Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Imaginea (captivantă) care sare, imaginea care stă (captivă) (altă paranteză dezvoltată)


Bogdan Ghiu

01.09.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
(Notele care urmează reprezintă şi ele schiţarea dezvoltării unei paranteze din acelaşi eseu mai amplu despre "excepţia culturală", în curs de apariţie în Dilema veche.)
 
Lucrurile sînt aliniate transversal: imaginea filmelor americane, deci a culturii-marfă globală, devine tot mai mult, nu întîmplător, o combinaţie paradoxală de litotă (litotă de montaj, de sintaxă) şi hiperbolă (de hiperbolizare a mijloacelor tehnologice care, astfel se autoglorifică, filmele hollywoodiene devenind tot mai mult SF în sine, implicit: tehnologia face artă şi cultură), imagine-bulă, imagine-criză, un vector de realizare-irealizantă de care economia şi cultura Statelor Unite, deci politica lor globală, nu se poate lipsi.
 
(Nu numai că totul depinde, azi, de imagine, de semio-cultură, dar mărfurile înseşi, "bunurile de larg consum" sînt, deja, mai degrabă imagine, în sine. Economia şi politica contemporană sînt ale imaginii, astfel încît cultura nu poate fi tratată ca o "excepţie", distinct, separat, pentru că "e-n toate": totul este, ca marfă, cultură.)
 
Paranteza pe care vreau s-o dezvolat aici e primul paragraf. Pe cel de-al doilea l-am pus, aici, în paranteză tocmai pentru a-l dezvolta, poate, în altă parte, cu altă ocazie.
 
Ce se opune, ce s-ar putea opune - ideal-tipologic, modelizabil, să ne înţelegem - "planului american", adică paradoxalei imagini de tip "hollywoodian" litotă-hiperbolă? Şi, mai întîi, cum este aceasta?
 
Ceea ce numesc, metaforic-simbolic, "plan american" este, de fapt, imaginea cinematografică prin excelenţă, paradigmatică, adică imaginea bazată pe ideea de montaj dusă la limită. Dus la limită, montajul produce imagini-montaj, imagini-salt, imagini-cut: operat excesiv, propagandistic (Eisenstein), pentru ordonarea frastică orientată a imaginilor, montajul se face pe sine, devine el însuşi imagine, adică "goleşte" imaginea, transformă imaginile în el însuşi - Imaginea-Montaj. Adică imagini-colaps, imagini-singteză, imagini globale care realizează globalul realizîndu-se ca global, imagine peste imagini, imagine suprapusă imaginilor. Imagini-intervenţie, imaginile-montaj sînt imagini-tehnică, imagini-colaps, care "sar" şi "înghit" realitatea, o "distrug" şi o "pun între paranteze": imaginea-montaj este întruparea negativă, căci în negativ, amprenta realizării de sine a tehnicii ca triumf asupra realului, prin suprimarea-sublimarea-suplinirea-simularea acestuia.
 
Spiritul tehnicii este "duhul aurului", adică fantoma omului. Şi se realizează pe "sine" ca timp-istorie, adică ficţiuni, poveşti (story, His-Story).
 
Care este/ar putea fi, ideal-tipic, opusul, contrariul "planului american" al imagini-montaj? Să zicem (eu îi zic) "secvenţa europeană", imaginea levinasian-etică dat fiind că ostatică a chipului celuilalt. Aceasta iese din timp căci este statică şi locală, dar n-o face focalizînd, ci stînd faţă în faţă (subiectivînd spectatorul ca faţă, ca interlocutor) cu faţa, cu viaţa: este permanent la faţa locului, dă faţă locului-ca-loc.
 
Dacă pe prima imagine, cea triumfătoare dat fiind că pusă pe triumfat şi pe dominat prin sărirea tehnic-globalizatoare a realităţii întotdeauna locale şi cu faţă, feţe-feţe, am numit-o imagine-montaj, triumf-moarte a cinematografului, opusului ei ideal, celei de-a două imagini, local-statice, prefer să nu-i dau niciun nume, s-o las anonimă, dat fiind că universală, ne-individualizată (deşi pur individualizatoare). Pur fond (de ten) pe care trec expresii ale afectelor.
 
A doua imagine redă statica umană, adică ceea ce alţii numesc durata sau anduranţa prezenţei umane. Să-i spun totuşi imagine captivă.
 
Şi s-o rebotez pe prima, atunci, imagine captivantă, care adică ne ia prizonieri într-o relaţie de flagrantă inegalitate şi asimetrie de arsenal tehnic.
 
În imaginea captivă (a feţei, a duratei, care stă, nu sare durata, încăpăţînarea feţelor umane, care nu sare realitatea prin "poveste" - una dintre obsesiile cele mai periculoase şi unul dintre termenii cei mai perverşt ai actualităţii noastre), montajul nu există (adică nu e supralicitat, lăsat să preia comanda şi să se realizeze în sine).
 
Durata umană fără montaj este statică.  În "planul american" timpul se sare, în "secvenţa europeană" timpul nu trece. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer