Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Visul meu - uăt lusiV


Ilinca Anamaria Prisăcariu

28.11.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A fost odată o fetiţă nici prea mare, dar nici prea mică, foarte frumoasă. Cu mâinile ei micuţe era în stare să facă lucruri minunate. Lucra într-un atelier de creaţie. Desena, scria, fotografia, făcea jucării, modela, inventa cadouri şi poveşti pentru toată lumea. În adâncul ei luau naştere mii de vise ce aşteptau cu nerăbdare împlinirea. Era extrem de creativă şi făcea totul cu o plăcere nemărginită. Chiar şi somnul reprezenta o bucurie. Datorită acestora, să fii o parte din visele ei era mereu un privilegiu. Te simţeai într-un fel binecuvântat. Când îi erai prin preajmă nu îţi dădeai seama cum de poate încăpea atâta bunătate şi căldură într-un singur om.

Fiind un copil special, căuta de fiecare dată să împlinească visele altora, în loc să le împlinească pe ale ei. Astfel, uita de propriile momente în care se rupea de realitate şi, cu timpul, aproape că nu mai dădea drumul niciunui vis la suprafaţă. La fel ca toată lumea, avea unul foarte important, pe care nu îl dezvăluise niciodată. Fiecare om are câte un vis special pe care îl păstrează în adâncul inimii, din teamă. Ne este frică să îl scoatem la suprafaţă pentru a nu risca să îl pierdem sau chiar să ne fie furat.

Această fetiţă începea să se teamă şi mai tare. Credea că visul ei special nu se va împlini niciodată, pentru că nu găsise până acum persoana potrivită căreia să i-l dezvăluie, pentru a-l scoate la suprafaţă. Îşi pierdea încrederea în ea, în cei din jurul său şi în tot frumosul care o înconjura. Se integra cu uşurinţă în rândul fricoşilor cu vise ascunse-n sân şi cu inimi închise, din teama de a fi fericiţi.

Fericirea ajunsese un subiect tabu. Nimeni nu ştia cum poate fi atinsă şi nimeni nu încerca să se arunce în negura necunoscutului, pentru a nu fi dezamăgiţi. Nu se vorbea despre fericire, din teama de a nu insista prea mult asupra acestui subiect. Nu voiau să îşi piardă intensitatea, în momentul în care ar fi avut să apară. Cei curajoşi, care se aruncau în discuţii, susţineau sus şi tare că "iubirea este fericirea", dar fetiţa trecea elegant printre concepţiile lor, uneori chiar ferindu-şi urechile. Ea nu simţise asta niciodată şi ajunsese la un moment dat să creadă că nu va mai fi niciodată fericită. Nu o mai bucurau soarele, cerul, luna şi nici stelele. Frunzele care se îngălbeneau toamna nu îi mai stârneau nicio emoţie, mirosul de ploaie nu o mai îmbia la visare, beculeţele de sărbători nu mai luminau la fel, zilele de naştere treceau doar ca să treacă, bucuriile pe care le făcea nu îi mai aduceau nici un soi de beneficiu.

Într-o seară de aprilie fetiţa se plimba cap în cap cu cerul, amândoi descoperiţi şi cu stele în părul cel negru. Ea cu picioarele pe pământ şi cu gândul la el, iar el necontenit cu picioarele în sus, alături de ea. Se întrebau amândoi, trişti, de ce nu se găseşte puţină magie şi pentru cei care au cu adevărat nevoie. Restul oamenilor şi-au găsit fericirea şi şi-au eliberat visul, mulţi dintre cei care îngroşau rândurile fricoşilor au plecat sau au devenit puţin mai curajoşi, pornind în căutarea fericirii. Numai ea nu mai găsea nici timpul şi nici puterea de a mai căuta ceva.
- Voi aştepta să-mi pice o minune, spuse ea privind miile de ochi ce sclipeau printre pletele căpăţânii celeste.
Şi asta a făcut.

A doua zi, pe când împacheta cadouri pentru nişte oameni puţin mai mici decât ea, a întâlnit din întâmplare un copil parcă rupt din stele, cu zâmbetul până-n urechile-i mici, care-şi căuta treabă la ea prin atelier.
- Curiozitatea m-a împins, spuse copilul stelar. Tu eşti cea care face toate lucrurile astea minunate!

Fetiţa a dat din cap.
- Am mai auzit de tine. Foarte mulţi oameni se bucură de ceea ce faci.

Fetiţa zâmbi. Copilul stelar zâmbi la rându-i şi se priviră îndelung. Porniseră, fără să-şi dea seama, într-o călătorie fascinantă.
- De când mi-ai intrat în atelier zâmbeşte toată lumea, spuse fetiţa.
- E ca şi cum ai fi un fel de oglindă, ştii? Zâmbitul nu era în planul meu pe astăzi, până să intru aici. M-am tot plimbat pe lângă uşă, iar lumea care iese de aici iese zâmbind. Şi toţi oamenii care mi-au povestit despre tine au făcut-o cu zâmbetul pe buze. Cum de nu ai văzut asta până acum?
- Hm, pur şi simplu nu am dat importanţă.
- Păcat. Ar trebui să o faci!
- Am făcut-o acum.
- Nu e de ajuns. Trebuie să o faci în fiecare zi.
- Atunci mai stai.
- Să mai stau?... Mai stau, îmi place aici.
- Mie îmi plac planetele!

Fraza izbucni din pieptul fetei ca o expiraţie puternică după ce stai sub apă mult timp. Lumea din atelier se opri pentru o secundă, îşi lungise puţin privirea, mai apoi colţul buzelor.
- ... şi îmi pare că tu arăţi puţin, aşa, ca un extraterestru. Parcă eşti un copil stelar. Eşti, nu-i aşa?

Copilul încremenise cu un zâmbet de uimire, apoi răspunsese:
- Poate că sunt.
- Nu mă crezi o ciudată, nu-i aşa?
- Nu, Doamne! Cu toţii avem doza noastră de ciudăţenie. Unii poate că au puţin mai mult, îi spuse şoptit copilul stelar.
- Eu cred că suntem făcuţi cu toţii din praf stelar. De asta suntem minunaţi, fascinanţi, incredibili! Hai să ne gândim la sclipirile din ochii noştri când ni se întâmplă lucruri frumoase! Îmi era dor să văd sclipirea asta. Ar trebui să-ţi vezi ochii.
- Văd.
- Nu, vorbesc serios!
- Păi da, şi eu.

Copilul stelar zâmbea şi nu se clintea. Fetiţa îşi ridică mâna suavă pentru a-i verifica reflexele, iar el îi urmă mişcările cu exactitate, asemenea unei oglinzi. Se jucară aşa un timp şi fata îi spuse:
- Trăieşti în metafore?
- Se poate spune şi aşa, răspunse copilul, urmând mişcările cu fidelitate.

Privirile lor nu pierdeau contactul, iar călătoria lor se desfăşura în linie dreaptă.
- Visezi? întrebă fata.
- În ultimul timp nu prea.
- Straniu. Nici eu.
- Sper la noapte, totuşi...
- Tot ce se poate.
- Eu cred că din când în când se mai nimeresc câte doi care să fie făcuţi din acelaşi praf stelar. Sunt cei cărora le găseşti sclipiri şi în stomac şi în inimă.
- Ah, păi la mine cred că e deja o colonie întreagă de licurici, că mă gâdilă de moarte, spuse copilul continuând jocul.

Fata zâmbi. Copilul stelar zâmbi şi el.
- Ai venit la mine în atelier şi căutai inspiraţie. Ai găsit ceva până la urmă?
- Nu.
- Nu?
- Am găsit ceva care mi-a deschis sufletul, în schimb. Cred că e un licurici care a evadat, sau ceva.
- Şi cu inspiraţia ce faci?
- Păi când ai sufletul deschis nu îţi mai trebuie nimic. Lucrurile vin pur şi simplu. Şi e mult mai bine aşa.
- Am senzaţia că te cunosc de o viaţă. Ne cunoaştem, nu-i aşa?
- Cine ştie?
- Numai noi putem şti.
- Corect!

Jocul lor continua şi cei doi stăteau nemişcaţi, privindu-se în ochi şi respirând în acelaşi timp, ridicându-şi în acelaşi timp cutia toracică.
- Am ceva pe suflet, spuse fetiţa.
- Un licurici?
- Ăia sunt cu miile. E altceva. Nu am mai avut curaj să spun nimănui, dar simt că în tine pot avea încredere.

Copilul stelar îşi ridică uşor palma dreaptă şi preluă controlul jocului. O poziţionase în dreptul palmei stângi a fetiţei şi o apropiase, apoi se atinseseră.
- Poţi să îmi spui.
- Mie mi-e foarte frică să fiu fericită.

Ochii lor sclipeau din ce în ce mai tare. Oamenii din atelier plecaseră deja, pentru că se făcuse târziu şi aproape se crăpau zorii. Fetiţa continuă:
- Nu cred că am fost niciodată fericită cu adevărat şi mi-e foarte frică să încerc şi să văd cum e. Nu vreau să sufăr.
- Dar nu există suferinţă în fericire...
- Ştii tu?!

Fetiţa îl întrerupse brusc. Copilul stelar îşi desfăcuse degetele şi îi cuprinse mâna, privind-o în continuare.
- Nu.
- Şi atunci cum poţi spune asta dacă nu ştii?
- Dar nu poţi şti niciodată dacă nu încerci.
- Şi ce sens mai are să încerci dacă nu ştii sigur?
- Păi, trebuie să crezi. Tu crezi cu adevărat că suntem făcuţi din acelaşi praf de stele, nu-i aşa?
- Da...
- Crezi şi atât, restul se întâmplă pur şi simplu. Trebuie numai să crezi că se poate să fie bine. Oamenii fericiţi sunt cu adevărat... fericiţi, nu-i aşa? Nu inventează nimic.
- Dar am auzit de foarte mulţi oameni fericiţi care au suferit crunt după.
- Nu după, ci între momentele lor de fericire. Şi nu au suferit crunt, ci doar s-au mai împiedicat din când în când, ca să aibă de unde să se ridice mult mai frumos. Tot ce s-a întâmplat în vieţile lor a fost pentru a-şi dezvolta fericirea.
- Dar tu de unde ştii?
- Din auzite.
- Deci nu eşti un copil fericit!
- Ba da. Sunt un copil privilegiat. Mă bucură luna şi stelele, mi se par fascinante. Toamna mi se pare incredibilă, cu tot cu copacii ei pictaţi, îmi place la nebunie mirosul de ploaie şi să mănânc clementine de Crăciun, când mă uit la beculeţele din brad. Toate lucrurile astea îmi hrănesc fericirea. Dar îmi lipseşte un element esenţial, ceva care...
- Eu nu am iubit niciodată! Mi-e frică să iubesc.

Aceeaşi expiraţie puternică o face pe fetiţă să se desprindă de copilul stelar şi să dea câţiva paşi înapoi.
- Eu am încercat...
- Şi cum e?
- ... dar n-am reuşit. Nu era urmă de licurici, nici în ochi, nici în stomac şi nici în inimă. Nici măcar nu zâmbeam. Mai bine stăteam în ploaie şi mâncam clementine. Şi mi-era ciudă pentru că am încercat să mă deschid în faţa unui om care avea sufletul ca o parcare cu plată. Nu avea nici un sens. Am irosit timp. Dar totuşi e bine că s-a întâmplat aşa. Nu aş mai fi ajuns aici.
- Când s-a întâmplat asta?
- Astă iarnă. Beculeţele nu mai aveau acelaşi farmec. Şi nici clementinele. Şi să vezi că mai fusese şi ziua mea şi m-am simţit de parcă a trecut un an întreg degeaba, sau că viaţa mea trecuse degeaba până atunci. Sau că trecuse cu un rost şi faptul că am încercat tâmpenia aia stricase toată treaba. Dar nimic nu se întâmplă fără rost.
- Pun pariu că n-avea nicio treabă cu planetele.

Copilul râse.
- Clar nu. Nici cu stelele. Noaptea nu privea cerul, stătea pe Facebook şi chinuia alţi oameni. Şi pe mine.
- Pe toţi în acelaşi timp?
- Cam da.
- Aiurea...

Se făcu linişte. Copilul stelar sparse liniştea după câteva clipe:
- Te iubesc şi cred că-i sigur.

Şi ca-ntr-o oglindă, buzele şi licuricii lor s-au amestecat într-un sărut ce a ajuns până la cer, dând voie dimineţii să le inunde sufletele.

Fiecare om este făcut din aceeaşi materie stelară cu un altul, iar în sufletul fiecăruia se ascunde câte o jumătate din acelaşi vis. În momentele pe care le avem între fericiri, ne plimbăm cu naveta sufletului nostru, căutând cealaltă jumătate pentru a ne întregi visul. Jumătăţile de vis nu se împlinesc decât pe jumătate. Aşa că nu trebuie să ne speriem şi să ne grăbim, ci să aşteptăm să ne împlinim visul în totalitate, pentru a ne întregi fericirea.


(Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Şireturi, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mascarada, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea omului care s-a pierdut în propriile lui buzunare, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Anotimps, Ilinca Anamaria Prisăcariu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Soluţia, Ilinca Anamaria Prisăcariu (4.5/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer