Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Flashback


Ioana Bâldea Constantinescu

20.08.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mi-am amintit de curând... privirile alunecoase de sub genele date cu rimel şi "Ce marcă sunt blugii tăi?"
Felul cum mi se părea, câteodată, că se îngustează culoarul cel mare. Dimineaţa când m-am lipit cu spatele de sonerie, fără să ştiu şi, când a sunat, am simţit că-mi explodează mintea, ca să nu mai vorbesc de urechi.
Laboratoarele şi cum miroseau ele.
Amfiteatrele. Şi cum miroseau ele.
Rujurile negre şi look-ul Morticia Adams, o combinaţie de heroin chic şi artisticărie de machiaj à la Marylin Manson, care se purta în anii mei de liceu.
Mi-am amintit cum i-am citit pe Sábato şi pe Cortázar, pe Eliade şi pe Hesse, pe Faulkner şi pe Oscar Wilde. Noaptea. Invariabil, noaptea.
Fiorii de dinaintea unor zile cu materii care mi-au făcut cunoştinţă cu aburii terorii. Ideea de teroare. Nota mică era nimic pe lângă momentele, date, parcă, toate, cu încetinitorul, când ar fi trebuit să te ridici şi să-ţi declami ignoranţa. Teama de ridicol. Paralizanta teamă de ridicol, probabil cea mai profundă tară adolescentină.
(Munthe, Eco şi Kazantzakis. Mama mi i-a dat să-i citesc. Ca pe mulţi alţii. Îmi amintesc cum stăteam de vorbă, în bucătărie, eu cu coatele sprijinite pe masă, ea într-un continuu du-te vino, despre lumi din capetele altor oameni... îi datorez opinii pe care nu mi le intuiam, biblioteci care au ajuns să-şi găsească locul şi-n capul meu şi conversaţii care, într-o epocă în care e greu să ajungi la un consens cu propriul tău eu, m-au făcut fericită.)
Curtea şcolii. Sticluţe cu ojă date la schimb. Ideea de grup pestriţ, debusolat, neomogen, gălăgios, ocazional entuziast, ocazional lipsit de coloană vertebrală, invariabil narcisist, invariabil emfatic, de adulţi în formare, cu obsesii vestimentare, cu ticuri verbale, cu gestică dezarticulată. Conceptul de "bisericuţe". Zile de naştere. Tabere. Petreceri. Absenţe. Hlizeli. Certuri. Filozofia de pauză, mustind de înţelepciune axiomatică. Frecvenţa declaraţiilor de tipul "Eu nu o să...". Certurile cu potenţial de spectacol. Muzica. Ideea de dietă. Dieta, în sine. Patosul.
(Volumul cu versuri de Khayyam, luat de la bibliotecă. Ziua când l-am dat înapoi, că-l ţinusem jumătate de an. Tristeţea. Oraşul scotocit în lung şi-n lat după alt volum, identic. Dezamăgirea. Caietul cu pătrăţele în care mama a copiat, de mână, toată cartea. Pentru mine.)
Poze de Crăciun şi poze din tabără. Poze din clasă şi poze aniversare. Zâmbete, coafuri şi tricouri în spiritul decadei. Constatarea (actuală) că am purtat, patru ani de zile, haine cu cel puţin două numere mai mari. Identificarea tandră a unor cercei pe care încă îi mai port şi care încă mă mai iubesc. Oroarea faptului că am avut, vreo opt luni de zile, breton!
(O vară în care nu am citit absolut nimic, în afară de reviste. Nici ziua, nici noaptea. Mama, care a pretins că nu observă.)
Personaje populare în liceu. Revista liceului. Concursuri. Meciuri. Listele afişate la avizier. Elevul de serviciu şi terorile lui particulare. Teroarea generală - "Scoateţi o foaie de hârtie...". Muzica din liceu. O, da... muzica din liceu. Alte coafuri nefericite.
(Steinbeck, Fowles, Camus. Senzaţia că Patul lui Procust n-o să se termine niciodată şi că am toate bolile personajelor Hortensiei. Hotărârea nestrămutată de a mă face arheolog şi o pasiune fulgerătoare pentru poeţii persani. Eşecuri în lectură: Thomas Mann, Proust, D.H. Lawrence. Nu era, încă, vara lor.)
Examenele. Ultimul an, cu frumosul şi urâtul lui. Aceleaşi haine cu două numere mai mari. Aceiaşi bocanci cu rochii de bumbac subţire. Acelaşi păr în ochi. Supărarea mamei că am părul în ochi. Oroarea de bibliografie, comentarii, literatură băgată cu lopata în cap, ca înainte de admiterea la liceu. Foamea de opinie. Ideea că mai e puţin. Până unde? Până când?... Bisericuţele sfărâmate în individualităţi. Fiecare cu a lui. Mai puţine fotografii, mai puţine zâmbete. Banchet. Apoteoza coafurilor nefericite.
(Vara cu Bonjour, tristesse, de Françoise Sagan şi Absalom, Absalom, de Faulkner. Gândul că începe ceva nou. Nevoia acută de a dezbate cu mama chestiuni literare şi primele noastre minusuri de intersecţie. Supărarea mea că ea nu e tristă. Amuzamentul ei că eu sunt.)
 
Pe urmă nu a mai fost la fel. Cărţile de vară, cărţile de noapte au fost înlocuite de lecturi diurne. De faza cu arheologia îmi dau seama că uitasem complet. Încet, încet, părul meu a căpătat o linie tolerabilă. Mai visez, uneori, aşa, că dau Bac-ul la toate materiile şi ştiu cam cât ştiu acum... şi momentele alea, când mama citea, cu o cană mare de cafea alături şi eu îmi propteam bărbia de umărul ei, şi ea, "Nu-mi mai citi peste umăr! Ia-ţi cartea ta..." şi tertipul, niciodată foarte nou, niciodată foarte ingenios, prin care mă cuibăream, în cele din urmă, netulburată, în cartea ei...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer