Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Adio, deocamdată


Laurie Frankel, traducere de Luminiţa Gavrilă

24.07.2013
Editura Trei
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Laurie Frankel
Adio, deocamdată
Traducere din engleză de Luminiţa Gavrilă
Editura Trei, 2013




*****

Intro

Adio, deocamdată a apărut în august 2012, s-a vândut în 27 de ţări şi va fi ecranizat. Autoarea locuieşte la Seattle împreună cu soţul ei, fiul lor în vârstă de trei ani, câinele lor border collie şi "multe, multe cărţi".
*
Un specialist în computere reuşeşte să creeze un soft prin care cei vii pot comunica cu cei morţi. Poate că nimic nu durează veşnic, dar uneori sfârşitul nu e decât începutul...

Sam Elling lucrează pentru o companie de întâlniri pe internet, dar nu reuşeşte să-şi găsească o parteneră. Prin urmare, creează un algoritm prin care oamenii să-şi afle sufletul pereche. Şi reuşeşte! Astfel, Sam o cunoaşte pe iubirea vieţii sale, o colegă pe nume Meredith, dar este concediat atunci când compania începe să-şi piardă toţi clienţii.

Livvie, mult iubita bunica a lui Meredith, moare pe neaşteptate. Frustrată că nu a apucat nici măcar să-şi ia rămas-bun, Meredith cade prada unei depresii. De data aceasta, Sam concepe un program care îi va permite fetei să comunice cu bunica de parcă nenorocirea nu s-ar fi întâmplat. Pornind de la toată corespondenţa acesteia din urmă - mesaje e-mail, Facebook, Skype - Sam creează o simulare pe computer a lui Livvie, care poate răspunde la e-mail sau videochat ca şi cum ar fi vie.

Nu e vorba de miracol, ci de ştiinţă! Sam şi Meredith se hotărăsc să pună bazele companiei RePose ca să-i ajute şi pe alţi oameni care au pierdut pe cineva drag. Dar lucrurile nu sunt atât de simple...

"Laurie Frankel prezintă un concept fascinant pe măsură ce analizează cu subtilitate tema dragostei şi a pierderii în acest roman emoţionant, în care tehnologia forţează limitele inteligenţei artificiale." (Booklist)

***

Aplicaţie criminală

Sam Elling completa datele necesare pentru crearea propriului profil online pe site-ul de întâlniri şi nu ştia dacă să râdă sau să plângă. Pe de o parte, tocmai scrisese despre el că "îi place să râdă" şi răspunsese la întrebarea "Cât de bărbat te consideri?" cu nota 8 pe o scară de la 1 la 10. Pe de altă parte, însă, era o chestie absolut inutilă şi ştia şi el că, oricum, nimeni n-ar fi pus mai puţin de 8 pe o scală a masculinităţii. Acum Sam încerca să găsească cinci lucruri fără de care nu putea trăi. Ştia că mulţi utilizatori făceau pe grozavii şi se dădeau interesanţi răspunzând: aer, mâncare, apă, adăpost, plus încă un lucru vag amuzant. (Se gândea că poate ar fi o chestie deşteaptă să pună pe listă şi brânza elveţiană sau poate vitamina D, cu toate că, din moment ce era în Seattle, putea să trăiască fără ea bine mersi.) Sau putea s-o dea pe partea asta high-tech - un laptop, încă un laptop, o tabletă electronică, conexiune wifi, un iPhone -, dar ar fi dat impresia că era un obsedat de calculatoare. Lasă că el chiar era, dar nu voia să arate deocamdată. Sau putea s-o dea pe partea mai sentimentală - o fotografie înrămată de la nunta părinţilor, bănuţul norocos de la bunicul, programul cu numele lui în distribuţia piesei de teatru Grease din şcoala generală, scrisoarea de admitere la MIT, caseta cu prima compilaţie de cântece făcută special pentru el de o fată -, dar se temea că asta ar contrazice răspunsul lui despre cât de bărbat se crede. Putea să meargă pe varianta cu lactatele: din nou brânza elveţiană (era clar că poftea brânză elveţiană, nu se ştie de ce), plus îngheţata de ciocolată, crema de brânză, pizza Pagliacci şi cafeaua mare, cu lapte. Însă nu era chiar aşa. Putea să trăiască fără ele, deşi n-ar fi fost prea încântat.

Problema era că toată treaba asta avea cinci însuşiri: era enervantă, impertinentă, siropoasă, jenantă şi fără niciun sens. El nu avea hobby-uri deoarece muncea tot timpul, acesta fiind şi motivul pentru care nu-şi găsea o prietenă. Dacă n-ar fi la serviciu tot timpul (sau n-ar fi inginer de software şi, deci, ar avea şansa să lucreze şi cu femei), ar avea timp şi pentru hobby-uri pe care le-ar putea enumera, dar atunci n-ar mai avea nevoie de întâlniri online ca să cunoască pe cineva. Da, era obsedat de calculatoare, dar el credea că mai era şi inteligent, amuzant şi arăta destul de bine. Doar că nu avea cinci hobby-uri sau cinci lucruri deştepte fără de care nu putea trăi sau cinci lucruri interesante pe care le ţinea pe noptieră (răspunsul adevărat ar fi fost: un pahar plin pe jumătate cu apă, un pahar plin pe sfert cu apă, un pahar gol, un şerveţel Kleenex folosit, un şerveţel Kleenex folosit) sau cinci planuri de viitor relevante (să nu mai fiu niciodată nevoit să fac chestia asta, repetată de cinci ori). Şi nu-i păsa nici de hobby-urile sau de cele cinci cerinţe despre viaţa, noptierele sau gândurile de viitor ale altora. Mai răspunsese deja la nişte variante ale acestor întrebări stupide pe un alt site, s-a întâlnit cu persoane cunoscute acolo şi a văzut unde duce toată această aiureală. La o altă aiureală. Dacă alegeai o persoană care părea foarte normală (cărţi, ceva de scris, lampă de citit, radio cu ceas, telefon mobil), te pomeneai cu o plictisitoare. Dacă alegeai una care părea mai excentrică (pălărie galbenă de ploaie, aparat foto Polaroid, sifon cu lămâie, o fotografie cu Gertrude Stein, o statuetă de plastic a preşedintelui Mao), dădeai peste o persoană ciudată şi plină de ea. Dacă o alegeai pe cea care părea că în sfârşit se potriveşte ("Laptopul şi nimic altceva pentru că, sincer, în el găsesc tot ce am nevoie"), dădeai peste o obsedată de calculatoare care semăna aşa de bine cu colegul de cameră din liceu, încât te întrebai dacă nu cumva acesta îşi făcuse operaţie de schimbare de sex şi tu nu ştiai. Aşa că aveai de ales între o plictisitoare, o ciudată şi Trevor Anderson.

Cinci lucruri fără de care Sam nu putea trăi: sarcasmul, miştocăreala, dispreţul, batjocura, cinismul.

Şi asta nu era tot, desigur. Dacă ar fi fost, n-ar mai căuta acum pe un site de întâlniri online. S-ar afla într-un apartament la subsol, pe undeva, mulţumit că e singur cu toanele lui (Xbox, Wii, PlayStation, ecran cu plasmă şi diagonala de 132 de centimetri, nachos făcute la cuptorul cu microunde). Când colo, el stătea iar să caute. Oare asta nu arăta optimism vizavi de dragoste? (Speranţă, bucurie, afecţiune, generozitate, speranţa de a găsi pe cineva cu care să te săruţi înainte de culcare.) Poate că da, dar i se părea o mare porcărie să completeze acest formular stupid.

