Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Jurnalul unui adolescent timid


Stephen Chbosky, traducere de Constantin Dumitru-Palcus

23.10.2013
Editura Trei
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Stephen Chbosky
Jurnalul unui adolescent timid
Editura Trei, 2013

Traducere de Constantin Dumitru-Palcus
Colecţia Young Fiction Connection



*****

Intro
 
Stephen Chbosky a scris şi a regizat adaptarea pentru ecran a romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid (The Perks of Being a Wallflower), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Stephen Chbosky a urmat cursul de scenaristică de la University of Southern California.

De asemenea, a scris scenariul pentru Rent (2005) şi a fost producător executiv şi unul dintre creatorii seriei Jericho pentru postul de televiziune CBS, serie lansată în 2006.
*

#1 - New York Times Bestseller

Să stai pe margine poate fi un avantaj.
Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring.


Primul an de liceu e cel mai greu.
Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii.
Să creşti mare e mai complicat decât ţi-ai imaginat vreodată.

"Jurnalul unui adolescent timid a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte cult, vânată asiduu de adolescenţi." (The New York Times)

Intră în lumea lui!
Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime.

Prins între dorinţa de a-şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut. Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi. Şi caută neîncetat "melodia perfectă" a unei "călătorii perfecte" în care "să se simtă infinit".

"O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară. Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte." (USA Today)

*****
Fragment
 
25 august 1991
 
Dragă prietene,
 
M-am gândit să-ţi scriu ţie pentru că ea mi-a zis. Mi-a zis că ştii să asculţi şi că înţelegi şi că la o petrecere n-ai încercat să te culci cu tipa aia, chiar dacă ai fi putut să o faci. Te rog, nu încerca să ghiceşti cine este ea, pentru că atunci ai putea să-ţi dai seama şi cine sunt eu, şi chiar n-aş vrea asta. N-am să folosesc nume adevărate, am să inventez altele sau am să folosesc unele banale - asta ca să te împiedic să dai de mine. Tot din motivul ăsta nu mi-am scris nici adresa pe plic. Dar n-am făcut-o cu nicio intenţie rea. Sincer.
 
Doar am nevoie să ştiu că cineva acolo ascultă şi înţelege şi nu încearcă să se culce cu tipe, chiar dacă i s-ar ivi ocazia. Am nevoie să ştiu că există şi astfel de oameni.
 
Cred că, dintre toţi, tu eşti singurul care înţelege, fiindcă dintre toţi, tu eşti singurul care trăieşte cu adevărat şi îşi dă seama ce înseamnă asta. Cel puţin, sper că e aşa, pentru că oamenii vin la tine ca la un prieten pe care se pot baza - nu e deloc complicat. Cel puţin, asta am auzit.
 
Aşadar, asta-i viaţa mea. Vreau să ştii că sunt şi fericit şi trist, şi mă chinui să înţeleg cum vine asta.
 
Poate că familia mea e de vină pentru felul în care mă simt, mai ales după ce anul trecut, în primăvară, prietenul meu Michael n-a mai venit la şcoală şi am auzit vocea domnului Vaugh în difuzoare.
- Dragi băieţi şi fete, regret să vă informez că unul dintre elevii noştri a încetat din viaţă. Vom ţine o slujbă de comemorare pentru Michael Dobson la adunarea de vinerea aceasta.
 
Habar n-am cum circulă veştile prin şcoală şi de ce aproape întotdeauna se dovedesc adevărate. Poate că era în sala de mese. Mi-e greu să-mi aduc aminte. Dave, cel cu ochelari groşi, ne-a spus că Michael s-a sinucis. Mama lui juca bridge cu una dintre vecinele lui Michael şi au auzit împuşcătura.
 
Nu-mi amintesc prea mult din ce s-a întâmplat după aceea, doar că fratele meu mai mare a venit în biroul domnului Vaughn şi mi-a zis să nu mai plâng. Apoi, m-a luat de după umeri şi mi-a zis să ies din starea aia până vine tata acasă. Pe urmă, ne-am dus să mâncăm cartofi prăjiţi la McDonald's şi m-a învăţat să joc pinball. Chiar a glumit şi a zis că din cauza mea a trebuit să chiulească o după-amiază de la şcoală şi m-a întrebat dacă vreau să-l ajut să meşterească la Fordul lui Camaro. Cred că eram într-o stare destul de proastă fiindcă niciodată nu mă mai lăsase să-l ajut.
 
La ora de consiliere psihologică, ne-au rugat pe câţiva dintre noi care îl plăcuserăm cu adevărat pe Michael să spunem câteva cuvinte. Cred că se temeau că unii dintre noi vom încerca să ne sinucidem sau ceva de genul ăsta pentru că păreau foarte tensionaţi şi unul dintre ei îşi tot atingea barba.
 
Bridget, care e nebună, a zis că ea se gândea uneori la sinucidere când începeau reclamele la televizor. A fost sinceră şi asta i-a zăpăcit pe consilieri. Carl, care e drăguţ cu toată lumea, a zis că el era foarte trist, dar n-ar putea niciodată să se sinucidă, pentru că e un păcat.
 
Unul dintre consilieri a mers pe la fiecare şi în cele din urmă a venit la mine.
- Tu ce părere ai, Charlie?
 
Cel mai ciudat era că nu-l întâlnisem niciodată pe bărbatul ăsta fiindcă era un "specialist", dar el îmi ştia numele, chiar dacă nu purtam ecuson, ca la Ziua porţilor deschise.
- Păi, cred că Michael era un tip de treabă şi nu înţeleg de ce a făcut-o. Sunt foarte trist, dar cred că şi mai tare mă supără că nu înţeleg de ce a făcut-o.
 
Tocmai am recitit ce am scris şi nu seamănă cu felul în care am vorbit eu. Mai ales în biroul ăla, pentru că plângeam în continuare. Nu m-am oprit deloc din plâns.
 
Consilierul a zis că el bănuia că Michael avea "probleme acasă" şi n-avea cu cine să stea de vorbă despre asta. Poate de aceea se simţea atât de singur şi s-a sinucis.
 
Atunci am început să ţip la consilier că Michael ar fi putut să stea de vorbă cu mine. Şi am început să plâng şi mai tare. A încercat să mă liniştească spunându-mi că se referise la un adult, cum ar fi un profesor sau un consilier psihologic cu care să stea Michael de vorbă. Dar n-a mers şi până la urmă fratele meu a venit cu maşina la şcoală şi m-a luat.
 
Restul anului şcolar profesorii s-au purtat diferit cu mine şi mi-au dat note mai mari chiar dacă eu nu mă făceam mai deştept. Ca să-ţi spun adevărul, cred că erau speriaţi din cauza mea.
 
La înmormântarea lui Michael a fost ciudat pentru că tatăl lui n-a plâns. Şi trei luni mai târziu a părăsit-o pe mama lui Michael. Cel puţin, aşa a zis Dave la cantină. Uneori mă gândesc la asta. Mă întreb cum era la Michael acasă seara, la cină sau când se uitau la televizor. Michael n-a lăsat niciun bilet sau, cel puţin, părinţii lui nu l-au arătat nimănui. Poate că avea "probleme acasă". Aş vrea să ştiu. Poate că aşa mi-ar fi mai clar de ce mi-e atât de dor de el. Ar fi trist, dar măcar ar avea o explicaţie.
 
Ceea ce ştiu însă e că lucrul ăsta mă face să mă întreb dacă eu am "probleme acasă", dar am impresia că unora li se întâmplă chestii mult mai grave. De exemplu, când primul prieten al surorii mele a început să iasă cu altă fată şi sora mea a plâns tot weekendul.
 
Tata a zis:
- Unii o păţesc mult mai rău.
 
Iar mama a tăcut. Şi asta a fost tot. O lună mai târziu, sora mea a cunoscut un alt băiat şi a început iar să asculte muzică veselă. Şi tata a continuat să muncească. Şi mama a continuat să măture. Şi fratele meu a continuat să-şi repare maşina. Adică până când a plecat la colegiu la începutul verii. Joacă fotbal pentru Penn State, dar în vară a trebuit să-şi ia examenele ca să poată juca.
 
Nu cred că în familia noastră e vreun copil preferat. Suntem trei, iar eu sunt cel mai mic. Fratele meu e cel mai mare. Joacă fotbal foarte bine şi îi place maşina lui. Sora mea e foarte drăguţă şi foarte rea cu băieţii şi ea e mijlocia. Acum iau numai note maxime ca ea şi de aceea toţi mă lasă în pace.
 
Mama plânge mult la emisiunile de la televizor. Tata munceşte mult şi e un om cinstit. Mătuşa Helen zicea că tata o să fie prea mândru ca să aibă criza vârstei de mijloc. De-abia acum înţeleg ce a vrut să spună fiindcă tata tocmai a împlinit patruzeci de ani şi nimic nu s-a schimbat.
 
Mătuşa Helen era persoana mea preferată din lume. Era sora mamei. Avusese numai note maxime la şcoală şi îmi dădea cărţi să citesc. Tata zicea că erau cam vechi pentru mine, dar mie-mi plăceau, aşa că ridica din umeri şi mă lăsa să citesc.
 
Mătuşa Helen a locuit cu familia noastră în ultimii ani ai vieţii pentru că i s-a întâmplat ceva foarte rău. Nimeni n-a vrut să-mi spună, deşi mereu am vrut să aflu. Când aveam în jur de şapte ani, n-am mai întrebat nimic despre asta pentru că puneam întruna întrebări, cum fac copiii, şi mătuşa Helen a început să plângă foarte tare.
 
Atunci tata mi-a dat o palmă şi mi-a zis:
- Îi răneşti sentimentele mătuşii Helen!
 
Nu voiam să fac asta, aşa că am încetat. Mătuşa Helen i-a spus tatei să nu mă mai lovească niciodată în faţa ei şi tata a zis că asta e casa lui şi că face ce vrea şi mama a tăcut şi la fel au făcut fratele şi sora mea.
 
Nu-mi mai amintesc prea multe pentru că am început să plâng foarte tare şi după o vreme tata i-a zis mamei să mă ducă în camera mea. Puţin mai târziu, mama a băut câteva pahare cu vin alb şi mi-a povestit ce i se întâmplase surorii ei. Unii chiar au probleme mult mai mari decât mine. Serios.
 
Probabil că ar trebui să mă duc la culcare. E foarte târziu. Nu ştiu de ce am pus toate astea pe hârtie. Motivul pentru care ţi-am scris această scrisoare e că mâine încep liceul şi mi-e foarte frică.
 
Mereu cu drag, Charlie
 
*****
7 septembrie 1991
 
Dragă prietene,
 
Nu-mi place la liceu. Cantina se numeşte "Centru de nutriţie", ceea ce e ciudat. La orele mele de engleză avansată e o fată pe care o cheamă Susan. În gimnaziu, era foarte amuzant să stai în preajma ei. Îi plăceau filmele, iar frate-său, Frank, îi făcea casete cu o muzică grozavă, pe care ne-o dădea şi nouă s-o ascultăm. Dar, peste vară, şi-a scos aparatul dentar, s-a făcut mai înaltă şi mai drăguţă şi i-au crescut sânii. Acum, se prosteşte pe holuri, mai ales când sunt băieţi prin preajmă. Şi cred că e trist, pentru că nu pare prea fericită. Ca să-ţi spun drept, nu-i place să recunoască faptul că vine la ora de engleză avansată şi nu-i mai place să mă salute când ne întâlnim pe hol.
 
Când a fost la şedinţa cu consilierii despre Michael, Susan a spus că Michael îi mărturisise odată că e cea mai frumoasă fată din lume, cu tot cu aparatul ei dentar. Pe urmă, i-a cerut să "iasă cu el", ceea ce însemna mare lucru în orice şcoală. În liceu aşa i se spune, "ieşit în oraş". Şi s-au sărutat şi au vorbit despre filme, iar lui Susan îi era tare dor de el pentru că fusese prietenul ei cel mai bun.
 
