Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Paris en plein jour


Ioana Bâldea Constantinescu

16.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citesc. Afară. Cu miros puternic de lavandă în jur. Încet, încet, îmi intră şi-n creier...

Bun. Să lărgim cadrul.

Citesc Paris est tout petit, poeme de Jacques Prévert, în faţă la Shakespeare and Company, pe Rue de la Bûcherie, la numărul treizeci şi şapte. Mă simt puţin ca într-o scenă din Minuit à Paris, filmul lui Woody Allen (care se şi întâmplă pe-aici, în parte, mi se pare).

Nu e luată de la Shakespeare and Company cartea, ci de la Mona Lisait. 5 euro. Moulin Rouge pe copertă şi celebrul fragment din scrisoarea lui Picasso către Prévert, pe coperta a patra: Jacques, tu ne sais pas peindre, mais tu es peintre.

Un Paris în doi. Mic. Intim. În care se naşte, din zâmbete imaginare, Parcul Montsouris, neobservat, aproape, de vizitatori şi parizieni grăbiţi care alunecă pe Boulevard Haussmann, Rue Madame, Rue Monsieur, Rue Mademoiselle... prinşi între Parisul turistic, istoric, romantic, artistic, literar, personal, recuperat, căutat, intuit, recunoscut, revizitat, descoperit, ratat, îndrăgostit, idealizat, secret, amar, convenţional, imaginar, între Parisul mare şi Parisul mic. Parisul meu şi Parisul nostru. Parisul tău şi cel de pe cartea poştală.

E uşor de traversat Parisul lui Prévert. Rue de Lappe, Rue de Seine, Rue de Buci, Boulevard de Vaugirard, disperarea care se odihneşte pe o bancă, îndrăgostiţii care se fac nevăzuţi pe avenue des Gobelins, până când numai un copil orb îi mai poate arăta cu degetul, păsările de pe Blancs Manteaux (şi scurtcircuitul neuronal care, pam pam!, mă teleportează, deodată, în Marais... încă puţin şi se vede Place des Vosges! Parisul meu...). Coada ochiului prinde unghiul imediat. Proximitatea citadină. Ies din carte şi uite cum trec pe lângă mine tineri care se ţin de mână, după ce au bifat, în pelerinajul romantic cu clişee intelectuale şi destinaţia asta, librăria care oferă un pat şi mâncare scriitorilor sau pasionaţilor de literatură care, în schimb, nu trebuie decât să citească o carte pe zi. Jeanette Winterson e unul din cele mai cunoscute exemple de autor care a confirmat încrederea boemă a locului acestuia plin ochi de praf şi de frumos. Şi eu consum clişeul, de ce să mint. Aici şi la Galignani, la WH Smith, la Gibert Joseph, la Mona Lisait şi în alte librării, nebranduite de niciun deget de celebritate care să caute poveşti pe rafturile lor. Şi, da, miroase, puţin, a praf când intri... şi acum... câţi ani sunt? patru? parcă patru... tot aşa mirosea.


Şi iar în carte. Voci de copii pe Rue des Ursins şi trandafirii, niciodată suficienţi, de pe Rue des Rosiers, duminica pe Rue de la Paix, vise şi magazine şi pieţe şi visuri şi gene şi cărţi răsfoite ca o zbatere de gene între vise şi visuri. "Tout ça, c`est de la littérature!" zice Prévert.

O fi? Sau poate doar aşa e viaţa, când e frumoasă?
"Poftim! Să păstrezi asta." Şi genele mele bat în sus, cu tot ochiul întors spre Parisul meu, Rue de la Bûcherie. Proximitatea iluzoriu familiară.

E un fir de lavandă. Neaşteptat aici, între pagini care se sărută printre fire de praf şi de soare răsfirat în buza amiezii. Lavandă cu zâmbet. Miroase ca un câmp întreg. Îl bag în portofel. Îl iau cu mine.
Cartea alunecă în geantă, paşii spre Nôtre Dame.

Parisul se strânge, se face mic, mic, cât unsprezece rânduri de la pagina 67.

Des milliers et des milliers d'années
Ne sauraient suffire
Pour dire
La petite seconde d`éternité
Où tu m'as embrassé
Où je t'ai embrassée
Un matin dans la lumière de l'hiver
Au Parc Montsouris à Paris
À Paris
Sur la terre
La terre qui est un astre. (Jacques Prévert, Le Jardin)
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer