Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Despre Braşovul de ieri şi azi


Eugen Andronic, un interviu cu Valer Rus

11.10.2013
Editura Vellant
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Valer Rus este doctor în istorie modernă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, actualmente directorul Muzeului Casa Mureşenilor din Braşov.

Eugen Andronic: Cum şi-a pus amprenta comunismul asupra Braşovului Vechi? Dar ultimii 23 de ani?
Valer Rus: Printr-un adevărat miracol, datorat în foarte mare măsură unui grup restrâns de oameni din zona istoricilor de artă şi arhitecţilor din comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii din vremea comunismului, centrele istorice medievale din oraşele transilvănene au fost scutite de "modernizările" fără noimă desfăşurate în multe din oraşele României comuniste. Includerea a numeroase clădiri din aceste centre istorice în Lista Naţională a Monumentelor Istorice sau decretarea unor întregi cartiere drept rezervaţii arhitectonice a dus la salvgardarea centrelor istorice.

În cazul particular al Braşovului trebuie să nuanţăm discuţia pe cartiere şi pe perioade istorice. Astfel, dacă zone precum Bartolomeu (cea mai veche parte a Braşovului), Centrul Istoric (suprapus în bună măsură peste cetatea medievală) şi parţial cartierul Şchei şi-au conservat caracteristicile şi imaginea de ansamblu care le-au consacrat în manualele de istoria arhitecturii, altele nu au avut acelaşi noroc. Aici ne referim la zona de întâlnire a vechiului Braşov cu oraşul nou comunist, industrial, de cartiere de blocuri (numite nu arareori şi, pe bună dreptate, imense dormitoare pentru muncitori). Practic, toată zona de blocuri de astăzi din preajma Centrului Civic, a fostei întreprinderi Hidromecanica, Bulevardul Gării arăta cu totul altfel acum 50 de ani, fiind preponderent o zonă liniştită de case cu 1-2 caturi. Ce s-a întâmplat însă după 1989 este o cu totul altă poveste, caracterizată de multă indiferenţă şi nerespectare a legii, dublate de o sărăcie cronică şi de o lipsă de viziune cu privire la rolul şi locul monumentelor istorice în viaţa comunităţii braşovene, obsedată de altfel de caracterul turistic.
 
E.A.: De ce se năruie faţadele clădirilor din Centrul Vechi? Ar fi de preferat "look-ul" de tip german al unui oraş, cu toate clădirile impecabil întreţinute? Cum arătau aceste clădiri în trecut?
V.R.: Sunt mai multe componente în acest răspuns. În primul rând trebuie subliniat caracterul echivoc al regimului proprietăţii din România post-decembristă. Astfel, marea majoritate a clădirilor din Centrul Vechi erau populate de chiriaşi total dezinteresaţi de cum arătau clădirile în care locuiau şi de care nu erau legaţi în mod intim, personal. După ce a început procedura de revendicare / retrocedare a acestor imobile a început un alt calvar, în timpul căruia nici vechii proprietari, nici chiriaşii, nici posibilii viitori proprietari nu erau interesaţi să investească în ceva de care nu erau siguri că o să fie al lor. Când a început să se mai rezolve cât de cât această situaţie juridică, noii proprietari au realizat că nu au resursele financiare necesare pentru a renova faţadele proprietăţilor proprii. După care a început un val de închirieri, noii chiriaşi nefiind nici atât interesaţi să "cheltuiască" bani pentru aceste clădiri. Până aici a fost vorba doar de clădirile cu faţade la zonele pietonal-comerciale de interes: străzile Republicii, Mureşenilor, N. Bălcescu, Piaţa Sfatului, G. Bariţiu, Poarta Şchei. Ce se întâmplă pe străzile cu mai puţin interes economic este şi mai trist. O parte din vechii chiriaşi, în general persoane cu venituri foarte scăzute, au continuat să rămână în aceleaşi imobile, fiind total depăşiţi în capacitatea lor de a moderniza/renova clădirile pe care le locuiesc. La acestea adăugaţi încă 2-3 elemente şi veţi înţelege de ce arată Braşovul cum arată: legislaţia de protecţie a monumentelor istorice este foarte restrictivă şi cu exces de birocraţie (aprobările şi avizele necesare pentru intervenţie pe monument istoric clasat în lista mai sus menţionată trebuie date direct de la Bucureşti), autorităţile locale (Primărie, Consiliul Judeţean) nu au voie să investească bani publici în proprietăţi private şi absenţa proiectelor de anvergură, integratoare cu privire la rolul monumentelor istorice în viaţa şi bunăstarea oraşului. Ar fi de preferat, evident, ca toate clădirile să arate bine, dar în acelaşi timp mă îndoiesc că se va realiza vreodată. Va fi un proces etapizat, în valuri, şi se va datora exclusiv finanţărilor private provenind de la noii chiriaşi sau de la operatori economici de anvergură interesaţi în activism comunitar. Nici în trecut nu arătau toate clădirile la fel de bine în acelaşi timp, totul se raportează la veniturile proprietarului de moment al imobilului, şi este la fel în toată lumea civilizată: se poate verifica acest lucru în oraşele Italiei, mai ales.
 
E.A.: Centrul Vechi, în special Şcheii, arată încă foarte pitoresc. Un loc promovat puternic de industria locală de turism. Cît mai seamănă acest loc cu cel din trecut, de exemplu de acum 100 de ani? Ce s-a pierdut? S-a cîştigat ceva?
V.R.: Spuneam şi anterior, cartierul Şchei mai arată doar parţial ca în trecut, mai precis suntem în plin proces de transformare, sper că nu radicală sau ireversibilă, a acestui loc special din viaţa comunităţii locale. Din ce în ce mai des se pot vedea intervenţii radicale în imaginea clădirilor în stil vernacular, de inspiraţie barocă târzie, fie prin adăugarea de etaje suplimentare care modifică încadrarea în planul de urbanism zonal, fie efectiv prin demolarea completă a acestor case şi înlocuirea lor cu unele desprinse din filme cu cabane elveţiene sau austriece. A mai apărut un fenomen nou, de ocupare a fostelor curţi sau grădini din spatele caselor originale, practic se construieşte un cartier nou care îl dublează pe cel istoric, dar fără să mai fie asemănător. Traficul auto în zonă s-a intensificat prin transformarea cartierului într-unul de tip rezidenţial, e multă "lume bună" care îşi cumpără locuinţe în zonă, venind cu banii necesari pentru "modernizarea" casei şi plantarea unei maşini de teren pe îngustul trotuar din faţa acesteia. S-a pierdut tradiţia, dar s-a câştigat vitalitatea economică necesară pentru continuitate.
 
E.A.: Pe lîngă pitorescul zonei, Şcheii oferă şi imagini pestriţe: ferestre cu termopane albe, decorate cu flori de plastic sau alte kitsch-uri, acoperişuri de tablă, vile monstruoase. Muzica răzbate adeseori foarte tare din diverse case, auzindu-se pretutindeni. Cine sînt, de fapt, locuitorii de astăzi din Şchei?
V.R.: Locuitorii din Şchei sunt urmaşii românilor, grecilor, bulgarilor, maghiarilor care au locuit în vechiul Bolgarszek (scaunul bulgarilor în limba maghiară), la care se adaugă populaţii imigrate din diverse zone ale României în perioada industrializării accelerate din anii 60-80 ai secolului XX. Aceştia însă sunt mai puţini decât urmaşii adevăraţilor şcheieni, existând în toată perioada în discuţie o atitudine de tip autarhist şi de excludere a noilor veniţi ("gâgani").
 
E.A.: Ce s-a pierdut din tradiţiile locului, ce a rămas? (tema Junilor apare în întrebarea următoare, separat).
V.R.: Cred că s-a pierdut caracterul intim, personal, al vechiului cartier. Acesta este permanent asaltat/traversat de turişti sau cartierişti care se duc să "sacrifice ritual" mititei la Pietrele lui Solomon, cel puţin în perioada sfârşitului de săptămână atmosfera din zonă este destul de alterată. A dispărut vechea şcoală generală (nr. 1), înlocuită în mod nefericit de un seminar teologic fără nicio tradiţie în zonă. A dispărut "Solomonul", celebrul autobuz care lega Şcheiul de oraş, înlocuit azi de un microbuz portocaliu fără personalitate. Ce a rămas? Au rămas organizaţiile Junilor şcheieni, marile sărbători ale acestora (jocul, aruncatul în ţol), mersul la biserică în fiecare duminică şi la marile sărbători religioase (Paşti şi Crăciun), petrecerile cu lăutari şi multă mâncare şi băutură. Funcţionează în continuare caracterul comunitar al vecinătăţilor, mai ales la mari evenimente (nunţi, înmormântări, lucrări în construcţii).
 
E.A.: Ce mai înseamnă astăzi Junii în economia Braşovului Vechi? În general lumea îi vede o dată pe an şi atît. De ce au ajuns să împrumute cai de la comunitatea rromă din Săcele pentru defilarea de după Paşti?
V.R.: Sunt un punct de referinţă atât pentru localnici, cât şi pentru turişti. Sunt reprezentativi şi invocaţi în orice material de promovare a oraşului, şi pe bună dreptate. Într-o ţară fără tradiţii bine conservate, prezenţa acestora mai ales în mediul aparent dezumanizant al marelui oraş este în sine un miracol şi un element de definire a identităţii proprii, comunitare. Nu mai are nimeni aşa ceva, asta îi deosebeşte pe braşoveni de ceilalţi. Întrebarea cu caii are o explicaţie tristă. Odată cu integrarea în marile organizaţii transfrontaliere, precum Uniunea Europeană, România a fost obligată să adere la un nou sistem de valori şi de practici. Una dintre acestea spune că nu ai voie să produci nimic în interiorul oraşului pentru a evita poluarea. De aceea s-au mutat fabricile din oraş la periferii şi în parcuri industriale, de aceea nu mai ai voie să creşti animale în oraş. Printre victimele colaterale ale acestui fenomen au fost şi caii din Şchei. În anii `90 încă erau localnici care aveau cai, vaci, porci, găini. Acum este cam interzis. Dacă ai oficial aşa ceva intri la categoria producători agricoli şi trebuie să plăteşti impozitele aferente. Menţionam şi tendinţa sacrificării curţilor şi grădinilor pentru dezvoltarea imobiliară, toate acestea au concurat la modificări comportamentale ale unei întregi comunităţi.
 
E.A.: Vă plac Zilele Braşovului? Detaliaţi puţin răspunsul, vă rog.
V.R.: Îmi plac Zilele Braşovului în măsura în care sunt percepute cu adevărat ca un eveniment, o sărbătoare, de întreaga comunitate. Şi singurul moment în care aceasta se întâmplă cu adevărat este parada Junilor, cea la care participă cei mai mulţi braşoveni, comparativ cu orice alt eveniment public oficial. Raportul între ziua paradei şi celelalte zile este invers proporţional, personal aş recomanda ca evenimentul să fie promovat doar ca Ziua Braşovului, în rest nu prea are acoperire.
 
E.A.: Ar fi bine pentru Braşov să existe un al doilea pol de interes general (turistic) în afara Centrului Vechi? Un loc care să balanseze real interesul oamenilor. Motivaţi, vă rog, răspunsul.
V.R.: Braşovul are deja mai multe centre de interes: centrul istoric suprapus peste cetatea medievală, cu zidurile, turnurile şi bastioanele. Separat este Şcheiul, cu continuarea firească la Pietrele lui Solomon. Mai există zona Bartolomeu, cu o promenadă excelentă pe strada Lungă, care culminează spectaculos cu biserica Sf. Bartolomeu. În ultimii ani s-a dezvoltat în mod interesant şi zona Noua, cu lac, parc de distracţie etc. Apoi mai este şi Poiana Braşov, asta şi în măsura în care cineva percepe această staţiune ca făcând de fapt parte tot din Braşov. Acolo însă mai sunt nişte probleme: preţurile prohibitive şi oferta de divertisment monocoloră, puţin ofertantă din primăvară până în toamnă pentru categorii largi de public.
 
E.A.: Dacă aţi avea ocazia să vă întîlniţi cu o singură mare personalitate din istoria Braşovului, pe cine aţi alege? Ce l-aţi întreba?
V.R.: Johannes Honterus. L-aş felicita pentru curajul desprinderii comunităţii proprii din chingile bisericii romano-catolice şi introducerea unui nou cult religios. Poate l-aş întreba ce ar trebui să facem astăzi, în Braşov, pentru a crea din nou personalităţi de rangul şi caracterul lui.
 
E.A.: Aţi putea face un clasament cu cele mai importante 3-5 personalităţi ale Braşovului din toate timpurile? De ce sînt ele în acest top?
V.R.: Johannes Honterus - creator de şcoală, biserică şi comunitate. Michael Weiss - războinic şi apărător al propriei comunităţi în faţa oricărei armate. Apollonia Hirscher - pentru puterea de a transforma o traumă personală într-un gest de mare generozitate pentru comunitatea proprie: construirea Halei Negustorilor (azi clădirea restaurantului Cerbul Carpatin). George Bariţiu - cel mai mare intelectual român care a trăit vreodată în Braşov, creator de şcoală, publicistică, a introdus Braşovul pe harta politică şi intelectuală a României moderne. Andrei Mureşanu - a scris o singură poezie, dar ce poezie!
 
E.A.: Cît de mult mai seamănă cetatea actuală, restaurată, cu cea din trecut? Părţi mari din cetate au dispărut complet, cum ar fi latura estică. Ar mai putea să revină centrul la vechea înfăţişare printr-un efort masiv de reconstrucţie?
V.R.: Latura dispărută este cea nordică. Avea trei rânduri de ziduri de incintă. Arătau extrem de spectaculos pentru ce înţelege turistul contemporan prin cetate. Dar, la fel ca şi şcheianul încorsetat în micuţa casă cu un nivel, două camere şi o bucătărie, cu toaletă în curte, care îşi dărâmă moştenirea familiei pentru a construi o modernă vilă, aşa s-au simţit şi braşovenii în secolul al XIX-lea, care nu mai aveau ce face cu zidurile cetăţii, depăşite de evoluţia armamentului de foc, dar aveau în schimb mare nevoie de construcţii civile de amploare, adecvate nevoilor publice ale comunităţii (educative, administrative etc.). Ţine de dezvoltarea naturală a unui oraş, a unei comunităţi. Nu este normal să ne propunem să reconstruim ceva ce nu mai există, doar pentru că noi reacţionăm emoţional la un anumit subiect. La fel de bine ar putea cere cineva reconstruirea cetăţii medievale Brassovia de pe Tâmpa. Putem să construim şi ceva ce nu a existat niciodată acolo, doar pentru că arată bine? Regulile restaurării spun că dacă procentul distrugerii este mai mare de 30% nu mai faci restaurare, faci reconstrucţie, mai precis rişti să creezi ceva nou, care nu mai are nicio legătură cu originalul.
 
E.A.: Vă mulţumesc mult pentru răspunsuri!
 
(Interviu prin email, acordat de domnul Valer Rus lui Eugen Andronic în februarie 2013, publicat în albumul de fotografie Braşovul meu, editura Vellant, 2013 - brasovul-meu.ro)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer