Teatrul

Teatrul din noi e un muşchi pe care trebuie să-l lucrăm fără încetare, altfel se lasă, se atrofiază. Din punctul ăsta de vedere, sunt şi oameni pe care îi putem numi "culturişti", pe bună dreptate, oameni care au astfel de muşchi viguroşi şi umflaţi, acoperiţi cu un strat de piele bronzat şi uleios, numai buni de arătat, adevăraţi Arnold Schwarzenegger "teatrali".

Noi nu vrem să fim chiar aşa, noi ne dorim doar un suflet zvelt, care să reziste la o alergătură zilnică prin jungla asta înconjurătoare. Un suflet atletic. Şi pentru asta facem exerciţii de întreţinere a teatrului din noi. Vedem, citim, jucăm. "Am văzut, am înţeles, am reacţionat!" Îl întindem şi-l contractăm pe ritmurile vreunui dramaturg sau regizor, lucrăm la scaunul de spectator, îi dăm fibră de lectură, urcăm şi coborâm de pe scenă (nu vă închipuiţi cât de înalte sunt scenele teatrelor din ziua de azi!), îl pregătim încet-încet să ridice greutăţi. Hamlet, sau cum să ţii pe piept o halteră cât un univers. Nu mulţi ajung acolo. Unii ajung deja extenuaţi. Alţii de-abia se încălzesc. Fiecare îşi cunoaşte teatrul din el şi limitele lui, dar, la finalul zilei, cu toţii arătăm mai bine după programul nostru de exerciţii.

După exerciţiul ăsta epic, vă spun. La Alexandria e maraton.