Problema cu acest formular stupid era următoarea: nu numai că nimeni nu spunea adevărul, dar nici n-aveai cum să-l spui, chiar dacă voiai. Lucrurile ţinute pe o noptieră nu spun nimic despre sufletul omului. Speranţele de viitor nu pot fi distilate pentru a fi introduse în formulare pe care să le citească nişte necunoscuţi. Întrebările dintr-un chestionar sunt amuzante, dar nu îţi spun nimic despre viitorul unei relaţii pe termen lung. (Şi nici măcar nu sunt chiar atât de amuzante.) Nici din secţiunea cu răspunsurile directe nu poţi să afli tot ce vrei. De exemplu, Sam voia să cunoască o femeie care să ştie să gătească şi să facă acest lucru cu plăcere, dar nu pentru că ar fi fost genul de mare gospodină care vrea curăţenie în casă tot timpul (Sam nu era ordonat), sau care consideră că rolul femeii este să stea acasă şi să aibă grijă de bărbat (Sam era feminist), sau că ar fi fost vreuna care consumă numai produse organice, bio, crescute de particulari, fără îngrăşăminte, ecologice, integrale, naturale, vegetariene (vezi mai sus pasiunea lui Sam pentru produsele lactate). Ci pentru că Sam nu gătea, dar ea gătea şi amândoi trebuiau să mănânce, iar el s-ar ocupa în schimb de alte treburi gospodăreşti, cum ar fi să spele vasele, să împăturească hainele sau să cureţe baia. În formular nu era loc pentru toate astea sau măcar un loc unde să spună că este genul de bărbat care consideră că astfel de amănunte bizare sunt relevante.

Şi totuşi, un bărbat are unele nevoi. Şi nu cele la care vă gândiţi. Mă rog, şi acelea, dar nu la ele se gândea Sam acum. În primul rând, Sam se gândea că ar fi frumos să aibă pe cineva cu care să iasă la masă în oraş vineri seara, alături de care să se trezească sâmbătă dimineaţa, care să meargă cu el la muzeu, la film, la teatru, la petreceri, la restaurant, la meciuri, să plece cu el în weekenduri, la plimbare, la ski, în vizite la părinţi, la degustări de vinuri şi reuniuni la serviciu. Mai ales ultima chestie era deosebit de stresantă pentru Sam, care lucra la compania de întâlniri online al cărei formular îi dădea atâta bătaie de cap. Acolo veneau mulţi oameni importanţi şi plini de fiţe - majoritatea bărbaţi - care aduceau alţi oameni importanţi şi plini de fiţe - majoritatea femei - la dineurile lor importante şi pline de ifose, unde ţinuta de gală este obligatorie. Sam nu avea cravată de nicio culoare până să se angajeze aici, nu era nici fiţos, nici om important, şi era ferm convins că slujba de inginer de software într-un birou modular cu trei pereţi, înconjurat de alţi ingineri de sofware îmbrăcaţi în tricouri banale cu inscripţii matematice pe ele şi personaje din Star Trek şi cuburi Rubik cu şapte pătrate pe latură, ar fi trebuit să-l scutească de astfel de lucruri stresante. Dar avocaţii, vicepreşedinţii, directorii financiari, VIP-urile şi investitorii făceau excepţie şi, în plus, era vorba despre o companie de întâlniri online - să apari singur la astfel de evenimente nu dădea prea bine. La astfel de întâlniri, Sam stătea toată seara îmbrăcat în smochingul incomod, făcând tot felul de glume stângace cu compatrioţii lui stângaci, tot ingineri de software necăsătoriţi, şi sorbind din paharul de apă tonică fără vodcă, îngrijorat că nu va întâlni niciodată dragostea adevărată.

Pe vremea când era la liceu în Baltimore, când Holly Palentine a văzut sufletul lui minunat dincolo de înfăţişarea lui de tocilar şi a fost de acord mai întâi să danseze cu el la banchet, a acceptat să iasă cu el în oraş la masă şi la film, apoi să stea după-amiaza pe la el, în cămăruţa lui din subsol, după orele de şcoală, Sam a crezut că se va căsători cu iubita lui din liceu. Şi-a amintit cum au dansat strâns înlănţuiţi la balul de absolvire, imaginându-şi cum vor arăta amândoi în ziua nunţii lor. Apoi ea i-a trimis o scrisoare din tabăra cercetaşelor unde ea era consilier, în care îl întreba dacă totuşi mai puteau să rămână prieteni. Totuşi? Sam nici măcar nu şi-a dat seama că un astfel de lucru mai putea fi pus la îndoială. Când era student la MIT, avusese şi aventuri de-o noapte cu fete care flirtau cu el la petreceri, se îndrăgostise nebuneşte de fata de la barul Săgeata din Inimă (deşi Sam nici măcar nu încercase să intre în vorbă cu ea), avusese şi o relaţie serioasă de un an şi jumătate cu Della Bassette, care, după ce a terminat facultatea, a plecat pentru trei ani cu trupele voluntare în Zimbabwe, şi încă o relaţie extrem de serioasă, de un an şi jumătate, când deja se gândea să cumpere inelul de logodnă, cu Jenny O'Dowd, care chiar îl iubea şi voia să rămână cu el pentru totdeauna, doar că întâmplător ea s-a cuplat cu colegul lui de cameră în ultimul semestru de facultate. De două ori. Apoi Sam a încercat să fie singur deoarece, dacă era singur, se reduceau şi şansele să se aleagă cu sufletul îndurerat şi inima zdrobită. A încercat să nu-i pese, să nu rişte, să nu caute, să stea cu prietenii lui, să meargă singur în vacanţe, să se autodezvolte şi să renunţe la televiziunea prin cablu. Dar nici aşa n-a mers. Dacă nu se îndrăgostea, nu avea cum să fie rănit. Însă, sincer, nu vedea care era rostul.

Nu vedea rostul nu pentru că era unul dintre acei oameni care întotdeauna, dar întotdeauna trebuiau să aibă pe cineva, nu pentru că nu se considera întreg dacă nu avea o parteneră, nu pentru că altfel era mai greu să facă sex, ci pentru că, a constatat Sam, atunci când nu petrecea timpul alături de oameni pe care îi iubea, îl petrecea cu oameni pe care nu-i iubea. Colegii lui de serviciu erau minunaţi la serviciu, dar cu ei nu prea avea ce să discute când ieşeau în oraş după program. Ieşirile cu prietenii din facultate cu care pierduse legătura îi aminteau pentru care pierduse legătura cu ei. Conversaţiile de la petrecerile date de prieteni ai prietenilor însemnau să te prefaci că ţi se par interesante o mulţime de lucruri care lui nu i se păreau interesante.

Când a plecat de pe Coasta de Est şi a venit în Seattle, Sam a încercat să-şi găsească o prietenă prin intermediul site-urilor de întâlniri online şi nu-i venea să creadă că avea treizeci şi doi de ani şi jumătate şi până atunci nu se gândise s-o facă. Sam avea încredere în calculatoare şi programare, în codificarea informaţiilor, în algoritmi, cifre şi logică. Tatăl lui era tot inginer de software, dar şi profesor de informatică la Universitatea Johns Hopkins, aşa că Sam fusese educat să creadă în următorul lucru: calculatoarele erau religia lui. Toţi ceilalţi ridicau în slăvi întâlnirile online, considerându-le singura opţiune rămasă dacă nu cunoşteai pe nimeni în imensul ocean de colegi de facultate. Dar lui Sam îi plăceau întâlnirile online pentru că astfel se înlătura misterul. Poate cunoşteai pe cineva, îţi plăcea de ea, îi plăcea şi ei de tine, vă înţelegeaţi şi începeaţi să ieşiţi împreună, lucrurile mergeau foarte bine şi deveneaţi din ce în ce mai apropiaţi, vă cunoşteaţi din ce în ce mai bine, începeaţi să clădiţi o viaţă unul alături de celălalt, vă îndrăgosteaţi profund şi totuşi, ea se culca apoi cu colegul tău de cameră când tu plecai acasă în weekend. Calculatoarele n-ar permite niciodată aşa ceva.

Site-ul de întâlniri online mai avea de lucru în cazul lui Sam. Dar se plătea bine. Şi asta s-a întâmplat aproape imediat, după cum avea să constate. Într-o frumoasă dimineaţă din luna iunie, prea frumoasă ca să te mai duci la serviciu, toată echipa lui Sam a primit un mesaj discret de la şeful lor. "Aveţi grijă", scria Jamie. "Agenda de lucru a lui BB pentru AH-ul de azi: Cuantificarea sufletului omenesc". Când zicea BB, Jamie se referea la o persoană extrem de importantă, la preşedintele executiv al companiei, adică bossul bossului său. Sam îl iubea pentru asta. De curând, BB decretase ca fiecare echipă să înceapă dimineaţa cu o întâlnire de lucru în care toată lumea stătea în picioare, ideea fiind aceea că firma nu dorea să irosească timpul străluciţilor săi programatori cu o şedinţă propriu-zisă, ci să aibă o scurtă adunare pe hol. De fapt, aceasta dura cât o şedinţă în toată regula, doar că nu se stătea pe scaune şi nu se serveau pateuri. De aceea Jamie îi zicea AH: teoretic, de la Adunarea pe Hol, iar practic, de la faptul că te dureau picioarele la sfârşitul şedinţei. Încă un motiv pentru care Sam îl plăcea pe Jamie. Dar şi pentru că acesta nu ţinea morţiş la punctualitate, aşa că Sam a avut timp să dea fuga înapoi în apartament ca să-şi schimbe încălţările cu ceva mai confortabil.
- Iată despre ce este vorba, a început Jamie când Sam a ajuns la firmă. BB e de părere că avem nevoie de un obiectiv mai bun. Unele site-uri de întâlniri online promit "cele mai simpatice perechi". Altele se laudă cu "cel mai mare procent de căsătorii". BB vrea să plusăm. Prea multe perechi se dovedesc a fi nepotrivite. Prea multe căsătorii se încheie cu un divorţ. Există altceva mai bun decât o pereche şi mai bun decât o căsătorie?
- Prietenii fără obligaţii? şi-a dat cu părerea Nigel din Australia.
- Sufletele pereche, a spus Jamie. BB vrea un algoritm care să-ţi găsească sufletul pereche. De-aia apelez la voi. Dragostea e înşelătoare şi nestatornică. Sufletul nu are logică. Inima vrea ce vrea inima. Greu de spus. Greu de cuantificat şi de programat. Dar noi suntem programatori şi asta e treaba noastră. Aşa că trebuie s-o facem. Spuneţi-mi cum.
- Să le mărim şansele de cuplare, a spus Nigel. Cu cât partenerii sunt mai libertini, cu atât se cuplează mai repede. Cu cât mergi mai departe la prima întâlnire, cu atât obţii mai multe informaţii despre compatibilitatea sexuală.
- N-o să meargă, a obiectat Rajiv din New Delhi. E nasol cu întâlnirile.

În privinţa asta, toţi inginerii de software, în afară de Nigel, au fost de acord.
- Nu e de glumit, a spus Gaurav din Mumbai.
- E foarte naşpa, a spus Arnab din Assam.
- Şi se spun numai minciuni, a spus Jayaraj din Chennai.

De când lucra ca inginer de software, Sam ajunsese să ştie o mulţime de lucruri despre cinci state indiene: Delhi, Assam, Maharashtra, Tamil Nadu şi Bengalul de Vest.
- La întâlniri faci o impresie mult mai proastă decât în realitate, a continuat Jayaraj. Nu poţi să legi două fraze fără să pari idiot. Te bâlbâi, spui ce nu trebuie şi te umpli de penibil. Însă în realitate nu eşti deloc aşa.
- Sau te dai mai grozav decât eşti în realitate, a adăugat Sam, şi asta tot o minciună se cheamă că este. Te îmbraci mişto, îşi aranjezi părul şi adaugi puţin machiaj, dar tu de fapt eşti genul care stă toată ziua în trening şi cu ceva de ronţăit alături.
- Machiaj? s-a mirat Jamie, ridicând o sprânceană.
- Ceva de ronţăit? s-a mirat Jayaraj.
- Avem nevoie de intermediari, a propus Arnab, cum ar fi astrologii hinduşi care cunosc pe toată lumea din sat de generaţii întregi şi aranjează căsătorii la naştere care durează până la moarte.
- În multe culturi există peţitori. Nakodo la japonezi. Shadchen la evrei.

Gaurav se specializase în antropologie la Universitatea Santa Cruz din California.
- Au existat de când lumea. Ei îşi dau seama care este adevărul.
- Şi care ar fi acela? a întrebat Jamie.
- Cine cred oamenii că sunt şi ce cred oamenii că vor nu este tot una cu cine sunt sau ce vor ei în realitate, a spus Gaurav cu înţelepciune. Bătrânii înţelepţi şi câteodată vrăjitorii te combină în funcţie de cum eşti tu în realitate şi cu cine ţi se potriveşte.
- Nu dispun de astfel de vrăjitori, a spus Jamie.
- Nu, dar ai ceva mai bun, a zis Sam. Ai programatori. Am putea să săpăm mai mult în datele furnizate de utilizatori ca să vedem ce ne spun ele despre ei, nu ce ne spun ei.

Pe toţi începuseră să îi doară picioarele, aşa că ideea asta cu săpatul mai adânc li s-a părut că merită încercată.
- Să-i acuzăm pe clienţi că mint, a spus Jamie. Sunt sigur că lui BB o să-i placă.

Sam s-a oprit să-şi ia o cafea înainte să se ducă la biroul lui. (Pe o rază de 210 metri de la biroul lui, existau cinci locuri de unde putea să-şi ia un pahar mare de cafea cu lapte clasa întâi: standul de espresso de la etajul al doilea, standul de espresso de la etajul al paisprezecelea, bufetul cu autoservire, cafeneaua din hol de lângă intrarea din Fifth Avenue, cafeneaua din hol de lângă intrarea din Fourth Avenue. Lui Sam îi plăcea la nebunie oraşul Seattle.) Apoi s-a aşezat şi a început să se gândească unde anume spuneau oamenii adevărul despre ei, dacă nu în formularele de înscriere pe site-ul de întâlniri online. I-a trimis un mesaj lui Jamie: "Pot avea acces la datele financiare ale clienţilor?"

Jamie i-a răspuns imediat: "Să-i acuzăm pe clienţi că mint şi să le invadăm intimitatea. Şi asta o să-i placă lui BB".

Prima dovadă clară a lui Sam că utilizatorii minţeau în legătură cu persoana lor: în general, toţi săreau ca arşi când venea vorba de confidenţialitatea datelor personale pe internet, dar când le-a promis că le va găsi dragoste sau măcar sex, au semnat să sunt de acord cu accesul la datele lor financiare, extrasele cardurilor de credit, conturile de e-mail şi tot ce mai avea Sam nevoie să ştie doar rugându-i frumos. Atunci i-a văzut nu aşa cum se prezentau ei, ci aşa cum erau în realitate. A văzut că au declarat că cele cinci mâncăruri preferate erau afinele organice, piureul din iarbă de grâu verde, quinoa roşie, sendvişurile Reuben cu tempeh şi icrele de morun, dar ei cheltuiseră în medie 47,40 de dolari pe lună în anul anterior la magazinele de cartier 7-Eleven. A văzut că cele cinci obiecte de pe noptieră enumerate de ei erau toate DVD-uri cu filme străine, dar ei se duceau să vadă Shrek Forever After în 3-D de două ori pe săptămână, iar săptămâna în care avea loc festivalul filmului străin şi-o petreceau cu foşti colegi de facultate la vreo fermă turistică din Wyoming. A observat că unii ziceau că le place să scrie poezie şi proză şi chiar includeau în profilul lor un citat din Ulise, dar Sam le-a analizat e-mailurile şi şi-a dat seama că nu ştiau să se exprime şi habar n-aveau unde se pune punct şi virgulă. Toţi minţeau. De obicei, nu o făceau din reavoinţă sau cu bună-ştiinţă. Nu era vorba că se prezentau ei greşit, ci mai degrabă se înşelau.

Între cum se vedeau şi cum erau în realitate s-a dovedit a fi o foarte mare diferenţă. E adevărat, Sam era un romantic, dar în acelaşi timp era şi inginer de software şi, deoarece se pricepea mai bine la softuri, a făcut ce ştia el mai bine să facă. Timp de două săptămâni a lucrat fără întrerupere la un algoritm care calcula cine eşti în realitate. Acesta ignora formularul completat de tine, în schimb îţi citea extrasele de cont, facturile şi e-mailurile. Îţi citea istoricul discuţiilor de pe chat şi mesajele text, postările şi update-urile de status. Îţi citea blogul şi ce comentarii postai pe blogurile altora. Vedea ce cumpărai online, ce citeai online, ce doreai să eviţi online. Nu lua în calcul cine spuneai că eşti şi pe cine ziceai că vrei, în schimb ţinea cont de cine erai şi pe cine doreai de fapt. Sam a combinat vechile tradiţii ale peţitorilor şi lucrurile reale dezvăluite despre utilizatori, dar pe care aceştia refuzau să le admită, cu puterea modernelor procesoare de date şi a conceput un algoritm care a schimbat faţa lumii celor aflaţi în căutarea unei perechi potrivite. A spart codul către inima ta.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer