Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Evenimentul Tadici


Cristian Geambaşu

23.12.2013
Gazeta Sporturilor, decembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pînă la ce vîrstă se pot schimba oamenii? Priviţi-l pe nea Ghiţă şi veţi afla răspunsul!

Cer unii. Cu subiect şi predicat, ca să nu mai sugrumăm limba română. Bine, atunci, cu subiect şi predicat. Gheorghe Tadici este un antrenor român de handbal. Tot cu subiect şi predicat. Gheorghe Tadici este cel mai cunoscut şi cel mai de succes antrenor de handbal din România în acest moment. Gheorghe Tadici este nu doar un antrenor temut, ci şi un personaj. Tocmai pentru că nu este simpatic, nu are pe vino-ncoa, nu vorbeşte ca un critic literar. Şi nu mai este nici tînăr la 61 de ani. Dar asta este de discutat. Partea asta cu tinereţea pe care ţi-o dau data şi, poate, şi locul naşterii.

Cu subiect şi predicat. Nu m-am numărat niciodată printre admiratorii lui nea Ghiţă. Presupunînd că există aşa ceva. Omul nu este genul care face prozeliţi ori inspiră naşterea unor cluburi de fani. Fan Club Gheorghe Tadici sună absolut neverosimil. Dar pentru că actualul şi fostul antrenor al naţionalei feminine de handbal este, aşa cum am stabilit, un personaj, trebuie să discutăm puţin despre rolul pe care îl are el în parcursul frumos al fetelor la Mondialul din Serbia. Spun doar frumos, neaşteptat de frumos. E suficient, să lăsăm adjectivele celelalte să se mai odihnească. Şi să observăm că Tadici, mai mult antrenor decît selecţioner (la handbal nu-i ca la fotbal), este şi nu este acelaşi om faţă de cel pe care îl ştiam.

Coleric, da, dar atît cît e nevoie, la deciziile potrivnice ale arbitrilor. Frust în exprimare, însă exact şi lucid. Time out-urile cerute la meciul contra Ungariei stau probă. Şi video, şi vocală. Indicaţii clare, nesofisticate. Ce trebuie pe atac, ce pe apărare. Ghicesc parcă şi un semiton mai jos în adresare. Nu cred că joacă teatru, nu-i genul. Dar cred că frumuseţea (am rămas blocat în adjectivul ăsta, cu subiect şi predicat cu tot) este că nea Ghiţă reuşeşte cumva să crească odată cu echipa. Să se împrospăteze. Să guste plăcerea lucrului bine făcut. A lucrului făcut pînă la capăt.

Simt că eroul hirsut al acestor rînduri începe să se enerveze. Nu am spus nimic despre fete. Nici nu o să spun prea multe, fiindcă risc banalităţi. Să încerc totuşi! Mi-a fost dor de Cristina Neagu. Încă îmi este, fiindcă o găsesc schimbată. O admir pe Aurelia Brădeanu pentru seriozitate, pe Ardean pentru focul interior. Nu am uitat-o pe Paula Ungureanu. Nici pe Oana Manea, mereu încruntată. Dar bucuria cea mare vine dinspre Marin, Pintea, Buceschi, Chiper, Perianu, Dincă, Pîrvuţ, Ţăcălie, Ciuciulete. Azi spre mîinele handbalului nostru feminin. Azi spre mîinele handbalului feminin înseamnă meciul cu Polonia, din "optimi" (notă: pierdut ulterior scrierii articolului cu 31-29, după un meci dominat timp de 45 de minute de România).

Din nou cu subiect şi predicat. Antrenorul-selecţioner a fost mai puţin liric decît mine şi le-a cerut concentrare fetelor. Tocmai fiindcă am depăşit aşteptările rezervate dinaintea competiţiei, ar fi păcat să ne oprim. Nea Ghiţă, nu ne lăsa şi nu le lăsa!


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer