Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

(Despre) un film politic (Porumboiu)


Bogdan Ghiu

22.09.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Hiper-litotă. Hiperbolă de litotă. Indistincţie B:
 
Indistincţie:
A) indistincţie de mijloace, de "tehnică", de efecte, de bogăţie: în sus, nu se mai percepe nimic (poetica overdozei);
B) indistinct "sărac" (dar nu mizer: pt. distincţia sărăcie vs. mizerie cf. măcar Léon Bloy), egalitate de non-efecte, de fapt de contra-efecte.

Nimic nu-ţi forţează atenţia - deci fii cu atît mai atent, mai treaz: etic, politic, uman.

Destul de tîrziu, într-un punct oarecare din acest continuum, din această egalitate formală de substanţă, cînd dacă încă nu ai plecat e pentru că, probabil (dacă nu vei fi adormit), înseamnă că te-ai trezit, eşti atent la tot, într-un punct absolut oarecare (absolutul oarecarelui!) din acest continuum atonal, din această fixitate (la propriu: de cadru), se aude, pentru că se spune: "Este un film politic"; şi (aprox.): "Au ajuns mult prea jos"; şi: "Tu nu eşti personajul principal" - ca în filmul principal, filmul-cadru, filmul-"viaţă" -, "tu ai jucat foarte bine, eu (regizorul-personaj) am greşit ţinînd prea mult camera pe tine".

Dacă principal într-un film, în filmul real, înseamnă secundar în celălalt film, filmul imaginar, înseamnă că nu acela, în care sîntem secundari, este filmul (cu adevărat) politic, ci acesta, de faţă -, care nu e un film pentru că e despre film, şi tocmai de aceea este politic. Filmul politic e, aşadar, despre-film-ul, ne-filmul, extra-filmul, "para-filmul", filmul-ramă şi cadru, filmul-margine. Filmul politic, azi, nu se vede, nu există, e imposibil, îl visăm din culise, de pe margine, categorial dintr-un "Est".

Căci nu degeaba radio-filmul sau tele-filmul începe nu doar cu o blîndă, lejeră, oarecare (passe-temps), dar extrem de precisă, discuţie despre film (între filmări), ci cu o adevărată utopie despre cinema: în vreme ce "digitalul" e folosit pentru posibilităţile lui exorbitante de efecte, adică de a depăşi, de a simula hiperbolic viaţa şi realitatea, şi toţi regizorii, inclusiv (sau în priimul rînd) cei de commercials (dat fiind că trebuie să inventeze, la propriu, mărfurile pe care le vînd, şi care nu există, sînt ambalaj gol) visează (pentru granulaţia vieţii) la analogica, vetusta, elitista peliculă, regizorul de film din film, astăzi doar personaj de non-film, visează, iată, contra-factual, pentru un (inexistent, poate chiar imposibil) film pe care îl consideră/visează politic, la digitalul care poate însoţi, coextensiv, viaţa, realitatea, prelungindu-le, de fapt, tot ca efect, durata prin copierea micro-duratelor (şi recăzînd astfel tot în iluzoria atotputernicie a mijloacelor).
 
Încă o dată: totul în indistinct (voit) sărac, totul depinde, cere atenţia noastră, urmăreşte să ne trezească, etic-politic, atenţia la ceilalţi, la viaţă-realitate, la ce (ni) se spune (căci "vorbele fac lucrurile"). De pe margine, de la Est.
 
Egalizare în jos (democraţie?). A-tonalitate. An-afectivitate. Fără afecte şi fără efecte. Esteticul ca an-expresivitate.
 
Or, tocmai asta este aici politic. Tocmai filmul ăsta, nu cel - imaginar, inexistent, jucat, repetat doar ca repetiţie - despre care e vorba, e cel politic.

Reglarea politică a ierarhiei formale: principal/secundar. SecundART.

Este un fillm care inversează raporturile: (să) ne uităm ca să auzim, ca să ascultăm - ca să citim. Un film "literar", în sensul că îndrăzneşte să încerce să facă tot ce este mai greu şi mai ocolit în literatură: literalitatea.

Cînd spun, aici, în accepţia acestui "meta"-film, "literatură", spun de fapt aproape anti-literatură, mai exact contra-literatură: nu roman, nu "poveste", ci poezie-proză scurtă (Celan-Cehov merge?). Literatura de azi este deja film, iar filmul este, azi, adevăratul roman. Şi uite-aşa au rămas disponibile, dar pe margine, "est-etic", literatura şi filmul. Artă de ariergardă, cînd avangarda e capitalul, flexibilitatea şi plasticitatea metamorfică a capitalului-spirit, a "duhului aurului" (ca la Agârbiceanu).

Noi nu ne ducem, de fapt, la filme ca să vedem, ci ca să ni se povestească vizual, ceea ce constituie o recădere în normalitate după forţarea şi forcing-ul "letrist", literar, al modernităţii. Povestirea e doar în imagini: adică mit. Ce s-ar face literatura fără figuri, fără tropi, fără "imagini" (declanşatoare de imaginar, de, azi, virtual)?

A vedea pentru a auzi. Un film pentru a citi.

Filmul este mediul a altceva, ceva "vechi": confirmare, cu schimbare de accent, a unei teze a lui McLuhan (vechile medii devin conţinut ale noilor medii).

Şi abia în acest sens, iar, este un film politic. Abia aşa poate să arate (azi?) un film politic: ca ne-film, ca film despre un film care nu (mai) există, despre ceea ce numim "film" (cum tot la început, în film/înainte de film, se spune). Filmul "politic"-obiect însemnînd deja estetizare, joc descris oral, verbal, fără cultură (adică memorie) specifică (cinematografică: cine o mai fi şi Monica Vitti asta? Sigur o babă! Măcar intonaţia, jocul inculturii e ne-agresiv: acceptare seacă, împăcare mută cu "situaţia" - tot nu e bine!)
 
Mă bucur că Estul (cineva din Est: adevărata elită) îşi asumă şi continuă această tradiţie dominată, subalternă, a marginalităţii şi chiar a exteriorităţii (sîntem pe marginea filmului, în afara fimului, nu?), a sărăciei (de mijloace) asumate cîndva ironic-polemic, azi sec (ca atare), adică hiper-ironic (hiper-litotic), a non-efectelor. De aici şi numai de aici se poate începe, extra-estetic, politic: o politică extra-"estetică" a Estului.
 
Un film, el, politic pentru că non-film, para-film minor, nici măcar "making of", ci film inexistent, fără-film, minus-film (în primul rînd) despre ierarhia principal-secundar, azi.
 
Numai în istoria non-epică, a-narativă, statică, cadru fix, fără evoluţie, putem fi "personaj principal". În filmul principal, la care nu avem acces, care (pentru noi) nu există şi care este "politic(a)", nu putem fi decît personaje secundare, pasagere.
 
Film-margine, film (de) pe marginea filmului ca Istorie Globală prin imagini.
 
(O să revin să mai scriu după ce mai văd filmul, poate, ca să interacţionez, să lucrez şi cu el.)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism


0 comentarii

Spacer Spacer