Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Infuzie de ego (Partea a II-a)


Ilinca Anamaria Prisăcariu

31.10.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Când trebuia eu să mă nasc, săgetătorii îşi serveau ceaiul. Era o dup'amiază cam ca asta, de-ţi vine să stai în perne. Primul dintre ei - şi cel mai mic - s-a fript la limbă şi a început să ţipe, perturbând liniştea şi starea de relaxare în sedentarism care plutea în jurul lor. Comportamentul lui a fost considerat necorespunzător, aşa că s-a pricopsit cu mine înainte de termen. În mod normal, fiecare săgetător îşi primeşte, după caz, unul sau mai mulţi copii pe care să-i aibă în grijă, să îi educe şi să îi modeleze. Săgetătorul meu mă voia, numai că era mic şi total nepregătit, aşa că am crescut împreună. Am pornit şi ne-am ridicat din stângăcii. Habar nu aveam niciunul ce trebuia să facem. Avea fiecare aşteptări de la celălalt, aşa că ne-am hotărât ca acolo unde aruncă el săgeţile, să mă duc şi eu şi om vedea ce se întâmplă. Era un arcaş execrabil. Pot spune că fost şi este interesantă experienţa asta. Da, viaţa. Despre ea vorbesc.

A tras cu o săgeată de probă şi s-a dus roată-împrejur pe după cordonul ombilical. N-am avut încotro şi am urmat-o. Pe atunci eram şi eu distrată, până m-am prins că nu se va sfârşi bine dacă mă bag chiar peste tot pe unde prind. Sau poate nici nu va apuca să înceapă ceva, ca să se poată sfârşi. Dar până am învăţat eu asta, a învăţat şi el să ţintească mai bine.

Prima s-a dus, aşadar, direct în pampers. Norocosul (dacă înţelegi ce spun)!... Fix atunci au apărut chestiile astea şi la noi. A doua săgeată s-a dus în Coca-Cola şi mi-a trecut mie prin corzile vocale, şi dacă de obicei ăştia mici spun "mama" sau "tata", săgetătorul meu era pe cafeină când a tras săgeata asta. Ceea ce s-a întâmplat şi cu cea de-a treia, când m-a trimis cu degetele în priză şi cu ochii în televizor, iar cea de-a patra m-a dus cu capul direct în uşa liftului, după ce m-a rostogolit două etaje pe scări. Haios tare ăsta micu'... După mi-am pus ochelari, dar nu ştiu dacă a fost de vină liftul, televizorul sau priza. Se presupune c-ar fi trebuit să văd rezolvarea problemei? Nu.

A 5-a m-a dus în căsuţa cu jucării de la grădiniţă, iar a 6-a, tot acolo, cu buzele în buzele băieţelului care urma să plece în armată pentru totdeauna, lăsându-mă să mă agit şi să mă gândesc la cum îmi voi continua viaţa într-un mod decent fără el. Am reuşit. A 7-a săgeată m-a dus la mare pentru prima dată şi chiar am simţit sentimentul acela de libertate.

A 8-a m-a dus la şcoală şi de aici au început să se întâmple chestiile cu adevărat interesante. Cea de-a 9-a a nimerit cel mai bine. În pix, iar pixul în foaia caietului de tip II. Am schiţat primele propoziţii şi din schiţă-n schiţă, săgetătorul meu a adunat în vârful de săgeată primul text pe care l-am scris. Era ceva despre amintiri. Punct ochit, punct lovit, spune el. Prostii. Se juca. Şi foarte bine făcea. Pe atunci era bine, nu gândea mişcările. Acum i s-a făcut frică, a început să clocotească totul în el şi nu-mi mai dă pace. Fiecare mişcare trebuie să aibă un traseu bine gândit.

A 10-a m-a tot purtat prin excursii, dar nu am reuşit să-mi găsesc pe nicăieri al doilea suflet pereche, după plecarea iubitului meu în armată. A 11-a m-a trântit direct în gimnaziu, în Ţara Matematicii, a proiectelor şi a gânditului complex, a sistemului de învăţământ care cere şi nu dă, al săgetătorilor prefăcuţi care vânează note şi statute. A 12-a săgeată m-a îndrăgostit de teatru. M-a ţintit în scaun şi mi-a stins lumina. Mi-a arătat nişte oameni şi mi-a demonstrat că dacă mă pun în lumină şi mă ating, tot om sunt. De atunci îmi tot ţin capul în mâini şi, chiar dacă uneori îl simt ca pe ceva în plus, îmi dau seama că am nevoie de el, totuşi. Plus că încă nu părăsisem ţara matematicii şi intrasem în Ţinutul Culcatului Târziu.

De la a 13-a săgeată a fixat toate superstiţiile în pământ, ca să nu-mi iasă mie în drum. La a 14-a am putut să stau în dreapta şoferului, visând la săgeata care mă va muta la volan. De pe scaunul din dreapta am coborât la evidenţa populaţiei şi mi-am scos buletinul. Săgeata aia m-a dus acolo şi tot ea îmi ţine acum identitatea-n portofel, ca nu cumva să intre-n ochii altora. A ţintit-o bine cu cea mai reuşită poză a mea de la maternitate încoace. Nu... Tot săgeata asta m-a făcut domnişoară şi a plimbat vestea pe la toate rudele. Se spune că m-am făcut mare şi responsabilă, cică.

A 15-a săgeată m-a băgat, odată cu liceul, în zona surprinzătoare a traiului adolescentin. Am intrat în apa învolburată şi tot ce mi se părea mai demult revoltător, mi se părea acum ca un desert răcoritor. M-am tot zbătut în marea de hormoni şi cu a 16-a săgeată, care, de pe val pe val, m-a dus tot mai sus. S-a intersectat cu cea de-a 9-a şi cea de-a 12-a săgeată, care-şi tot continuă drumul, nestingherite. Din coliziunea lor a rezultat planul meu pentru când voi deveni mare. Adică imediat. Imediat îmi fac un plan...

Odată cu cea de-a 17-a săgeată am fost surprinsă de tot şi nici măcar nu mi-am făcut griji. A început să mă gâdile în piept, să am fluturi, să merg pe nori, să-mi duc traiul în metafore şi aşa săgeata mea a început să iubească. Încetul cu încetul, mâinile mele nu s-au mai focusat pe susţinerea capului, ci pe strânsul în braţe, pe cuprinsul fericirii, pe scrisul poveştilor...

De la a 18-a săgeată am căzut de acord cu săgetătorul meu că vom schimba rolurile: iau eu arcul, iar el se ia după mine. La săgeata asta "creştem mari" şi intrăm în zona provocatoare la sfârşit de trai adolescentin, unde marea învolburată devine ocean, valurile se măsoară-n rezistenţă, dragostea-n valuri, valurile în oameni şi oamenii în noi. E zona deschisă vânătorii.

Dar până atunci, mai stau între perne. Acum nu mă obligă nimeni să fiu ceva anume. Acum sunt o piramidă şi-n vârful meu miroase a mare. Mă simt ca-ntr-un desen şi totul pare static. În mine totul vibrează. S-a oprit ploaia. S-a răcit ceaiul. Eu abia mă încălzesc.
(Va urma)


(Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer