Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum te simţi astăzi?


Ioana Bâldea Constantinescu

08.10.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Faptul că are o imaginaţie eminamente muzicală. Uşurinţa niciodată etalată, dar evidentă, cu care manipulează spaţii, le populează, le dă identitate. Dozajul dintre tramă şi poezie. Faptul că e un călător, care scrie şi librete de operă. Siguranţa. Modestia. Felul în care vorbeşte despre oamenii pe care îi iubeşte. Detaliul, mărunt şi fără rezonanţă, cumva, că e bâlbâit şi că i-a plăcut de Colin Firth şi de Geoffrey Rush în Discursul regelui. Iată numai câteva din motivele pentru care mă are printre cititorii lui.
 
... cartea asta mă duce, însă, în spaţiul negru în care toate contururile se blurează. Cum spune Mitchell însuşi, într-un interviu, "deodată s-a dat o sentinţă; e ceva definitiv, gravat în piatră". David Mitchell şi soţia lui, Keiko Yushida, au tradus, împreună, The Reason I Jump (Motivul pentru care sar), cartea lui Naoki Higashida. A început-o Keiko, după care Mitchell a rafinat-o discursiv şi i-a dat ceea ce nimeni altcineva decât un star, iar Mitchell, autor nominalizat la Booker, ecranizat şi promovat de Granta, e un star al literaturii contemporane, nu i-ar fi putut da: voce, public, vizibilitate.
 
Acţiunea ar putea începe acolo unde un băiat de treisprezece ani, diagnosticat cu o formă gravă, irecuperabilă de autism, sfidează diagnosticul care-l încarcerează la marginea societăţii, incapabil de comunicare şi înţelegere, şi, potrivind cuvinte de pe o tăbliţă cu caractere japoneze, scoate la iveală acest text - puternic, tulburător, real. Naoki Higashida e, poate, primul autor autist care explică exact ce se întâmplă în mintea lui. De ce sare. De ce îi e neclară noţiunea de spaţiu. De ce se teme. De ce se enervează crunt, până la paroxism, atunci când ceilalţi subminează efortul oricui se arată dornic să comunice cu el - "Lăsaţi-l. Preferă să fie singur." De fapt, Naoki nu preferă să fie singur. În prezentarea de pe Amazon, regăsesc paralela care mi-a fulgerat şi mie prin minte - cea cu Jean-Dominique Bauby - Scafandrul şi fluturele, o altă voce, de data aceasta matură şi experimentată, vocea unui jurnalist care, în urma unui accident vascular, rămâne prizonier în propriul corp, din care nu evadează decât printr-un text ingenios, menit să demonteze prejudecăţile care neagă unui trup debilitat unica posesiune reală, deşi greu intuibilă: o minte vie, o imaginaţie mai bogată ca a vastei majorităţi, o logică fără hibă.
 
Nu înţelege, nu aude, nu ştie, nu poate sunt stigmatele unei societăţi prizonieră, şi ea, băţoasă, autosuficientă într-o normalitate de care ţine cu dinţii. Naoki sare, compulsiv, când nu se poate comunica, nu pentru că nu ar stăpâni conceptul, sau emoţia, sau starea, ci... pentru că nu poate spune cuvântul. Dar înţelege, ştie, aude. Ajutat, poate chiar şi să exprime. Ajutat.
 
Urmează, însă, planul doi. Cel al scriitorului vedetă. Care trăieşte în Irlanda. Care a locuit în Japonia. Care a scris Atlasul norilor. Care a fost nominalizat la Booker. De două ori. Care are o soţie şi o fiică. Frumoase. Şi un băieţel. Autist.
 
Poate că, într-adevăr, aşa cum ne învaţă romanul lui Mitchell, toate spaţiile şi toate timpurile sunt interconectate. Poate că Naoki Higashida, cel care nu şi-ar fi putut imagina că va scrie, vreodată, o carte, a avut nevoie de David Mitchell, care a crescut ştiind că va deveni scriitor. La fel cum Mitchell, care avea o viaţă de film bun şi roman aproape incredibil, s-a trezit, după cum singur povesteşte, într-o existenţă comparabilă cu cea a unui veteran din Afghanistan, în care trebuie să reînveţe totul, să o ia de la zero, să găsească o cale de acces în lumea unde, inexplicabil, fără speranţă, e claustrat copilul lui.


Ascult sextetul din Atlasul norilor. Iar şi iar, în timp ce citesc. Din ce în ce mai adânc, în interiorul unei lumi dincolo de ale cărei ziduri nu ne place să ne uităm. Nu înţelegem, nu auzim, nu ştim ce se întâmplă acolo. Şi lucrurile nu se întâmplă întotdeauna bine, la final, în lumea asta, aşa, ca în Rain Man. Un băieţel de treisprezece ani spune că noi, cei care îngroşăm rândurile oamenilor obişnuiţi, trebuie să ne imaginăm, atunci când ne gândim la autism, un robot de înaltă performanţă căruia posesorul i-a pierdut telecomanda. Să ne înţelegem, e imaginea folosită de un copil diagnosticat cu o disfuncţie care, după cum explică Mitchell, ar trebui să-l facă incapabil să priceapă ideea de metaforă. Şi, totuşi, aşa alege Naoki să exprime faptul că nu ştie exact în ce fel membrele îi sunt conectate de corp, cum să le facă să funcţioneze,cum să le stăpânească, măcar, cum să deseneze un zâmbet pe un chip aproape încremenit în aceeaşi expresie. Cea mai mare teamă a lui e cea spaţială. Nu-l încape nicio cameră, niciun acasă nu e altceva decât un muzeu al spaimelor şi al obiectelor nefamiliare.
"Sar", spune el " pentru că atunci când sunt în aer sentimentele mele urcă spre cer. Sincer, impulsul de a fi înghiţit de cer e atât de puternic încât îmi face inima să tresalte."
 
Instantaneu, îmi amintesc de un interviu în care Mitchell a povestit cum, ani de zile, şi-a întrebat băieţelul, ritual, acelaşi lucru, în fiecare dimineaţă.
"Cum te simţi azi?"
 
Când toate speranţele s-au risipit în nori, când a devenit clar că legăturile dintre lumea copilului şi cea a părinţilor lui sunt bruiate definitiv, atunci, abia atunci, inexplicabil, neaşteptat, accidental, miraculos, senin, ca dintr-o rutină despre care noi, cei mulţi, nici măcar nu ştim că este cea fericită, că este cea mai fericită dintre toate, într-o zi, a venit şi răspunsul.
"Bine, tati."
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Naoki
    a, 10.12.2014, 20:31

    Cartea lui Naoki Higashida a apărut și în limba română (cu titlul 'De ce sar') - anul acesta, la editura Frontiera :)

Spacer Spacer