Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un bilanţ


Augustin Ioan

16.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La noi, după ce la începutul deceniului 2000-2010 părea să existe o oarecare efervescenţă a studiilor dedicate spaţiului sacru, a doua lui parte a marcat intrarea într-o epocă de "cinism". Nu s-a mai discutat despre spaţiul sacru, ci "doar" s-a construit: masiv, mult şi desfigurant. În ciuda diferitelor comisii de avizare - ineficiente cu toatele - s-au strecurat şi s-au înălţat, pe combinaţii financiare incredibile, după planuri aiuritoare, biserici de toată mâna.

În fine, această a doua jumătate a deceniului trecut a cuprins dezbaterile cu privire la amplasarea şi ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului / Patriarhale (cu concursurile succesive, pe cel din 2002 eu chiar câştigându-l, după cum, poate, îşi mai amintesc prietenii şi neprietenii) iar, în 2000, unele luări de cuvânt publice în vederea reconstruirii Mânăstirii Văcăreşti publicate prin generozitatea revistei 22. Cum cele două evenimente au părut dintru bun început concurente, iată că nici una şi nici cealaltă dintre edificiile sacre menţionate mai sus nu au trecut de stadiul atât de românesc al aflării în treabă.

Prin urmare, din vreme în vreme cel puţin, bine este să ne reamintim parcursul de până acum spre a ne redefini destinaţia. Au apărut generaţii noi de studenţi, care nu au fost expuşi temelor acestora. Mulţi mă întreabă despre Fiinţa şi Spaţiul ca despre manuscrisele de la Marea Moartă, atât de veche le pare o carte apărută (şi dispărută) în 1993. Îi înţeleg: câtă vreme efortul editorial de a publica volume pe această suprafaţă de contact dintre arhitectură, filosofie şi teologie nu este susţinut decât de colecţia Spaţii Imaginate a Editurii Paideia, nu există şanse pentru o adevărată bibliografie contemporană despre spaţiul sacru în cultura română. Acestor studenţi ai mileniului celui nou le dedic eforturile pe care rectorul nostru, d-l prof.dr.Emil Barbu Popescu, d-l. prof.dr. Alexandru Sandu, directorul programelor de studii post-universitare, colegul dr.Florin Biciuşcă şi cu mine le facem în vederea stabilizării în timp a unui program de studii post-universitare în domeniu, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti. Programul a produs deja o serie de absolvenţi, de texte de absolvire şi, pe cale de consecinţă, un volum care grupează aceste texte rezumate, ca pe nişte puncte de vedere, dacă nu noi - cu siguranţă mai puţin dezmirate decât cele aflate în circulaţie.

Eu însumi m-am schimbat în aceşti ani. Am cunoscut între timp canalii care proiectează şi farisei care sfinţesc lăcaşuri dedicate lui Dumnezeu, sau care împiedică apariţia altora. Câţi dintre cei ce n-ar trebui să o facă iau totuşi numele Domnului în deşert şi în deşert îl abandonează - am cunoscut cu hoarda. Cele petrecute în timpul şi, mai cu seamă, după concursul pentru Catedrala Patriarhală din 2002 ar trebui să mă îndemne mai degrabă la circumspecţie: dacă şi cât va fi existat vreodată, dialogul cu lumea clerului ortodox este aproape imposibil la nivel instituţionalizat şi, va trebui să credeţi gura păcătosului, nu din vina noastră. Desigur, există câţiva preoţi, monahi şi ierarhi mai tineri, deschişi spre dialog, civilizaţi şi culţi: cu ei trebuie continuată lunga corvoadă a întâlnirii la jumătatea drumului. Cu restul - trebuie încetată: e pierdere de vreme şi vânare de vânt.

Astăzi aş fi circumspect să mai fac unele dintre afirmaţiile din 1993, când am început să discut propriu-zis şi aplicat pe tema spaţiului sacru; le-am antologat totuşi într-un volum pe toatele, tocmai pentru a marca spaţiul de diferenţă şi de devenire proprie care este, iată, posibil în discursul despre spaţiul sacru. Reţinerile la care mai marea experienţă mă invită astăzi ar trebui să atenţioneze pe cei care, eventual, ar fi tentaţi să pornească, cu entuziasmul cu care am făcut-o şi eu, în descoperirea a ceea ce era demult - dacă nu dintotdeauna - scos din ascuns. Există, poate, doritori de transgresare a limitelor, dar slaba cultură - de orice fel, de la cea generală la aceea de specialitate - care este caracteristica dezesperantă a tinerilor de astăzi, handicapează orice efort interdisciplinar. Bunăvoinţă există, dar mulţi dintre cei care aplică pentru un loc în masterul nostru nu ştiu să citească în nici o limbă de circulaţie internaţională (contemporană, ar trebui să adaug) şi, deci, nu sunt capabili să îşi însuşească o bibliografie cumsecade şi obligatorie. Nici cultura teologică şi nici aceea arhitecturală (dedicată temei comune) nu sunt însuşite la start şi, prin urmare, nu au cum să fie apropriate atunci când joci pe terenul «adversarului». Să mă iertaţi, dar cred acum că, foarte probabil, a înainta prea mult pe acest teritoriu este inutil, în acest moment şi în această patrie.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer