Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Povestiri minimaliste

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Viaţa perfectă


Manu Anghelescu

26.08.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sindrom megatropolis
De fiecare dată când mă întâlnesc cu prieteni vechi care s-au stabilit în oraşe mari şi care au trecut de acea perioadă mai puţin confortabilă de acomodare, mă ia o nostalgie ciudată, ca şi cum timpul a stat, ca şi cum viaţa mea nu ar fi evoluat în nici într-un sens în ultimii zece ani. Aceleaşi străzi, aceleaşi cafenele, aceleaşi parcuri, aceeaşi comunitate, de care îmi fusese dor în anii de pribegie, îmi par în momentul întâlnirii minuscule, penibile, mărunte. E clar că oamenii încep să prindă contur în mediile în care se mută, vin cu altă aură, ca şi cum magia unui oraş frumos se propagă asupra lor, îi încarcă, îi face mai frumoşi, mai deştepţi, mai rafinaţi. Cam asta mă încarcă în aceeaşi măsură în care mă face să îmi pun mereu întrebarea dacă am făcut totuşi alegerea potrivită hotărând să rămân acasă, "să-mi apăr glia şi neamul". Deşi ştiu bine că de fiecare dată când am avut ocazia să mă mut undeva, am cugetat bine şi apăsat, dar tot acasă mi se părea cel mai bine, mă face să mă îndoiesc de judecata mea de valoare. De fiecare dată când mi se flendură pe la nas vieţile perfecte din acele utopice metropole culturale şi hiperculturale (asta şi legat de complexul unui oraş destul de adormit din acest punct de vedere), mă regăsesc în acest punct suspendat.

Neverland complex
Problema cu noi, timişorenii, este că avem şi acel complex al cetăţeanului care trăieşte într-un oraş relativ mediu, dar care e şi foarte aproape de mari şi tentante capitale europene. De aceea nu mai ştim la ce să ne raportăm. Într-un fel tânjim după viaţa plină pe care ţi-o poate oferi capitalele vecine gen Budapesta sau Viena, iar pe de altă parte nu ne dăm îndărăt nici de la viaţa tihnită şi lentoarea liniştitoare din oraşul de pe Bega, ca să nu folosesc populara (în genul TarafTv, dacă vreţi) sintagmă cu oraşul florilor. În concluzie, acest complex al provincialului cu idei de mari capitale se trezeşte ca un dragon adormit undeva în Neverland, taman atunci când am mai puţină dispoziţie de intersectat la modul competitiv cu cine a ales cel mai deştept viitorul generaţiei următoare. Dar nu mă pot abţine să nu mă debusolez când aceşti oameni vin acasă, vor să găsească aceleaşi locuri, aceeaşi oameni, dacă se poate şi în aceeaşi fază a vieţii pe care şi-o aminteau din studenţie, pentru a retrăi acel sentiment cioranian de "acasă", pentru ca apoi să se întoarcă la noul "acasă" şi să se felicite că au plecat la timp din cloaca în care colcăie bieţii prieteni din copilărie, împânziţi în aceleaşi probleme ale unui sistem veşnic fără speranţă. De fiecare dată îmi propun să nu mă mai expun la asemenea cavalcade emoţionale, mai ales în perioade în care colindatul a devenit un lux. Şi totuşi, acea tentaţiei a variantei nu se lasă greu înfundată în subconştient, deşi ştiu bine că mereu a fost alegerea mea de a nu rămâne în nici într-un loc din toate cele colindate, adorate, amorezate, iar şi iar adulate.

The future is now
Asta durează câteva zile. După care îmi revin. Respir aerul din curtea cu hamace, văd copii zâmbind, bunici împliniţi, prieteni relaxaţi, şi ştiu că viaţa perfectă e "aici şi acum". Nu în Mauritius, nu în Fiji, nu la Stockholm, nu la Paris. Mereu în încercarea de a aplica legea impermanenţei şi a acelui utopic "here and now", mă găsesc de mult ori cu mintea rătăcind pe meleaguri magice. Sau cine ştie? Da, chiar: tu unde ai fi vrut să-ţi trăieşti viaţa perfectă?

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Unde aș fi vrut să-mi trăiesc viața perfectă?
    OaiaMaroz, 20.07.2015, 00:02

    Oscilez undeva între un perpetuum mobile și o încremenire spațio-temporală.

Spacer Spacer