Parcelarea Rahova: străzile Tocilescu şi Poenaru construite pentru funcţionarii Poştei

Strategia Societăţii Comunale pentru Locuinţe Eftine din 1912 a însemnat începerea colaborării cu instituţiile statului pentru asigurarea unei locuinţe la preţ rezonabil pentru funcţionari. După R.M.S, C.F.R, Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine colaborează cu Poşta - Telefon - Telegraf pentru noul teren pe care îl cumpără la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Calea Ferentari. Documentele din arhive nu consemnează această colaborare, însă ea este amintită de locuitorii din parcelare.

Planul de parcelare aprobat încă din 1912
 
Dosarul Parcelării reexaminat de Comisia Tehnică în 1928 a Comunei oferă câteva indicaţii în privinţa construcţiei acestui mic cartier de case din Rahova. Se menţionează că planul parcelar fusese aprobat încă din 1912, însă, cum noul plan de sistematizare (redactat imediat după Primul Război Mondial) prevedea deschiderea unei noi străzi, Societatea este nevoită să refacă planurile şi să amâne momentul construirii imobilelor. Astfel, terenul aflat la acea data în Sectorul III Albastru a fost cumpărat şi parcelat în 1912, dar construcţia caselor a început ulterior acestei date, iar Cincinat Sfinţescu menţionează anul 1928 drept anul parcelării terenului în articolul său din Urbanismul (1933). De altfel, anul apare inscripţionat şi pe capacele de canalizare aflate pe cele două străzi. Conform lui Sfinţescu[i], suprafaţa totală a terenului era de 29.600 m.p, unul dintre cele mai mici cartiere ale Societăţii. După disputa dintre SCLE şi Comisia Tehnică a Primăriei, străzile ocupau 23% din totalul suprafeţei, iar cele 112 loturi obţinute aveau o suprafaţă de 200 m.p. Acelaşi Sfinţescu menţionează că numele şcolii era Tache Ionescu (acum Şcoala 132), dar nu face vreo referire la categoriile sociale care s-au mutat în cartier sau la apartenenţa lor la vreo instituţie publică. Dacă pe strada Poenaru predomină casele de tip A şi B, pe Gr. Tocilescu observăm şi case cu etaj tip C sau D, uşor de recunoscut în ciuda schimbărilor. Este posibil ca aceste străzi să fi fost redenumite în mandatul doctorului Ion Costinescu (iulie 1927 - noiembrie 1928): "la 11 februarie 1928, Comisia de nomenclatură a străzilor, la propunerea primarului general a aprobat să li se schimbe numele cu ale unor personalităţi din domeniul culturii"[ii]. Astfel, literele care înlocuiau denumirea străzilor (Unele care mai păstrează vechile denumire - str. A, nr 6) se schimbă cu numele a două personalităţi ale culturii româneşti: Grigore Tocilescu, istoric, membru al Academiei Române, unul dintre întemeietorii Şcolii Româneşti de Arheologie (1850 - 1909), şi Petrache Poenaru (1799 - 1875), inginer şi matematician, membru al Academiei Române. Pe strada Poenaru, observăm o placă memorială care aminteşte casa în care a trăit Teodor Scarlat (1907 - 1977), poet avangardist.
 
Când evocările locuitorilor înlocuiesc istoria din arhive
 
În Arhive nu s-au păstrat documente care să demonstreze vreo colaborare între Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine şi vreuna dintre instituţiile statului privitoare la acest teren. Cu toate acestea, ceea ce documentele nu reuşesc să clarifice este păstrat în memoriile locuitorilor acestei parcelări: astfel, aflăm că au fost construite în 1938 pentru funcţionarii Poştei (PTT) prin credit de la bancă. Verificând actele propriei case, unul dintre interlocutori corectează anul construcţiei: imobilul a fost construit în 1929 şi vândut ulterior, în 1930 către un funcţionar al Casei de Economii, Credit şi Asistenţă a personalului PTT. Casele nu au fost avariate de cutremurul din 1977, nici de cele ulterioare, dar cele dintre străzile Tocilescu şi Sebastian erau la un pas să fie demolate în 1989, când planurile de sistematizare prevedeau lărgirea străzii Mihail Sebastian. Proprietarilor le-au fost luate cărţile de imobil, însă Revoluţia a stopat acest proces. Oricum, zona fusese sistematizată la începutul anilor 1980 iar aceste locuinţe au fost oricum naţionalizate, unii dintre cei mutaţi aici provenind din zona Uranus, demolată pentru a face loc Casei Republicii.
 
Zona era în anii comunismului afectată de zgomotele produse de cazangeria fabricii Vulcan, una dintre cele mai renumite fabrici bucureştene, despre care aflăm că: "avea patru secţii: cazangerie (instalaţii pentru rafinăriile de petrol şi benzină, pentru fabricile de spirt, bere şi ciment), atelierul pentru poduri şi construcţii de fier pentru şosele şi căi ferate, turnătoria de fontă şi atelierul mecanic, care făcea, printre altele, poduri rulante de mare capacitate"[iii], aşa cum aminteşte Liviu Chelcea. Din aceeaşi sursă aflăm că Vulcan construia rafinării de petrol, producea echipamente pentru industria lemnului sau pentru industria alimentară, dar începuse şi repararea de vagoane C.F.R. Fiind una dintre principalele fabrici din industrie, a avut parte şi de o atenţie specială după 1945: "între 1950 şi 1954 s-a editat bilunar gazeta Metalurgistul, iar din 1956 a apărut săptămânal. [...] În uzină exista, de asemenea, o staţie de radioamplificare, iar în 1975 s-a înfiinţat o formaţie de teatru, o orchestră de mandoline, o fanfară, un taraf, un cerc de arte plastice, un cenaclu literar şi un cerc de dans."[iv] Astăzi se mai păstrează turnul de apă al fabricii (un punct de reper al cartierului), construit, conform mărturiilor, înainte de 1977, dar care momentan este gol.
 
Locuitorii cunosc tipicul zonei în care se află şi amintesc că parcelări asemănătoare au fost construite şi în Pieptănari pentru salariaţii CFR, dar şi pe Şoseaua Viilor. Povestea cea mai interesantă a locului este cea legată de casa de pe strada Tocilescu nr 13, reconstruită în 1944 de către un arhitect evreu pentru soţia lui, ca semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit în timpul războiului.
 
Spre deosebire de celelalte experienţe de gentrificare a parcelărilor Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine, micul cartier din Rahova nu pare că a fost afectat puternic de schimbările sociale după 1989. Parcelarea PTT a avut o istorie relativ neschimbată şi după acest an, fiind ferită de proiecte de reconstrucţie sau reamenajări de mari dimensiuni. Singura schimbare menţionată constant este transformarea fostei grădiniţe a cartierului în vila personală a unui politician, văzută ca un semn al privilegiilor asumate abuziv.