În acelaşi timp, e şi ciudat, pentru că în mod normal băieţii şi fetele nu devin cei mai buni prieteni la mine la şcoală. Dar Michael şi Susan erau. Cam cum era mătuşa Helen şi eu. Scuze, cam cum "eram eu şi mătuşa Helen". Ăsta e un lucru pe care l-am învăţat săptămâna asta. Pe lângă folosirea corectă a punctuaţiei.
 
Eu tac mai tot timpul şi doar un băiat pe care-l cheamă Sean pare să mă bage în seamă. M-a aşteptat după ora de sport şi mi-a spus lucruri imature despre cum o să-mi facă o "vâlvoială", adică, atunci când cineva îţi bagă capul în toaletă şi trage apa ca să-ţi facă părul vâlvoi în apă. Părea în acelaşi timp nefericit, lucru pe care i l-am spus. După care s-a înfuriat şi a început să dea în mine, iar eu am făcut ce m-a învăţat fratele meu să fac. Fratele meu e un foarte bun luptător.
- Ataci la genunchi, beregată şi ochi.
 
Ceea ce am şi făcut. Şi chiar că l-am altoit zdravăn pe Sean. După aia am început să plâng. Iar sora mea a trebuit să plece de la ora ei pentru elevii eminenţi ca să mă ducă acasă cu maşina. Am fost chemat la cabinetul domnului Small, dar n-am fost suspendat şi nici n-am primit altă pedeapsă pentru că un băiat i-a spus domnului Small adevărul despre bătaie.
- Sean a început. A fost legitimă apărare.
 
Şi aşa fusese. Pur şi simplu, nu pricep de ce Sean a vrut să mă bată. Nu-i făcusem nimic. Sunt foarte mic de statură. E adevărat. Dar cred că Sean nu ştia că pot să mă bat. Adevărul e că aş fi putut să-l rănesc mult mai rău. Şi poate că aşa ar fi trebuit. M-am gândit că s-ar putea să fiu nevoit s-o fac, dacă venea să-l bată pe băiatul care i-a spus domnului Small adevărul, dar Sean nu s-a luat de el. Aşa că totul a fost dat uitării.
 
Unii copii se uită chiorâş la mine pe holuri pentru că eu nu-mi decorez dulapul şi pentru că eu sunt cel care l-a caftit pe Sean şi n-a mai putut să se oprească din plâns după aia. Cred că sunt o fire emotivă.
 
Mă simt foarte singur pentru că sora mea e ocupată cu rolul de cea mai mare din familia noastră. Fratele meu e ocupat să fie fotbalist la Penn State. După cantonament, antrenorul lui a spus că deocamdată e rezervă, dar, după ce învaţă care-i sistemul, o să facă parte din prima echipă.
 
Tatăl meu speră să-l vadă trecând la profesionişti şi să joace pentru Steelers. Mama e bucuroasă doar pentru că în felul ăsta merge la colegiu fără taxe, pentru că sora mea nu joacă fotbal şi n-ar fi avut destui bani ca să-i ţină pe amândoi la colegiu. Tocmai de-aia vrea ca eu să învăţ şi să am numai note bune, ca să pot obţine o bursă universitară.
 
Şi asta am făcut până când am cunoscut un prieten aici. Speram să mă împrietenesc cu băiatul care a spus adevărul, dar cred că a vrut doar să fie băiat bun dându-l în gât pe Sean.
 
Mereu cu drag, Charlie
 
*****
11 septembrie 1991
 
Dragă prietene,
 
N-am timp prea mult pentru că profesorul de engleză avansată ne-a dat să citim o carte şi mie-mi place să citesc cărţile de două ori. Întâmplător, cartea se numeşte Să ucizi o pasăre cântătoare. Dacă n-ai citit-o, cred că ar trebui s-o citeşti, pentru că e foarte interesantă. Profesorul ne-a dat să citim pe rând, câteva capitole, dar mie nu-mi place să citesc cărţile aşa. Acum am ajuns la jumătate, la prima citire.
 
În orice caz, motivul pentru care-ţi scriu este că l-am văzut pe fratele meu la televizor. În mod normal, nu-mi plac prea mult emisiunile sportive, dar acum era o ocazie deosebită. Mama a început să plângă, iar tata i-a pus un braţ pe după umeri, iar sora mea a zâmbit, ceea ce e ciudat pentru că fratele meu şi sora mea se ceartă mereu când el vine acasă.
 
Dar fratele meu mai mare era la televizor şi, până acum, a fost partea cea mai interesantă din primele mele două săptămâni la liceu. Îmi este tare dor de el, ceea ce e ciudat, pentru că atunci când era acasă nu vorbeam niciodată prea mult. Şi nici acum nu vorbim, ca să fiu sincer.
 
Ţi-aş spune ce post are în echipă, dar, cum am mai zis, mi-ar plăcea să rămân anonim pentru tine. Sper că înţelegi.
 
Mereu cu drag, Charlie
 
*****
16 septembrie 1991
 
Dragă prietene,
 
Am terminat de citit Să ucizi o pasăre cântătoare. Acum e cartea mea preferată din toate timpurile, dar, pe de altă parte, mereu mi se pare aşa după ce citesc altă carte. Proful meu de engleză avansată m-a rugat să-i zic
 
"Bill", când nu suntem la ore, şi mi-a mai dat o carte să citesc. Mi-a spus că mă pricep foarte bine la citit şi că înţeleg limbajul şi vrea să-i scriu un eseu despre Să ucizi o pasăre cântătoare.
 
I-am spus asta mamei mele şi ea m-a întrebat de ce Bill nu mi-a recomandat să urmez ore de engleză de anul doi sau de penultimul an de liceu. Iar eu i-am explicat că Bill mi-a zis că alea sunt practic aceleaşi ore, dar cu cărţi mai complicate, şi că nu mi-ar fi de folos. Mama mi-a zis că nu e sigură că aşa stau lucrurile şi că o să discute cu el la şedinţa cu părinţii. Pe urmă, m-a rugat s-o ajut să spele vasele, ceea ce am şi făcut.
 
Sincer, nu-mi place să spăl vase. Îmi place să mănânc cu degetele, şi din şerveţel, dar sora mea zice că dacă fac asta e rău pentru mediu. Sora mea s-a înscris la Clubul Zilei Pământului de aici, din liceu, şi acolo se întâlneşte ea cu băieţii. Toţi sunt foarte drăguţi cu ea şi nu prea înţeleg de ce, decât poate datorită faptului că e frumoasă. Chiar se poartă urât cu băieţii ăia.
 
Unul dintre ei e mort după soră-mea. N-am să-ţi spun cum îl cheamă, dar am să-ţi spun totul despre el. Are un păr castaniu foarte drăguţ şi îl poartă lung, prins în coadă. Cred că o să regrete asta când o să privească înapoi la viaţa lui. Îi mixează mereu melodii pe casete surorii mele, cu teme foarte specifice. Una se numea "Frunze de toamnă". A pus acolo multe cântece cu The Smiths. Chiar a colorat de mână coperta. După ce filmul pe care l-a închiriat s-a terminat, băiatul a plecat, iar sora mea mi-a dat caseta.
- Vrei s-o iei tu, Charlie?
 
Am luat caseta, dar mă simţeam aiurea, pentru că el o făcuse pentru ea. Totuşi, am ascultat-o. Şi mi-a plăcut foarte mult. E un cântec acolo, se numeşte "Asleep", pe care mi-ar plăcea să-l asculţi. I-am spus surorii mele despre el. Iar după o săptămână, mi-a mulţumit pentru că, atunci când băiatul ăsta a întrebat-o de casetă, ea i-a spus exact ce-i spusesem eu despre cântecul "Asleep", iar băiatul ăsta a fost foarte mişcat de cât de mult a însemnat pentru ea. Sper că asta înseamnă că voi fi bun la întâlnirile cu fetele, când o veni sorocul.
 
Totuşi, trebuie să rămân la subiect. Asta-mi spune Bill să fac pentru că scriu cam la fel cum vorbesc. Cred că de-aia mi-a spus să scriu eseul despre Să ucizi o pasăre cântătoare.
 
Băiatul ăsta care-o place pe sora mea e întotdeauna respectuos cu părinţii mei. Din acest motiv, maică-mii îi place foarte mult de el. Tata zice că e moale. Cred că de-aia sora mea îi face ce-i face.
 
Într-o seară, ea spunea lucruri foarte urâte despre cum nu s-a luat el în gură cu bătăuşul clasei când avea cincisprezece ani sau cam aşa ceva. Ca să-ţi spun drept, nu prea eram atent la ciondăneala lor pentru că tocmai mă uitam la filmul pe care el îl închiriase. Se ceartă tot timpul, aşa că m-am gândit că filmul măcar era ceva diferit, dar m-am înşelat, fiindcă era partea a doua de la alt film.
 
În tot cazul, după ce ea l-a tot acuzat preţ de vreo patru scene de film, adică vreo zece minute, băiatul a început să plângă. Să plângă rău de tot. M-am întors cu faţa la el şi sora mea a arătat cu degetul spre mine.
- Vezi, până şi Charlie s-a luptat cu bătăuşul clasei. Vezi?
 
Iar băiatul ăsta s-a făcut roşu la faţă. Şi s-a uitat la mine. Pe urmă, s-a uitat la ea. Şi s-a răsucit şi-a pocnit-o tare peste faţă. Tare de tot. Am încremenit pentru că nu-mi venea să cred că făcuse asta. Nu-i stătea în fire să dea în cineva. El era băiatul care făcea casete cu mixaje, pe teme diverse şi cu coperte colorate, până când a pocnit-o pe soră-mea şi a încetat să mai plângă.
 
Partea ciudată e că soră-mea n-a făcut nimic. Pur şi simplu s-a uitat la el foarte tăcută. Tare ciudat a mai fost. Sora mea face urât dacă mănânci ton de care nu trebuie, şi uite că acum un băiat tocmai o pocnise şi ea nu reacţiona în niciun fel. S-a înmuiat şi s-a liniştit. Şi mi-a cerut să plec, ceea ce am făcut. După ce-a plecat el, mi-a zis că urmau să "iasă în oraş" şi să nu-i spun mamei sau tatei ce se întâmplase.
 
Cred că el i-a ţinut piept "bătăuşului" din clasa lui. Şi cred că asta are logică.
 
În weekendul acela, soră-mea a petrecut mult timp cu băiatul ăsta. Şi au râs mult mai mult ca de obicei. Vineri seara, citeam din noua mea carte, dar am simţit că mi-a obosit creierul aşa că am decis să mă uit la televizor. Şi am deschis uşa de la subsol şi i-am văzut pe sora mea şi pe băiat dezbrăcaţi.
 
El era deasupra ei şi ea îşi lăsase picioarele de o parte şi de alta a canapelei. Şi a ţipat la mine în şoaptă.
- Ieşi afară, perversule.
 
Aşa că am plecat. A doua zi, ne-am uitat cu toţii la fratele meu cum joacă fotbal. Iar soră-mea l-a invitat pe băiat la noi. Nu ştiu sigur când plecase noaptea trecută. Se ţineau de mână şi se purtau de parcă totul era minunat. Iar băiatul a spus ceva despre cum echipa de fotbal n-a mai fost aceeaşi de când fratele meu a absolvit, şi tata i-a mulţumit. Iar când a plecat, tata a zis că băiatul ăsta devenea un tânăr de încredere, care ştie să se descurce. Iar mama a tăcut. Sora mea s-a uitat la mine ca să se asigure că n-o să zic nimic. Şi asta a fost tot.
- Da, este.
 
Atât a putut să spună sora mea. Şi parcă-l văd pe băiatul ăsta făcându-şi temele pentru şcoală şi gândindu-se la sora mea dezbrăcată. Şi parcă-i văd ţinându-se de mână la meciurile de fotbal pe care nu le urmăresc. Şi parcă-l văd pe băiat vomând într-un tufiş la vreo petrecere. Şi o văd pe sora mea acceptând asta.
 
Şi m-am simţit foarte rău pentru amândoi.
 
Mereu cu drag, Charlie
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer