Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ce-mi doresc în 2014


Ioana Bâldea Constantinescu

31.12.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zilele trecute am dat de un text al lui Alain de Botton despre Anul Nou şi rezoluţii. La fix, mi-am zis. Perfect pentru povestea mea de pe LiterNet. Apare pe 31, e cu Anul Nou, e de Botton, BINGO! L-am citit cu ochii cam ca ai lui Tom, când imaginea lui Jerry îi proiectează Jackpot pe retină. Unde mai pui că e şi scurt, şi simpatic şi... adevărat. Chiar foarte adevărat, într-un fel care m-a pus pe gânduri. Serioase. Nu toate plăcute. Nu toate.

Rezoluţia e, după Botton, o formă de legiferare a unui sine pus pe rele. Un legământ public, cam ca o căsătorie. O promisiune de tipul "Vreau să fiu mai cuminte / mai bun / mai deştept / mai devreme-acasă..." şi vreau să fiţi toţi de faţă când spun asta, vreau să mă auziţi, să mă trageţi de mânecă atunci când greşesc, să nu mă lăsaţi să fiu altfel de cum mi-am propus să fiu. Ce înseamnă asta, de fapt? Că suntem slabi. Că, pentru a ne îndrepta, pentru a rămâne sau pentru a deveni morali / eficienţi / fideli ideilor şi conduitei în care credem avem nevoie... de suporteri. De aplauze şi de huiduieli. De gratificaţie. De premiu şi de palma peste ceafă.

Să-ţi face rezoluţii de Anul Nou e, în opinia autorului, un fel de curăţenie interioară, o conversaţie serioasă cu eu-l tău mai rebel şi mai nedus la biserică (da, toţi avem şi aşa ceva) şi... o ieşire în public, nu atât după ovaţii, cât după ajutor. Altfel spus, rezoluţia e un moment de sinceritate dublat de unul de umilinţă, o recunoaştere a faptului că nu eşti buricul târgului şi nici darul făcut de Dumnezeu umanităţii şi că, în drumul tău spre "mai slab, mai bun, mai bine îmbrăcat, mai activ la şedinţe" e posibil să te împiedici. E posibil să ai nevoie de o mână de ajutor, de imboldul dat de faptul că i-ai putea dezamăgi pe cei din jurul tău.

E de bun simţ, veţi spune. Aşa e, dar pe mine m-a pus pe gânduri. Mi-a reinventat ideea de promisiune publică, de legământ, de declaraţie. I-a dat un strop în plus de sacralitate şi i-a retezat pe puţin zece centimetri din conformism. Nu e nimic conformist într-un ajută-mă să fiu aşa cum vreau, să te iubesc, să aflu mai multe despre lume, să mă cunosc mai bine, să te cunosc pe tine, să devin cine mi-ar plăcea să fiu, să rămân cine ţi-a plăcut că sunt.

Toţi avem nevoie de ajutor. Lista mea pentru 2014 e lungă. Nu e aici locul ei. Sau poate că e, într-un fel. Sper să fiţi, cu toţii, aici, când o să mă împiedic, când o să mă lenevesc, când o să mă plictisesc, când or să-mi cadă ochii în ceaşca de cafea de oboseală, când o să cred puţin spre deloc în puterile mele de a face un pas în faţă. Sper să mă trageţi de mânecă şi să-mi aduceţi aminte că mi-am dorit mai mult.

Mulţumesc frumos.
La mulţi ani!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer