Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Atelier foto

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spaţiul ACT. Culise


Ionuţ Comşa, Bogdan Bobocescu

12.12.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Teatrul ACT vă invită în lumea fabuloasă a creatorilor de teatru, de această dată prin intermediul fotografiei. Culisele de teatru sunt spaţii vii şi colorate, extrem de ofertante vizual.

Astfel, imaginile pe care le propun fotografii Ionuţ Comşa şi Bogdan Bobocescu în această expoziţie sunt sincere, reale şi fără machiaj abundent. Ele reprezintă un decupaj semnificativ de clipe adunate în spaţiul labirintic şi nonconformist al Teatrului ACT, care sperăm să aducă privitorul mai aproape de scenă şi de teatru în general.

Fotografiile sunt expuse în foaier, astfel pot fi văzute pe îndelete înainte sau după orice spectacol marca Teatrul ACT.
***

Totul a pornit din dorinţa de a fotografia Teatrul ACT un pic altfel. Intenţia noastră a fost ca imaginile să reprezinte mai puţin piesa de teatru şi mai mult oamenii care fac să se întâmple teatrul.

Nu ştiu dacă am avut un plan. Împreună cu prietenul Bogdan Bobocescu ne-am propus să facem fotografii timp de 12 luni, după care să punem stop, să evaluăm proiectul şi la final să concretizăm totul într-o expoziţie în foaierul teatrului. Totul a decurs conform acestei idei cu o excepţie: nu am pus stop, am continuat să facem fotografii cu şi despre Teatrul ACT. Oamenii de aici sunt pasionaţi cu adevărat de ceea ce fac şi locul este extrem de ofertant vizual. Privind în urmă, pot spune că în tot acest timp am exersat fotografia cu bucurie, în mijlocul unor oameni care ne-au investit cu enormă încredere.

Îmi doresc ca fotografiile să-i reprezinte fără semn de întrebare, vreau ca oamenii din teatru să zâmbească şi să spună: Da, noi suntem! Suntem frumoşi, suntem veseli şi facem lucrul ăsta extraordinar care se numeşte teatru.

Prima vizită în culisele teatrului a fost în iarna anului 2011.

Ştiţi cum e când ajungi la mătuşa preferată pe care nu ai vizitat-o de mult şi vine momentul în care ea dispare graţioasă în bucătărie, de unde îţi aduce dulceaţă de coacăze negre şi un pahar cu apă rece. Ca trăsnit de fulger te loveşti zgomotos cu palma peste frunte: Ahhh, am uitat, se cuvenea să iau un buchet de flori!

Aşa am intrat în culisele Teatrului ACT, cu sentimentul că trebuia să am un buchet de flori pe care să îl ofer gazdei binevoitoare. Aici nu există un hol lung cu camere de o parte şi alta, la uşile cărora cu indexul flexat să baţi uşor, să bagi apoi stingher capul şi să întrebi: Aici este serviciul contabilitate? Nu!

Scena este la acelaşi nivel cu primele gradene şi practic spectatorii sunt alături de actori; în aceeaşi manieră culisele sunt un întreg foarte personal, intim şi neconformist.

Pentru a avea un punct de pornire, în primele luni căutam să leg imaginile de simboluri ale teatrului în general. Două din intrările actorilor în spaţiul comun scenă - gradene sunt obturate de draperii grele de catifea roşie. Mi-am zis: cortina, ăsta este unul din simbolurile teatrului. Lumină, falduri generoase în postura grafică, situaţie, clic, imagine. Mândru de realizare, ca un şcolar care a reuşit pentru prima dată să facă un rând de bastonaşe corect, am arătat poza în una din întâlnirile noastre. Răspunsul a fost abrupt de sincer: "Cortină? Noi nu avem cortină."

Atunci am înţeles că Teatrul ACT este altfel şi trebuie tratat ca atare.

Fotografiile sunt expuse în foaierul teatrului pentru o perioadă lungă şi pot fi văzute pe îndelete înainte sau după orice spectacol marca Teatrul ACT. Sperăm ca aceste imagini să aducă privitorul şi mai aproape de teatru.
(Ionuţ Comşa)
***

Sunt prieten al Teatrului ACT de 10 ani. Momente frumoase mă leagă de teatru şi de oamenii care fac ca acest loc să existe. M-am bucurat la ideea de a spune povestea acestui spaţiu prin intermediul fotografiei. În plus, acest proiect propus de prietenul meu Ionuţ Comşa a venit într-un moment în care eu aveam nevoie de o direcţie în ceea ce priveşte fotografia.

Acest proiect l-am văzut ca pe un proces de învăţare. Am pornit la drum cu reguli şcolăreşti şi cu planul de a fotografia culisele teatrului timp de 1 an. Acum perioada iniţial plănuită s-a scurs, fac poze cu aceiaşi poftă ca la început şi spaţiul îmi pare la fel de interesant ca în prima zi.

Prin vizorul aparatului de fotografiat am avut ocazia să observ activitatea din teatru altfel decât eram obişnuit. Am descoperit detalii inedite pline de culoare despre tehnicieni, actori, regizori şi spectatori. Vreau să cred că prin această serie de fotografii pot arăta Teatrul ACT aşa cum este de fapt, nonconformist şi unic.

Vă invit să vedeţi cât mai multe piese la Teatrul ACT şi înainte de plecare să aruncaţi un ochi critic imaginilor noastre din foaier.
(Bogdan Bobocescu)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer