Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

38. (continuare) Cei buni mai întîi încasează.


Cornel Mihai Ungureanu

03.05.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
1 februarie 2001
Dan s-a bucurat că i-am luat "Monstrul Colombre şi alte cincizeci de povestiri" (Dino Buzzati este unul din autorii lui preferaţi, cel puţin după părerea mea) – chiar dacă şi-o cumpărase şi el cu o zi înainte de a o face noi (eu, Corina, Nadia). Cred că principala idee abordată de Buzzati se regăseşte în: "Astfel anii trecuseră zadarnic. Şi acum era prea tîrziu".

Cristina, nu aş vrea să avem o relaţie pasageră. Îmi doresc o prietenie pentru toată viaţa (pentru toată viaţa mea; eu voi muri primul; sunt mai bătrîn, media voastră de viaţă e mult mai mare şi, în plus, tu nu vei muri niciodată). Dorinţa mea nu-i de ajuns, fii bună şi contribuie cu dorinţa ta, dacă ţi se pare că da, e un proiect demn de luat în consideraţie.

Cu două seri în urmă am mers cu Nadia şi cu Corina la "Notting Hill". Filmul a fost binevenit. Eu iar m-am gîndit: uite, ce simplu e pentru un englez să scrie o astfel de poveste! Interesează pe toată lumea. Din România cu ce poţi veni? Ce să creezi, ce fantastică întîmplare, cînd în jurul tău vezi ţărani şi oameni amărîţi care vorbesc aşa: "Ei ia milioane şi eu iau şaptezeci de mii. Bagă chimicale în pămînt să scoată grîu mult. Nu te-a făcut doctorul bine, Dumnezeu te-a făcut: ai mai avut zile. Guvernanţii aştia, futu-le muma-n cur! Dă, bă şi mie două mii! Dacă moare Stele, rămîn cu copilu' pe drumuri? Vreau şi eu o cameră în casa bătrînească, să-mi dea moşu semnătură" !

Vezi băieţi de cartier şi tineri voioşi tocmai din pricină că nu-i interesează un astfel de film şi nici să citească o carte. E drept, de pe băncile facultăţii de litere, lumea capătă un alt orizont, dar nici el nu mă interesează prea mult; adică şi facultatea asta de litere prea devine o fabrică de profesori, de redactori, de traducători. Eu nu îmi doresc o diplomă care să-mi dea dreptul să stau pe un astfel de scaun. Nu vreau să fiu un îngropat într-o redacţie, să citesc cărţi şi să scriu despre ele, o viaţă. Vreau să trăiesc mult şi să scriu "viu", să se simtă viaţa şi naiba ştie dacă mai am timp. Şi ce poate fi la capăt?

Îl priveam într-o seară trecută pe Nicolae Balotă, la emisiunea Eugeniei Vodă. Dar cine a citit cărţile lui Nicolae Balotă? Tu ai citit vreuna? Omul e desigur cult şi fermecător, eu îl simpatizez, dar nu i-am citit nici o carte şi nici nu o voi face. Prefer să citesc Coelho sau Kawabata - şi chiar aş prefera să scriu, într-un fel, aşa. Roman, nu de mari dimensiuni, care să atragă – prin optimism sau prin tristeţe.

Îi spuneam azi Nadiei că ei îi place de mine. Dar nu destul. Ne iubim. Dar dragostea ei se împarte. Iar dragostea mea e cu totul alta faţă de cea de-acum cîteva luni.

Mă obsedează fraza (şi imaginea asta): "Şi atunci îşi luă rucsacul în spate şi se mută în camera vecină". Îmi aparţine şi mă gîndesc la cel care nu are curajul să fugă de acasă, să se azvîrle în necunoscut.

Nu-mi plac dezamăgirile. Dacă ne vom întîlni, haide s-avem înţelepciunea să nu simţim aşa ceva.

Eu nu ştiu cine e Emile Cone, dar mi-am notat cîteva idei de-ale lui, probabil dintr-o revistă de psihologie: "cine pleacă în viaţă cu ideea că va reuşi, în mod fatal reuşeşte". Ani de zile, mulţi ani de zile, eu am pornit cu ideea că nu voi reuşi, dar de ce, de unde, din ce resorturi a luat naştere, încă din îndepărtata copilărie, ideea asta, n-aş şti să spun. E regretabil şi recunosc, încă îmi dă tîrcoale, atîta-i de adîncă, nenorocita! Trebuie să dau cu ea o bătălie decisivă; nu ştiu cît va dura, ştiu doar că lupta a început şi că deocamdată sunt în avantaj. Nu-s rănit, mă simt "pe val", cred că voi învinge.

În filmele de capă şi spadă pe care le vedeam eu în copilărie (Zorro, Pardaillan, Scaramouch – sau în astea mai noi – gen "Cocoşatul"), luptele încep sub auspicii rele pentru cei buni. E valabil şi pentru filmele cu boxeri. Cei buni mai întîi încasează. Să spunem că şi eu sunt printre ei şi că am încasat în toţi aceşti ani. Lupta mea s-ar putea să fi ajuns la repriza ultimă, la scena finală. Dacă vrei, ţine-mi pumnii. Eu ţi-i ţin oricum. (Ştii că nu-mi mai amintesc cum e cu calculatoarele numerice – şi cu cele analogice? Deşi trebuie să fi învăţat eu şi clasificarea asta! Să nu fi fost aşa de importantă?)

"Gîndurile nesănătoase sunt ca o prăpastie, ele determină căderea celui ce nu ştie să se sustragă lor" Cum ţi spuneam, iată-mă! Deşi, "cel ce se dă ca exemplu, oricît de lăudabilă ar fi purtarea lui, înfăptuieşte un act imoral" – îmi amintesc că zicea Ţvetan Todorov (într-o carte desigur). Chiar dacă purtarea mea nu era una lăudabilă, cred că tot imoral e să mă dau exemplu. Ideea era că frumuseţea gîndurilor sănătoase e minunată!

Şi iată cum, aşa, cu drag, ţi-am pus pe hîrtie, gîndurile unei seri din viaţa mea! Şi nu ţi-am spus nimic despre durerea din stomac, de după fasconal, pentru că durerile astea-s fleacuri, dacă nu chiar flecuşteţe. Acum – aşa cum mai fac uneori – mă întreb ce aş putea să-ţi dăruiesc.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer