Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Lovitura de stat. Ghid practic


Edward Luttwak, traducere de Sergiu Celac

21.08.2013
Editura Compania
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Edward Luttwak
Lovitura de stat. Ghid practic
Traducere de Sergiu Celac
Editura Compania, 2013



Citiţi cuvântul înainte şi prefaţa acestei cărţi.

*****

Situaţia imediat după lovitura de stat

Odată ce obiectivele-ţintă sunt ocupate, forţele loialiste izolate, iar restul aparatului birocratic al şi forţelor armate neutralizat, faza activă (şi mai mult mecanică) a loviturii de stat se va fi încheiat. Dar nimic nu e încă sigur: vechiul regim e privat de controlul asupra zonelor vitale ale mecanismului de stat, însă noi nu deţinem încă acest control decât în sens pur fizic şi numai în zona Capitalei. Dacă putem menţine controlul asupra obiectivelor pe care le-am preluat, atunci forţele politice a căror principală cerinţă este păstrarea legalităţii şi a ordinii publice probabil că ni se vor alătura. Scopul nostru este, prin urmare, să «îngheţăm» situaţia, pentru ca acest proces să aibă loc. Astfel, de unde până la executarea efectivă a loviturii de stat scopul nostru era să destabilizăm situaţia, după aceea, toate eforturile noastre trebuie să fie orientate spre stabilizarea sau, mai degrabă, restabilizarea ei.

Vom face aceasta la trei niveluri: (a) în rândurile propriilor noastre forţe, cu scopul de a-i împiedica pe aliaţii noştri din armată şi poliţie să ne uzurpe rolul conducător; (b) în interiorul aparatului birocratic de stat, căci dorim să ne asigurăm adeziunea şi colaborarea lui, şi (c) faţă de grosul populaţiei, căci vrem să câştigăm acceptul său. În fiecare caz, vom utiliza pârghiile pe care le avem la un nivel anume pentru a-l controla pe următorul, dar fiecare nivel va reclama şi măsuri separate şi specifice.

Stabilizarea propriilor forţe

În faza de planificare, recruţii noştri din cadrul forţelor armate vor fi pe deplin conştienţi de faptul că succesul loviturii de stat - şi propria lor siguranţă - depinde de munca de coordonare pe care o facem noi. Imediat după lovitură însă, singura manifestare a tuturor eforturilor noastre va fi reprezentată de forţa directă pe care ei sunt cei care o controlează. În aceste împrejurări, ei chiar ar putea fi tentaţi să încerce o lovitură pe cont propriu, şi pot face acest lucru intrând în legătură cu alţi şefi militari, pe care tot noi i-am recrutat, pentru a le obţine acordul în vederea excluderii noastre din conducere. Pe lângă contramăsurile de dispersare pe care le-am înfăţişat mai înainte, singura noastră apărare eficientă va consta în păstrarea controlului deplin asupra tuturor comunicaţiilor «pe orizontală» - cu alte cuvinte, va trebui să rămânem singurul element de contact între fiecare şef militar pe care l-am recrutat şi colegii săi. Aceasta se poate face uneori cu mijloace tehnice, prin menţinerea sub controlul nostru a echipamentelor de comunicaţii care fac legătura între diferite unităţi, dar metoda funcţionează efectiv doar în capitalele deosebit de extinse şi va fi depăşită după un timp relativ scurt. Vom avea nevoie, de regulă, de metode mai puţin directe, politice şi psihologice, pentru a-i ţine la distanţă unii de alţii pe diferiţii şefi militari pe care i-am recrutat. Putem folosi, printre altele, promisiunea de avansare peste rând a unor tineri ofiţeri selecţionaţi, care altfel nu s-ar fi aşteptat la o promovare foarte rapidă fie şi în contextul grupului de participanţi la lovitura de stat. Va fi, de asemenea, util să le reamintim aliaţilor noştri din armată şi din poliţie că şi colegii lor din afara conspiraţiei ar putea încerca să-i elimine en bloc dacă nu formează împreună cu noi un grup strâns unit, bazat pe sprijin reciproc. În general, trebuie să ne asigurăm că toţi cei ce pot prezenta o ameninţare din interior sunt ţinuţi ocupaţi cu tot felul de sarcini care, esenţiale sau nu, măcar le consumă energia, şi că funcţionează factori de divizare între ei. De îndată ce începem să primim adeziunea şefilor militari şi din aparatul birocratic care s-au aflat până atunci în afara conspiraţiei, ponderea pe care o avem în raport cu recruţii noştri din armată şi poliţie va spori substanţial. Problema menţinerii controlului împotriva unor asemenea ameninţări din interior va fi, astfel, de scurtă durată. Imediat ce ne-am consolidat poziţia, cea mai bună politică ar fi să ne debarasăm de aliaţii primejdioşi folosind în acest scop metodele politicoase uzuale: trimiterea la posturi diplomatice în străinătate, numirea în funcţii de comandă formale şi/sau îndepărtate şi «promovarea» către zone mai puţin vitale ale aparatului de stat. Întrucât este posibil ca potenţialul unei contralovituri să fi existat în sânul forţelor noastre încă de la început, măsurile generale de securitate pe care le-am conceput pentru a ne apăra de penetrarea agenţiilor de securitate vor mai îndeplini şi o funcţie suplimentară utilă: ele vor preîntâmpina răspândirea laterală a conspiraţiei. Dacă procedurile noastre de securitate internă sunt destul de bune pentru a împiedica orice contact între diferitele «celule», limitând astfel infiltrarea de către agenţiile de securitate, atunci ele vor zădărnici şi coordonarea unei opoziţii din interior.

S-a calculat[1]într-o situaţie militară defensivă, chiar dacă rămân loiale doar 20% din trupe, unităţile respective pot să acţioneze cu succes şi să-şi îndeplinească funcţiunile încredinţate. Cu toate că, pe ansamblu, forţele noastre vor acţiona ofensiv faţă de forţele neinfiltrate ale statului, atitudinea noastră va fi defensivă atât din punct de vedere psihologic, cât şi tactic. Astfel, chiar dacă ar fi surprinzător să dispunem de loialitatea deplină a celor care (deşi s-au alăturat loviturii de stat de la început) s-ar putea să fi fost inerent neloiali într-o oarecare măsură, forţele noastre vor avea totuşi o prestaţie reuşită.

Stabilizarea aparatului birocratic

Atitudinea noastră faţă de nivelul doi - forţele armate şi aparatul funcţionăresc ce nu au fost infiltrate înaintea loviturii de stat - va depinde parţial de gradul de control pe care îl avem asupra forţelor «încorporate» de noi. Presupunând că le stăpânim destul de bine, nu trebuie să încercăm să obţinem adeziunea imediată a majorităţii militarilor şi funcţionarilor care vor lua cunoştinţă pentru prima dată de existenţa noastră prin chiar faptul declanşării loviturii de stat. Cum ei nu cunosc amploarea complotului nostru, principala lor preocupare va fi aceea de a afla cum ar putea fi periclitată poziţia lor în ierarhie. Dacă majoritatea ofiţerilor din forţele armate sau a oficialităţilor dintr-un minister s-a alăturat loviturii de stat, este mai puţin probabil ca neimplicaţii să fie recompensaţi ulterior prin promovări rapide. Dacă militarii şi funcţionărimea îşi dau seama că grupul participanţilor la lovitură este, în realitate, destul de restrâns, ei vor pricepe şi că sunt destul de puternici pentru că întreaga lor colectivitate este indispensabilă activităţii oricărui guvern, inclusiv cel ce se va forma după lovitura de stat. Imediat după lovitură, ei se vor vedea însă, cel mai probabil, în postura unor persoane izolate, ale căror cariere şi chiar vieţi ar putea fi în pericol. Acest sentiment de nesiguranţă poate declanşa două tipuri de reacţii, ambele extreme: fie fac un pas înainte şi îşi afirmă loialitatea faţă de liderii loviturii de stat, fie încearcă să uneltească şi să se alăture celor care ni se opun. Nici una din aceste reacţii nu e de dorit din punctul nostru de vedere. Declaraţiile de loialitate sunt, de obicei, lipsite de valoare, întrucât sunt făcute de oameni care tocmai şi-au părăsit şefii anteriori, poate învestiţi cu o mai mare legitimitate, iar trecerea în opoziţie va fi întotdeauna primejdioasă şi uneori dezastruoasă. Politica noastră faţă de cadrele militare şi funcţionăreşti va fi aceea de a le reduce senzaţia de nesiguranţă. Va trebui să stabilim o comunicare directă cu cât mai mulţi ofiţeri superiori şi cât mai multe oficialităţi cu putinţă pentru a le transmite o singură idee principală în mod apăsat şi convingător: aceea că lovitura de stat nu le ameninţă poziţiile ocupate în ierarhie şi că obiectivele loviturii nu prevăd reclădirea structurilor militare sau administrative existente.[2] Această cerinţă va avea, de altfel, unele implicaţii tehnice în faza de planificare, când sabotarea mijloacelor de comunicaţii trebuie făcută astfel încât ea să fie uşor reversibilă.

Campania de informare prin mass-media va viza şi acest sector restrâns dar important al populaţiei, însă ar fi de dorit să avem mijloace mai directe şi confidenţiale de comunicare cu acesta. Obiectivele politice generale ale loviturii de stat, aşa cum sunt ele exprimate în declaraţiile noastre la radio şi la televiziune, ne vor ajuta să includem la pachet şi înţelegerea noastră tacită cu funcţionărimea şi cu militarii, dar conţinutul real va consta în garanţia că propriile lor cariere nu sunt ameninţate. În pertractările noastre cu anumiţi ofiţeri din armată sau din poliţie care deţin controlul asupra unor forţe importante sau cu funcţionarii superiori vom putea decide să mergem mai departe, în sensul că ar putea avea loc un schimb efectiv de promisiuni privind sprijinul reciproc. Trebuie deci să ne amintim că forţa noastră principală rezidă în aceea că numai noi avem o idee precisă despre dimensiunile puterii noastre. N-ar fi, prin urmare, înţelept să încheiem înţelegeri care arată că avem nevoie de sprijin urgent; în general, orice informaţie care dezvăluie limitele capacităţilor noastre ne poate ameninţa poziţia, care se bazează în esenţă pe faptul că slăbiciunile noastre inerente sunt bine ascunse. Din nou, ca şi în cazul forţelor pe care le-am încorporat, trebuie să depunem toate eforturile pentru a împiedica orice comunicare între cadrele forţelor armate şi cele ale aparatului birocratic aflate în afara grupului nostru. Asemenea comunicări le sunt, de obicei, indispensabile celor care ar putea pune la cale o contralovitură. Necunoaşterea amplorii conspiraţiei noastre va descuraja asemenea consultări, căci, în mod evident, este periculos să-i ceri cuiva să participe la opoziţia faţă de un grup din care el însuşi face parte. Dar trebuie să împiedicăm asemenea consultări şi în mod direct, folosindu-ne controlul asupra infrastructurii de transport şi comunicaţii.

De la putere la autoritate - stabilizarea maselor

Masele nu dispun nici de armamentul militarilor şi nici de mijloacele administrative ale aparatului birocratic, însă atitudinea lor faţă de noul guvern instalat după lovitura de stat va fi, până la urmă, decisivă. Obiectivul nostru imediat va fi acela de a asigura ordinea publică, dar obiectivul pe termen lung este acela de a câştiga acceptul maselor, astfel încât să nu mai fie nevoie de coerciţie fizică pentru a fi siguri că ordinele noastre sunt duse la îndeplinire. În ambele faze vom folosi controlul pe care îl deţinem asupra infrastructurii şi mijloacelor de constrângere dar, pe măsură ce se estompează amintirea loviturii de stat, mijloacele politice vor deveni tot mai importante, iar cele fizice, mai puţin.

Primele măsuri pe care trebuie să le luăm imediat după faza activă a loviturii de stat vor viza îngheţarea situaţiei prin impunerea unui imobilism fizic. Interzicerea totală a circulaţiei după lăsarea întunericului, întreruperea tuturor formelor de transport în comun, închiderea tuturor clădirilor şi instalaţiilor publice şi sistarea serviciilor de telecomunicaţii vor împiedica sau, cel puţin, vor stânjeni înjghebarea unei rezistenţe active împotriva noastră. Organizarea rezistenţei va fi foarte dificilă pentru că nu vor exista modalităţi de a mobiliza şi coordona adversarii potenţiali; rezistenţa neorganizată din partea mulţimilor, pe de altă parte, va fi împiedicată, cei care ar putea forma asemenea mulţimi vor trebui să încalce ordinul de interzicere a circulaţiei ca persoane, şi nu sunt mulţi aceia care vor îndrăzni să o facă altfel decât sub protecţia anonimatului pe care o oferă «topirea» în mulţime.

Impactul măsurilor noastre fizice va fi redus în afara Capitalei dar, în măsura în care aceasta reprezintă nodul principal de transport şi comunicaţii, atât deplasarea în sens fizic, cât şi fluxul de informaţii vor fi zădărnicite. Controalele fizice vor avea un caracter pur defensiv, negând accesul, dar trebuie să recurgem cât mai puţin la asemenea metode, pentru că ele au efectul simultan de a accentua importanţa forţelor armate pe care le-am atras de partea noastră.

Al doilea instrument, mult mai flexibil, pe care îl avem la îndemână este controlul asupra mijloacelor de comunicare în masă. Importanţa lor va fi deosebit de mare deoarece toate celelalte fluxuri de informaţii vor fi afectate de controlul fizic pe care îl exercităm. Mai mult, confuzia şi evenimentele dramatice ale loviturii de stat vor face ca posturile de radio şi televiziune să aibă o audienţă deosebit de atentă şi de receptivă. Atunci când folosim posturile de radio şi televiziune, obiectivul nostru nu este acela de a furniza informaţii asupra situaţiei, ci mai degrabă de a influenţa evoluţia evenimentelor, exploatând monopolul pe care îl avem asupra acestor mijloace. Vom avea două obiective principale în campania de informare pe care o vom declanşa imediat după lovitura de stat: (a) să descurajăm rezistenţa împotriva noastră subliniind tăria poziţiilor noastre şi (b) să îndepărtăm temerile care, altfel, ar putea alimenta o asemenea rezistenţă.

Ne vom atinge primul obiectiv afirmând puterea şi caracterul real al loviturii de stat în loc să încercăm să o justificăm; vom face acest lucru enumerând măsurile de control pe care le-am impus, subliniind faptul că ordinea publică a fost pe deplin restabilită şi afirmând că orice rezistenţă a încetat. Una dintre piedicile majore în calea unei rezistenţe active va fi faptul că am fragmentat opoziţia, aşa încât fiecare adversar, ca persoană, trebuie să acţioneze în izolare, rupt de prieteni şi colegi. În aceste împrejurări, ştirile despre orice formă de rezistenţă împotriva noastră vor fi un puternic stimulent pentru extinderea rezistenţei, deoarece vor destrăma acest sentiment de izolare. Trebuie deci să depunem toate eforturile pentru a împiedica difuzarea unor asemenea ştiri. Dacă se manifestă cu adevărat o anumită rezistenţă, iar intensitatea ei şi locul în care se desfăşoară sunt de asemenea natură încât este greu să le fie ascunse unor segmente ale populaţiei, va trebui să-i recunoaştem existenţa. Dar va trebui să subliniem cu tărie că este vorba de o încercare izolată, produsul încăpăţânării câtorva indivizi rătăciţi şi necinstiţi, care nu sunt afiliaţi nici unui partid sau grup cât de cât numeros. Sublinierea constantă a temei izolării, repetarea listelor lungi şi amănunţite de măsuri în vederea controlului fizic şi administrativ pe care le-am impus şi accentul pus pe faptul că ordinea publică a fost restabilită trebuie să aibă efectul de a înfăţişa orice rezistenţă ca primejdioasă şi inutilă.

Tabelul 15. Primul comunicat. Meniu de stiluri

Romantic/liric
«Acesta nu este un comunicat, ci o recunoaştere, un angajament şi un apel. Este recunoaşterea situaţiei în care Armata şi Poporul s-au redus la o mână de oameni răi... este angajamentul de a spăla ruşinea şi umilinţa suferite de Armată.... este, în sfârşit, o chemare la arme şi onoare...»
Căpitan Mustafa Hamdun, Radio Alep, ora 6.30 a.m.
25 februarie 1954

Mesianic

«Burghezia este abolită... o nouă eră a egalităţii între toţi cetăţenii se inaugurează acum... toate acordurile cu ţările străine vor fi respectate...»
Colonel Jean Bedel Bokassa, Republica Central Africană
15 ianuarie 1966

Nepregătit

«... [Această rebeliune are loc pentru] o Nigerie unită şi prosperă, liberă de corupţie şi confruntări interne... Jafurile, incendierile, homosexualitatea [sic], mita, corupţia, sabotajul şi alarmele false vor fi pedepsite cu moartea...»
Maior Nzeogwu, Radio Kaduna, Nigeria
15 ianuarie 1966

Raţional-administrativ

«Mitul în care s-a înfăşurat Kwame Nkrumah s-a risipit... [el] a cârmuit ţara ca şi cum ar fi fost proprietatea lui privată... administrarea capricioasă [de către el] a treburilor economice ale ţării... a adus ţara în pragul prăbuşirii economice... Sperăm să anunţăm măsuri pentru eliminarea necazurilor ţării în câteva zile... viitorul este, desigur, luminos...»
Comunicatul radio emis de Ghana's National Liberation Council  (Consiliul Eliberării Naţionale din Ghana)
Februarie 1966

Cel de-al doilea obiectiv al campaniei noastre de informare va fi acela de a linişti populaţia, risipind temerile că lovitura de stat ar fi inspirată de elemente străine şi/sau extremiste, şi de a convinge anumite grupuri că lovitura nu este o ameninţare la adresa lor. Primul obiectiv va fi atins prin manipularea simbolurilor naţionale şi afirmarea credinţei noastre în doctrinele precumpănitoare: în lumea arabă, noul regim îşi va proclama credinţa în unitatea arabă şi în Islam, sau în unitatea arabă şi socialism, după caz; acolo unde, ca în Egipt, revoluţia a fost instituţionalizată, va fi necesar să ne afirmăm credinţa în Al-Thawra. În Africa, noul regim îşi va anunţa intenţia de a lupta împotriva tribalismului în ţară şi împotriva rasismului în exterior; în America Latină, se va invoca nevoia de a asigura dreptatea socială (sau de a combate comunismul sau, poate, el fidelismo). În alte părţi ale Lumii a Treia se va folosi retorica naţionalistă şi se va face referire la gloriosul popor din X sau la glorioasa ţară X pe care ultimul regim le-a obidit. Mai presus de toate, înfierarea repetată a tot soiul de «neo-», mai puţin neocolonialismul, este de rigueur. Asemenea înfierări vor fi deosebit de importante dacă o mare întreprindere străină funcţionează în ţara respectivă. Suspiciunile inevitabile că lovitura de stat este rezultatul uneltirilor «companiei» nu pot fi risipite decât prin atacuri violente împotriva ei. Acestea, pentru că sunt verbale şi nu constituie o surpriză, vor linişti opinia publică fără a periclita interesele de afaceri, iar atacurile vor trebui să fie cu atât mai violente, cu cât bănuielile respective sunt mai justificate.


[1] Calculele se bazează pe prestaţia trupelor ex-sovietice de origine ucraineană şi uzbecă folosite de Germania în poziţii defensive în perioada debarcărilor în Normandia din timpul celui de-al doilea război mondial.
[2] Chiar şi atunci când lovitura de stat reprezintă vehiculul unei grupări politice care urmăreşte realizarea unor schimbări sociale fundamentale, obiectivul pe termen scurt este stabilizarea aparatului birocratic şi a forţelor armate. Mai târziu, după ce se asigură sursele alternative de forţă directă şi de sprijin politic, mecanismele statului pot fi reclădite pentru a deveni instrumentul potrivit pentru schimbări revoluţionare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer