Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Lăncierul care îşi ia notiţe


Cristian Geambaşu

22.08.2013
Gazeta Sporturilor, august 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
George Ogăraru merge la Ajax să înveţe şi să-i înveţe pe alţii. Despre cum să ieşi în întîmpinarea destinului.
 
L-am urmărit întotdeauna cu interes amestecat cu simpatie. Cu senzaţia aceea de confort pe care o ai atunci cînd vezi pe cineva că îşi face treaba cu plăcere. Şi atunci cînd a călcat pe bec - refuzînd o convocare la naţională pe motiv de dragoste pentru o fată, viitoarea soţie, mai mare decît dragostea pentru fotbal - a făcut-o cu stil. A fost un fotbalist muncitor, devotat şi serios. A avut momente bune şi zile mai proaste. Nu a fost un mare fotbalist. Nu în sensul ilicit pe care îl asociem noi noţiunii de mare fotbalist, adică mingicar şmecher ori jucător neîntrecut în jonglerii pe teren şi coţcării în afara acestuia. George Ogăraru nu a fost nici lider de generaţie, nici recordmen al selecţiilor. A fost un fotbalist cu personalitate. De aceea, binefăcătorul Gigi nu l-a iubit niciodată.
 
Pentru că a fost un tînăr care şi-a respectat profesia de fotbalist, George a prins un transfer la Ajax. De fapt, nu l-a prins, l-a cîştigat în logica răsplăţii lucrului temeinic făcut. Din cîte ştim, olandezii ţin mult la chestii de genul ăsta. Munca susţinută, punctualitatea, pasiunea. Loialitatea. Armate de luţi şi daminuţi au fost ignorate de scouterii lui Ajax, pentru că oamenii de acolo căutau altceva. Ajax a fost echipa lui Cruyff, Van Basten, Kluivert şi Ibrahimovici, dar şi a românului Ogăraru. Ciudat. Sau poate că nu. Nici un club, indiferent cît de mare, nu trăieşte doar din strălucirea geniilor. Există perioade - ani, campionate, sezoane - cînd trebuie să funcţionezi fără inspiraţia şi fără respiraţia marilor jucători. Atunci te bazezi pe oameni destoinici, pe buni meseriaşi. Într-un fel, fotbalişti ca Ogăraru pregătesc ziua de mîine. O netezesc, pun o temelie.
 
Nu doar într-un fel. George Ogăraru chiar cu asta se va ocupa. Luni, 19 august 2013, este prima lui zi de muncă la o grupă de juniori a lui Ajax. Va fi profesorul lor. La 33 de ani, el însuşi un elev în ale meseriei de antrenor. Ceea ce trăieşte acum George este încă dovadă că omul mai poate să şi iasă în întîmpinarea destinului, nu doar să aştepte pitulat printre frustrări. Un semn că nimeni nu are nimic cu noi pentru că pe fruntea noastră scrie români. Mai departe, nu rămîne decît ca fostul stelist să îşi umple plămînii cu aerul proaspăt al canalelor Amsterdamului şi capul cu doxa uneia dintre şcolile cele mai bune din lume.
 
Ne sperie poveştile cu happy-end, fiindcă ni se par fabricate după scenarii de Hollywood. Sau şi mai rău, de Bollywood. Dar aceasta nu este sfîrşitul poveştii, ci numai începutul ei. Îi intuiesc şi deznodămîntul, dar îl păstrez pentru mine. Deocamdată, îi ţin pumnii strînşi lui George.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer