Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Emoţia exactă şi falsa gîndire politică


Bogdan Ghiu

26.01.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Noi, oamenii, adică noi, oamenii proşti, fără minte, sîntem emoţionali, gregari, iraţionali, ne emoţionăm uşor şi credem, fără să recunoaştem, în dragoste: vrem să fim iubiţi. Şi vrem să fim iubiţi aşa cum suntem, pentru că sîntem nişte eroi, îndurători ai vieţii. Şi nu de către oricine, ci, anume, tocmai de către acei semeni ai noştri care se laudă cu asta şi se specializează, zic ei, în asta, în iubirea de om, în asceza şi în tehnica raţiunii eficiente puse în slujba oamenilor, a noastră, a celorlalţi, brotherhood, frate. Noi sîntem întotdeauna ceilalţi, voi, noi sîntem oamenii şi chiar Omul, obiectul suprem al raţiunii virtuoase. Ne place nu să ascultăm, din afară, din sală, manelele, cîntecele sentimentale şi filmele siropoase, cu sentimentul-interpret principal, ci să le cîntăm şi să jucăm, noi, în ele, să le trăim, să ne exprimăm astfel, în felul acesta. Şi în felul acesta ne-ar plăcea să ni se adreseze cei care spun că ne iubesc. Căci aceasta este, aşa arată expresia iubirii. Sau măcar să ne facă s-o simţim.
 
Nouă, oamenilor, adică oamenilor proşti şi sentimentali, ni se urăşte adesea cu binele şi o luăm, fără noimă, razna, începem să ne urîm din senin conducătorii, făcătorii-de-bine, ne revoltăm, brusc, fără noimă, împotriva lor. (Vezi, azi, Ucraina, sau Siria.) Sau chiar acceptăm să-i trădăm pe binefăcătorii noştri şi ne lăsăm cumpăraţi, cel mai des pe iluzii, pe contra-iluzii, de forţe străine, duşmane. Sîntem trădători din fire, obişnuim să ne vindem conducătorii, popoare de rahat, societăţi de doi bani, nerecunoscătoare. Vindem şi cumpărăm, ne vindem şi ne cumpărăm stăpînii şi pe noi înşine mereu altor stăpîni, comerţ geosentimental, schimbăm stăpînii aşa cum stăpînii îşi schimbă bunurile exorbitante de strictă necesitate.
 
Dar cel mai mare păcat pe care îl facem, constant, este, evident, împotriva raţiunii. Noi, oamenii din popoare, nu gîndim pentru că nu gîndim raţional, pentru noi gîndirea înalt raţională, strategică, comparativ-cumpărătoare, e duşmanul, îl identificăm cu stăpînii. Ne mişcăm fără noimă, nomazi, prin raţiunea întotdeauna imperială de stat, orice stat, oricît de mic, se visează şi e un imperiu, iar noi deranjăm ca nişte muşte raţiunea, ne mănîncă în cur.
 
Vrem compasiune, vrem emoţie, vrem empatie: dacă vrei să ne fii simpatic, arată-te că poţi fii empatic. Acţionează cu simţire. Societatea nu se bazează pe ştiinţă. Singura "ştiinţă politică" este economia politică a emoţiei. Revoluţiile, întotdeauna absurde, sînt mişcări afective, mari transporturi emoţionale, nu cognitive, nici logice. Metafore iraţionale în act.
 
Ceea ce contează este emoţia exactă, precizia afectului, aceasta e ştiinţa politică a popoarelor, a oamenilor proşti, care îşi joacă sentimental viaţa ca să se poată admira în rolurile personajelor îndrăgite.
 
Emoţia exactă nu se arată, clinic, din afară, ci se indică ea însăşi pe sine, epidemric, superficial-epidermic, rană-bubă-stigmat pe propriul trup, ca marii milogi, simptom auto-clinic: uite ce mi-a ieşit, ia uitaţi-vă ce ne fac ăştia! (Iar aceasta e o definiţie a artei.)
 
Viclean şi isteric, poporul îşi înscenează propria tragedie (nu degeaba îi place să joace în melodrame), şi o pune, nerecunoscător, în cîrca stăpînilor. Iar aceştia se vor mira întotdeauna că lumina zilei îi surprinde cu cuţitul în mînă, încercînd să ascundă pîinea pe care nici măcar n-o mai taie în felii, oricît de subţiri.
 
Priceperea, ştiinţa, virtutea tehnico-epistemică se simt. Expertizarea afectivă prin efecte, nu prin intenţii, e singura valabilă, efectivă politic. Expertiza sentimentală, iraţională, pragmatică a poporului (în sensul pragmatismului filosofic, desigur, nu al pragmatismului falsificant al afacerilor) ne face pe noi, oamenii proşti din popor, să ne spunem, să ne urlăm, să ne mîrîim fără vorbe că ăştia nu se pricep, că se laudă cu o expertiză raţională pe care de fapt nu o au, pentru că dacă ar avea-o s-ar simţi, am simţi. Şi că, aşa cum spune Baudelaire, a face răul e rău, e o crimă, dar a face răul din prostie, din nepricepere, cu candoare, fără simţire, feedback afectiv, este răul suprem.
 
Nu din raţiune ne revoltăm. Ci din capriciu şi inconstanţă, pentru că stăpînii noştri nu sînt interesaţi să ne asculte şi să ne evalueze automîrîitul public, monologul public fără cuvinte, cu gemete şi, mai rar, cu plescăituri, al poporului expert afectiv, singurul lor obiect de studiu şi de activitate.
 
Şi atunci vrem să ne schimbăm, fără noimă, stăpînii. Pornim, trădători, să căutăm alţii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer