Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Picături savante


Sorin Lavric, pe marginea unei cărţi de C.D. Zeletin

25.12.2013
Editura Spandugino
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
C.D. Zeletin
Scrieri 3
Editura Spandugino, 2013



Citiţi un fragment din această carte.

*****
Picături savante

În anii '80 catedra de biofizică de la Facultatea de Medicină din Bucureşti fusese oropsită de un destin vitreg şi pauper, dovadă fiind prezenţa, în fruntea colectivului didactic, a unei relicve profesorale croită pe calapod comunist, o arătare pe cât de mediocră, pe atât de grosolană, în faţa căreia orice student, înzestrat cu un minim fler apreciator, simţea unul şi acelaşi lucru: că făptura aceea grobiană, cu facies crispat şi înfăţişare ciobănească, nu avea ce căuta acolo. Mai mult, precaritatea profesorului sărea în ochi graţie contrastului ce-l separa de statura intelectuală a conferenţiarului aflat în subordinea sa, acesta din urmă nefiind altcineva decât doctorul Constantin Dimoftache, al cărui pseudonim literar, aveam să aflu mai târziu, era chiar C. D. Zeletin.

În comparaţie cu profesorul (al cărui nume nu contează), Zeletin părea un exemplar descins din încăperile palatelor renascentiste, cu un aplomb spiritual care te încremenea prin deschidere şi te uluia prin diversitate. Aducea cu un encicloped bizar acoperind cele mai felurite tărâmuri, un fel de hibrid de rasă în a cărui fiinţă se încrucişau, cu aceeaşi intensitate, două pasiuni la fel de puternice şi la fel de sofisticate: medicina şi umanioarele. Marea ciudăţenie este că medicul acesta cu aplecări literare, de la care te-ai fi aşteptat să-şi cultive înclinaţiile artistice până la treapta agreabilă a unui amatorism plin de mulţumire de sine, medicul acesta îşi dusese pasiunea până la pragul unei rafinări de ultimă performanţă, impresionând prin acribia cu care traducea din Baudelaire sau Michelangelo, dar mai ales impunând prin erudiţia pe care o arăta.

De fapt, detaliul care îl singulariza în masa cadrelor didactice de la Medicină era pofta cărturărească. Conferenţiarul invoca persoane, cărţi sau versuri cu plăcerea cu care alţii degustă aroma unui vin bun. O bucurie nesimulată îi însoţea peroraţiile, C. D. Zeletin digerând cultura la propriu, ca pe o hrană propriu-zisă, fără ostentaţie şi fără parăzi cabotine. De fapt, Zeletin secreta cultură cu uşurinţa cu care o glandă îşi secretă hormonii, porii pielii sale pârând anume dilataţi pentru a emana particule olfactive de ordin spiritual. În prezenţa lui simţeai mirosul unui creştet vibrând enciclopedic în interiorul unui orizont care sfârşise prin a-l absorbi cu totul. Dar ce te înmărmurea la Zeletin nu era atât luxurianţa erudiţiei, înspăimântătoare şi inexplicabilă din perspectiva unui om normal, cât împrejurarea că acest apetit nu cunoştea întreruperi. Spiritul parcă îi fusese reglat pentru o activitate în platou de durată neprecizată, semănând în anduranţă cu densitatea acelor oţeluri care nu se rup şi nu ruginesc. Pe scurt, îndeletnicirea cu savantlâcuri îi atinsese pragul cronic al celei de-a doua naturi, conferenţiarul întrerupîndu-şi experimentele de laborator spre ne întreba dacă Antioh Cantemir fusese nepotul sau unchiul lui Dimitrie Cantemir, dacă Dante trăise înaintea lui Petrarca sau invers, dacă ştim etimologia oximoronului sau a calamburului, şi dacă, în limba română, terţinele sunt de preferat prozodic catrenelor. Mai mult, Zeletin aplica fără şovăire metoda pedagogică a stupefierii studenţilor, punîndu-i în situaţii neaşteptate spre a le trezi, prin întâlnirea cu insolitul, reacţia de gândire. De pildă, întindea mâna spre perete şi întreba: "Ce e acesta?" Răspunsul venea de la sine: "Un perete!" "Nu, e o suprafaţă!" "Dar asta ce e?", întreba din nou, cu indexul orientat spre perete: "O suprafaţă, bineînţeles." "Nu, e hidroxid de calciu." Concluzia pe care voia să ne-o transmită: multitudinea punctelor de vedere nu e reductibilă la unul dominant.

Acest hedonist al cunoştinţelor te năucea cu amănunţimea sisifică a docţeniei sale. Ştia o carte nebunească, acesta fiind singurul motiv pentru care era tolerat în ierarhia unei catedre în care, dacă s-ar fi respectat regula impusă de profesor, toţi ar fi trebuit să fie nişte idioţi. Dar Zeletin era altceva, o fiinţă al cărei spirit părea infatigabil şi vesel, arătând vioiciunea dramatică a celor care, după ce au reuşit să-şi depăşească decepţiile, rămân pentru restul vieţii acordaţi la tonusul bunei-dispoziţii. Toate bursele pe care universităţile occidentale i le oferiseră îi fuseseră sistematic refuzate de autorităţi din cauza originii sale nesănătoase (tatăl fusese preot), dar şi a încăpăţânării cu care respingea propunerile făcute de Securitate. În fond, Zeletin era un mizantrop superior, care îşi convertise sila de semeni în pasiune de cultură. Fugea de vremuri adăpostindu-se într-un univers interior, şi nu putea face asta decât printr-un efort neomenesc de voinţă. Şi fiindcă îşi pusese în minte să păstreze legături cât mai firave cu lumea, nu ne vorbea niciodată de prezent.

Citindu-i volumul Distinguo, o culegere de eseuri, evocări şi dialoguri, i-am regăsit însuşirile de atunci. Autorul pare un spirit cochet care pune preţ pe delicatese livreşti şi pe trufandale teoretice. Seamănă cu un numismat care jubilează numai dacă pojghiţa monezii găsite atestă o neaşteptată raritate istorică. În plus, o undă de sfătoşenie moldovenească, dar cu totul nemucalită, îi străbate textele, autorul simţindu-se bine în pielea unui povestitor ce are predilecţie spre evocarea elogioasă. Nu are maliţiozităţi sau uri manifeste, de unde şi tonul de blândeţe ceremonioasă cu care face portretul intelectualilor pe care i-a întâlnit. E curtenitor fără tresăriri beligerante, trăsătură care îi împrumută aerul unei reverenţe memorialistice. E o candoare stranie în tonul lui Zeletin, un fel de sentimentalism gingaş fără pete licenţioase, triviale sau necuvenite.

De aceea, cartea savantului are ceva mătăsos şi cald, de blândă curgere lexicală, fără tensiuni mari şi, în consecinţă, fără zguduiri din partea cititorului. Autorul pare să nu aibă colţi sau gheare, amenitatea expresiilor aşezându-l în rândul autorilor cu frază rotundă şi prevenitoare. E o pedanterie estetică în stofa eseurilor sale, ritmul fiindu-i molcom şi reţinut, de înaintare chibzuită şi prudentă. De aceea, scrisul lui te încântă fără să te răscolească. Te desfată fără să te răsucească dureros. Şi fiindcă nu are stridenţe patetice, Zeletin rămâne să fie gustat de un public restrâns şi bine pregătit, apt a-i discerne tentele docte. Genul de autor osândit a fi apreciat numai de cititori de acelaşi calibru umanist. Un polivalent care lasă în urmă o operă de înaltă discriminare estetică, dar o operă pătrunsă de un murmur savant şi golit de agresivitate, de unde şi senzaţia că o pagină care îi poartă semnătura seamănă ca un obraz fără ţepi, neted la mângâiere, dar consistent la palpare. Volumul este o probă de virtuozitate stilistică care nu sare în ochi din cauza lipsei de incisivitate. Zeletin este un liric a cărui emoţie, ocolind răbufnirile temperamentale, se exprimă în accente duioase sau în rememorări prielnice. Nu ţi-l poţi închipui izbucnind în diatribe sau alunecând în imprecaţii pe seama cuiva, de aceea nu cultivă expresiile tari sau senzaţiile tăioase. În fond, când ţi-ai petrecut decenii lângă Perpessicius (etimologic, "cel obişnuit cu durerea"), Edgar Papu sau Tzigara-Samurcaş nu te mai poţi coborî la standardul expresiei comune. În plus, cine scrie eseuri despre asonanţe, aliteraţii, hipocoristice şi endecasilabi aduce cu un înger căruia privirile pământenilor nu-i pot depista prezenţa şi nici nu-i pot măsura spectrul. Zeletin e un astfel de înger mişcîndu-se pe nişte trepte la care nu ajung decât calofilii de esenţă ultrarafinată, acei vicioşi nobili suferind de rarisimul sindrom al cărturăriei ca modus vivendi.

(preluare din România literară, XLII, 5, p. 9, 19 februarie 2010)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer