Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Ceaiul de joi dimineaţă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Azi sunt - Canal


Ilinca Anamaria Prisăcariu

05.12.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La plural sunt canaluri, dar nu ştiu dacă pot fi neapărat luată în considerare sub această formă. E drept că am mai multe faţete, ca să nu spun personalităţi, în sensul că pot să fiu şi bună şi rea în decurs de 5 secunde dacă vreau. Numai că nu vreau.

Azi nu sunt decât una, iar mintea mi-e uşoară. Azi nu am reacţionat deloc. Am lăsat toate lucrurile să se scurgă în mine. Toate lucrurile scârboase din lume aici s-au scurs. Din lume şi din cosmos. Toată mâncarea astrală pe care au consumat-o planetele la petrecerea lor de azi noapte s-a scurs în mine. Toate stelele care s-au îmbătat şi au căzut au ajuns direct în stomacul meu. Aşa se face că m-a durut toată ziua şi a scos zgomote ciudate. Stelele mahmure îţi pot da mari bătăi de cap.

Nu toate lucrurile sunt frumoase, nu? Azi sunt un canal, iar lumea toată se desfăşoară deasupra mea. Dacă mi-e poftă de ceva, trebuie numai să aştept, că lucrul râvnit ajunge la mine. Gunoiul unui om poate fi bogăţia altuia, aşa că nu mă deranjează să consum rebuturi. Viaţa-mi proprie de canal e un rebut, deci aş putea spune, în alte privinţe, că mă consum singură. Dacă asta presupune autocosnumul, înseamnă că degeaba mă mai duc la şcoală să învăţ despre el. Nu au dreptate deloc ăştia care te învaţă. Poate că şi ei ştiu asta şi sunt la rândul lor canaluri. Cine ştie... Eu sigur nu. Si nici ei, atâta timp cât stau sub pământ. Eu sunt privilegiată pentru că am realizat asta. În timpul consumului de rebut nu se părăseşte niciodată locaţia de bază. Miroase a trădare. Şi a aer curat. Oribil.

Ah... Miroase a căcat. A. E ziua de azi, care încă nu s-a terminat, deci mai e loc. Ce, nu ştiaţi că şi canalurile au frustrări? Ei bine, aţi aflat acum.

Aici nu te întreabă nimeni de sănătate. A fi canal e înjositor, s-ar zice... Se fac mereu glume de genul "arăţi de parcă ai căzut într-un canal" sau "puţi ca un canal". Brusc, toată lumea devine scârbită. Bine că faceţi voi caca petale de flori şi le folosiţi ca să faceţi artă abstractă cu ele! Nu spun că eu, fiind canal, am o filozofie aparte, dar necesit puţină gândire logică pentru a fi înţeleasă. Am mai spus că adun tot ce se poate. Care e problema? Tot ţie îţi fac un bine. Ar trebui să încerci şi tu. La un moment dat devine relaxant. Şi extrem de amuzant dacă ai simţul umorului dezvoltat, bineînţeles.

De fapt, toată lumea ajunge la stadiul de canal la un moment dat. Când simţi că nu mai eşti în stare să faci nimic, ci doar să stai şi să laşi să te lovească tot şi să treacă totul peste tine, să se întâmple lucruri în jurul tău şi ţie să nu-ţi pese şi să nu schiţezi vreo mişcare, ei, aia e starea! Te felicit din inimă!

Dacă eşti canal şi te calcă cineva pe cap, n-o să îşi ceară scuze. Bărbaţii vor înjura, femeile îşi vor certa copiii când se apropie de ele, iar cei din urmă îţi vor îndesa pietricele şi beţe pe unde apucă. Dar măcar ei vor fi fericiţi.

Singurii oameni pe care îi întâlneşti sunt cei ca tine sau puţin mai nenorociţi, care îşi caută un adăpost. Împreună formaţi reţele de canaluri, comunicaţi între voi şi vă adunaţi în mai multe puncte comune atunci când plouă. Motiv de sărbătoare, zic.

Dar când ieşi din stadiul din canal obişnuit ţi se urcă la cap. Se întâmplă să intri în Uniunea Europeană, ţi se schimbă capacul, nu mai ai găurele, arăţi mai frumos, nu te mai calcă lumea pe cap, ci îţi face poze, pentru că odată ce evoluezi ţi se gravează texte interesante pe cap, ce trezesc interesul. "Unitate în diversitate" şi alte de astea. Nu mai aduni mizerie brută, ci filtrată. Nu se mai formează reţele, pentru că fiecare om-canal caută să fie cel mai frumos. Nu mai există împreună, nu se lucrează împreună, nu se mai adăposteşte nimeni în sânul tău. Practic, unitatea şi diversitatea rămân numai la suprafaţă, înconjurate de pavaj şmecher cu piatră cubică pe care se plimbă porumbeii.

Fiecare îşi caută fericirea de unul singur. Dar dacă eşti un canal echilibrat îţi dai seama că filtrat sau nefiltrat, tot colectezi caca şi tot nu e format din petale. Însă un lucru e drept, în ultima vreme se tot aruncă arta abstractă cât colo. Unii oameni chiar încearcă! Asta este fascinant! Cred că sunt un canal cu stil totuşi. Deţin o colecţie impresionantă. Asta pentru că tot mai mulţi oameni ajung aşa din cauza preconcepţiilor despre sistemul digestiv. Cu toţii cred că dacă mănâncă la căcat încontinuu vor înflori. Realitatea e ca o indigestie: dureroasă.

Am simţit! A făcut caca un porumbel pe mine. Mâine va fi o zi productivă...



(Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer