti şi am avea oameni în stomac...

Lumea ni s-ar părea foarte mare şi totuşi, noi fiind atât de mici, am putea s-o avem la picioruşele noastre. Dacă am fi cu toţii fluturi şi am ieşi din cocon în acelaşi timp, am pune lumea în mişcare atât de rapid... Dar nu ar mai fi cine să ne bage în seamă. Nu ar mai fi copilaşi care să ne deseneze, fete care să-şi dorească tatuaje cu noi sau oameni de ştiinţă care să ne observe şi să scrie despre noi în manualele de biologie. Aşa cum nu ar avea cine să ne studieze, iar apoi să primească o notă în catalog. În schimb, nu ar mai fi loc de calculatoare ori de maşini, nu ar fi blocaje în trafic, gălăgie şi nervi vărsaţi aiurea, în nici un caz absenţe la orele de biologie, pentru că nici ele nu ar exista. Nu ar exista şcoli. Am avea cu toţii şcoala vieţii. Am şti totul de la început şi ar fi exact ceea ce am avea nevoie.

Nu am fi nevoiţi să ne trezim în fiecare dimineaţă pentru a merge la serviciu, pentru că nu am avea la dispoziţie decât o singură dimineaţă. Am avea un singur scop, de a trăi pur şi simplu. Bineînţeles, ar exista şi fluturi care să se aventureze. Poate că unul şi-ar dori să ajungă pe lună, să îşi cumpere un animal de companie sau să se metamorfozeze în altceva... Poate în om. Sau unul să fie geniu şi să inventeze ceva fenomenal. În primele ore de viaţă să înveţe tot ce se poate, iar până seara să încerce să pună totul în aplicare. Dar nu ar avea timp.

Oare am fi conştienţi de asta? Ne-am da seama că viaţa noastră ar însemna doar o singură zi? Dacă am fi noi cu toţii fluturi, am avea conştiinţă? Dacă ne-am omorî între noi ori ne-am sinucide cu nectarul florilor otrăvitoare? Am face diferenţa dintre bine şi rău? Dacă nu am face nimic cu viaţa noastră? Nu ar fi nimic interesant de descoperit, pentru că am fi doar noi. Am fi noi între noi, iar în esenţa noastră am fi cele mai interesante fiinţe. Ne-am atinge antenuţele şi am căuta în alţii ceea ce nu am avea în noi. Ne-am completa fără rezerve.

Dacă am fi fluturi, am lua în serios conceptul de secolul vitezei; ziua vitezei, ora vitezei, viteza vitezei! Pentru că viaţa noastră ar reprezenta o continuă mişcare rapidă. Am avea atât de puţin timp de ieşit în lume, de întâlnit alţi fluturi, de îndrăgostit, de băut nectar şi de zburat printre flori... De aceea, în dimineaţa pe care am avea-o, ne-am trezi voioşi şi pregătiţi pentru viaţă. În acelaşi timp, toţi fluturii din lume şi-ar pune ibricul pe foc şi şi-ar prepara cafeaua.

Fiind oameni, ne permitem ne băgăm peste tot şi să tragem concluzii: Din această cauză se formează ceaţă dimineaţa - fac fluturii cafea.

Dacă am fi fluturi, ne-am vedea pur şi simplu de viaţa noastră. Apoi, ne-am pune brusc în mişcare, mutându-ne atenţia de la un moment la altul, de la băut, la iubit, apoi la plimbat şi înmulţit, încât am forma un mecanism colorat; un fel de puzzle mişcător, asemenea unei mişcări browniene. De sus s-ar vedea uimitor. Poate că asta ar fi şi ideea lui Dumnezeu. În principiu, de asta a creat fluturii, pentru că îşi dorea să vadă o imagine frumoasă în fiecare zi, pentru că fiecare generaţie are mecanismul şi culorile ei de funcţionare, ritmul ei de îndrăgosteală şi un anumit număr de oameni simţiţi în stomac. Cu cât mai mulţi oameni ar fi, cu atât mai spectaculoasă ar fi imaginea. I-am oferi lui Dumnezeu, de când a creat lumea, spectacole peste spectacole fiind doar... noi. Dar, cum spuneam, suntem oameni, aşa că nu oferim cine ştie ce imagini. Susţinem că nu mai avem timp de fluturi în stomac. Auzi, noi nu avem timp...

Dacă am fi fluturi am avea sânge? Am avea o inimă care să pompeze? Un creier care să gândească? Dar ce mai contează? Am fi atât de privilegiaţi de lipsa timpului, încât nu am avea când să ni se facă dor. Dacă am fi cu toţii fluturi şi am fi depresivi, nu s-ar întâmpla nimic niciodată, iar dacă am fi prea fericiţi, ne-am pierde capul.

Dar dacă suntem oameni şi avem sânge, o inimă care să pompeze, un creier care să gândească...? Ce mai contează? Avem imaginaţie! Mi-ar plăcea să fiu un fluture...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer