Interviu cu scântei: Toată muzica e bună, trebuie doar să o cauţi

Dacă ar fi să urmăm descrierea de pe pagina lor de Facebook, am descoperi că The Kryptonite Sparks e un power-trio incandescent, care învie simţuri şi organe de mult uitate şi electrizează sinapsele dintre sunet şi emoţii. Aceasta este definiţia poetică a trupei. În formă brută, însă, The Kryptonite Sparks (sau TKS) e format din trei tineri din Botoşani, cărora inima le pompează muzică în tobe şi în coardele de la chitară: Răzvan Diaconu (voce, chitară), Rareş Diaconu (chitară bass) şi Răzvan Anton (tobe). După ce a studiat la Liceul de Arte din Botoşani, toboşarul a absolvit liceul în Italia, unde şi-a continuat studiile în domeniul  artelor vizuale, cochetând cu muzica şi dezvoltându-se ca instrumentist. Chitaristul studiază la The institute of contemporary music performance din Londra (Degree în chitara electrică), iar bassistul va urma acelaşi drum din toamna anului 2013, obţinând Higher Diploma la chitara bass. Băieţii ne transmit cu căldură: "să ascultaţi muzică, dar să ascultaţi ceea ce vă place, ceea ce vă stârneşte emoţii, vă face să vibraţi, vă dă fiori şi vă ridică părul de pe corp. Dar, în acelaşi timp, să experimentaţi. Toată muzica e bună, trebuie doar să o căutaţi. Să fiţi curioşi şi... să ne ascultaţi cu acelaşi interes cu care ne citiţi. Şi dacă sunteţi instrumentişti, să ştiţi că aşa trebuie să fie, trebuie să te simţi frustrat într-un dormitor, când stai 12 ore şi vezi că ceva nu-ţi iese, iar apoi, după o săptămână să spui că da, asta e!"


Ilinca Anamaria Prisăcariu: Cine sunteţi voi, cum v-aţi apucat de cântat, ce v-a determinat să continuaţi şi care a fost traseul vostru până la The Kryptonite Sparks?
Răzvan Diaconu: Păi, eu sunt Răzvan, cânt la chitară şi la voce. Când m-am apucat de cântat... Aveam vreo 14 ani. Am început cu chitara acustică, apoi cu cea electrică. Am început să cânt o grămadă de Pink Floyd şi cam asta e. Cunoştinţă cu muzica am făcut treptat, începând de la Pink Floyd şi ajungând la trupe... de peste tot. Ce m-a determinat să continui? Îmi face plăcere. Iar traseul nostru a fost în Botoşani, alături de alte trupe. Cu Huhurez (n.r. Răzvan Anton - tobe) ne-am întâlnit la un concurs. Eu şi cu Rareş cântam cu Mădălin (n.r.Antonesei - fost solist The Kryptonite Sparks), undeva într-un bar şi l-am văzut acolo, cântând cu alţi oameni. L-am întrebat dacă nu vrea să colaborăm şi a zis că da... Asta a fost. Noi mai făcusem parte şi din alte proiecte locale, dar nu se concretizase nimic. Şi am zis: "Ok, hai să ne facem noi un proiect.", care încet-încet s-a dezvoltat.
Rareş Diaconu: Eu am făcut cunoştinţă cu muzica în acelaşi mod. Aceleaşi CD-uri le ascultam de la tatăl meu. Prima dată am învăţat să cânt la chitară acustică, când eram prin clasa I, era chitara mult mai mare decât mine. Pe atunci nu cântam foarte serios, erau... cântece de "foc", coveruri şi aşa mai departe. Nu mi-a plăcut chiar de la început, dar pe parcurs a început să îmi placă.
Răzvan Anton: Aveam 13 ani, cred, şi mi se stricase televizorul. Am pus nişte cutii de îngheţată şi cafea pe pat, am luat creioanele cu care desenam (n.r. A urmat cursurile Liceului de Arte "Ştefan Luchian" din Botoşani - secţiunea: arte plastice), am pus radioul în priză şi am început să bat. Suna foarte prost la început, dar bătând azi-mâine... După mă uitam pe MTV, Atomic, am descoperit tot felul de trupe: Iris, Bere Gratis... A început să-mi placă şi muzica şi instrumentul. Deşi eram la desen, am făcut câteva ore în paralel. Cu băieţii m-am întâlnit atunci, la concurs. Eu cântam cu o altă trupă locală şi atunci tot cu creioane băteam. Bineînţeles, erau alte creioane...
 
I.A.P.: De ce, ce este The Kryptonite Sparks şi ce ar trebui să afle despre voi cei care încă nu v-au ascultat?
T.K.S.: "De ce?" E simplu: ca să facem un proiect. "Ce este?" Asta e mai greu. "Un power-trio incandescent...". În legătură cu numele: Sparks, în funcţie de cum reacţionează lumea la concerte. Chiar s-a simţit ceva puternic, ca o luptă. Prima dată ne numeam trupa X. La primul concert, într-un an, la balul bobocilor de la un colegiu din Botoşani, ni s-a cerut să ne scriem numele pe o foaie. L-am scris şi am pus un "X" lângă, iar ei au crezut că acesta era numele trupei. Kryptonite, e slăbiciunea oamenilor puternici, e culoarea verde, e un element puternic. Pe cei care nu ne cunosc îi îndemn să ne asculte, iar apoi să spună ce părere au despre noi.
 
I.A.P.: Cum se desfăşoară activitatea în interiorul trupei, cu cine aţi colaborat până acum şi ce echipă aveţi în spate ca să vă ajute?
T.K.S.: De ajutat, ne ajutăm unii pe alţii, când ne vin idei. Ori prin jam, adică ne închidem acolo în cămăruţa noastră unde repetăm şi cântăm. Sunt piese compuse dinainte şi după aducem ideile pe tavă şi le dezvoltăm. Versurile şi elementele grafice sunt făcute de noi. Codul de bare e un element grafic foarte puternic, iar interpretarea revine fiecăruia. Din punctul de vedere al colaborărilor, am cântat cu Viky (n.r. Victoria Stanciu - a colaborat cu trupa Hi-q, ca backing vocal), cu Codrin (n.r. Pascariu, membru Drama Club Botoşani) la beatbox şi cu alţi oameni. Dar nu ţinea nimic de compoziţie, totul era improvizat. Ne întâlneam cu oamenii, ne hotăram să cântăm şi o făceam pur şi simplu. Totul era la prima vedere, la prima ureche. Multe din lucrurile pe care le facem se bazează pe improvizaţie şi pe reacţia publicului. Ne bazăm foarte mult pe prieteni. Nu putem să spunem că avem sunetişti momentan, pentru că ei sunt echipa noastră din spate.
 
I.A.P.: Cum aţi ajuns să cântaţi la Peninsula, pe scena Gambrinus?
T.K.S.: Am vorbit pur şi simplu cu organizatorul şi i-am spus că vrem să cântăm. Vorbisem cu el cu o lună înainte, le-am trimis nişte piese, apoi ne-au sunat ei şi ne-au spus să venim să cântăm la Peninsula. Nu vreau să sun clişeic, dar chiar a fost o experienţă. Ne-am întâlnit cu mai multe trupe din ţară, pentru eventuale colaborări pe viitor. Le-am spus "uite, ăştia suntem noi!", ne-au ascultat, la fel au făcut şi ei, a fost un fel de schimb. Având în vedere faptul că am cântat pe scena Gambrinus, probabil că tot cu ei vom mai colabora pe viitor.
 
I.A.P.: De curând aţi susţinut un concert caritabil pentru un orfelinat din Botoşani, de asemenea, în aprilie 2013, Rareş şi Răzvan (toboşarul) au făcut parte din AmFiBand-ul de la AmFiTeatru şi în curând vă veţi lansa oficial primul album, ceea ce denotă că TKS nu se limitează numai la o mână de oameni şi patru  pereţi de studio. Cum arată planurile pentru viitor?
T.K.S.: Ne place să colaborăm, să lucrăm cu alţi oameni. Dorim să intrăm şi înalte zone, pentru că nu vedem de ce nu am cânta şi altor tineri. În Botoşani cred că ne vom rezuma numai la colaborările bazate pe improvizaţie, pentru că atunci când vine un instrumentist nou, automat vine cu alte influenţe. Pentru viitor, nu ne-am gândit, dar... ne vedem departe. Mult mai departe decât acum. Cine aude acum de The Kryptonite Sparks cu siguranţă va auzi şi pe viitor.
 
I.A.P.: Exerciţiu de imaginaţie: Dacă nu ar fi fost TKS, ce altceva ar fi fost?
Răzvan Diaconu: Eu probabil că aş fi făcut fotografie sau film.
Răzvan Anton: Eu aş fi continuat cu artele plastice.
Rareş Diaconu: Când eram în şcoala generală îmi plăceau foarte mult materiile reale. Nu ştiu, poate aş ajuns ceva, programator... Nu am idee.
 
I.A.P.: Ce spui în momentul în care rosteşti The Kryptonite Sparks?
T.K.S.: Un melanj... Muzică, sunete, spontaneitate; culoarea verde, electric, lumină, scântei... Sala în care repetăm, care e un spaţiu închiriat pe care l-am echipat noi. Nu e cu nimic deosebită sala aceea, dar se întâmplă lucruri deosebite acolo.
 
Duminică, 4 august 2013, la ora 19.00, la Hotelul Rapsodia (sala Eminescu) din Botoşani, băieţii din The Kryptonite Sparks vor susţine un concert de lansare al primului lor EP, Scântei. De sunteţi curioşi, dar nu îi puteţi vedea pe băieţi live, ei bine, scânteile se pot şi auzi aici: http://thekryptonitesparks.bandcamp.com/. De asemenea, îi puteţi urmări pe pagina lor de Facebook: http://fb.com/kryptonitesparks.